Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home STEAUA BETLEEMULUI

STEAUA BETLEEMULUI

STEAUA BETLEEMULUI

Oamenii de ştiinţă vorbesc de trei ipoteze în cazul stelei din Betleem: cometă, stea nouă şi conjuncţie a unor planete. În anul 1606, cunoscutul astronom Johannes Kepler susţine ipoteza referitoare la o conjuncţie a planetelor. Potrivit lui Kepler, steaua magilor a fost o triplă conjuncţie a planetelor Jupiter şi Saturn în constelaţia Peştilor: aliniate una peste alta, cele două planete, având în fundal constelaţia Peştilor, ofereau impresia unei stele deosebite. Astronomul german a susţinut că magii, fiind astrologi (cititori în stele) din Babilon, au observat această triplă conjuncţie şi, astfel, au hotărât călătoria lor specială pentru întâlnirea Celui a Cărui naştere o vestea „steaua”. Ipoteza lui Kepler e susţinută de oamenii de ştiinţă, dar şi de unii teologi.

Ce spun Sfinţii Părinţi şi unii teologi ortodocşi despre steaua Betleemului?

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind textul evanghelic în care se vorbeşte despre îndrumarea magilor de către stea, face următoarea afirmaţie: „Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să putem interpreta textul acesta, să aflăm cine erau aceşti magi, de unde au venit, din ce pricină, ce i-a făcut să vină şi, în sfârşit, ce e cu steaua aceasta”.

Teologia patristică are o abordare duhovnicească asupra evenimentului Naşterii Domnului. Acelaşi Sfânt arată că steaua aceasta nu a fost una din multele stele ale cerului şi că ea nu s-a manifestat potrivit legilor care funcţionează în creaţia văzută: „N-a fost una din stelele cele multe, explică Ioan Hrisostom, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea… Nu este vreo altă stea care să meargă pe cer aşa cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se afla Palestina faţă de Persia. În al doilea rând, şi din timpul în care s-a arătat, putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua în amiaza mare pe când strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decât ele; lumina mai puternic, deşi era atâta lumină. În al treilea rând, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul până în Palestina steaua se arăta conducând pe magi; când au ajuns în Ierusalim, s-a ascuns; apoi iarăşi, când magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea când magii trebuiau să meargă; când stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă. Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci când trebuia. În al patrulea rând, se vede bine că nu era o stea precum celelalte din chipul în care a arătat locul unde S-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămânând sus, pe cer – de altfel, nici nu putea să le arate locul de rămânea sus –, ci l-a arătat pogorându-se. Ştiţi doar că locul era atât de mic cât putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cât putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un astfel de loc pentru că o stea stă la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atât de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitându-te la lună; deşi este cu mult mai mare decât stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspândiţi pe o întindere atât de mare de pământ. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evanghelistul să se înţeleagă când spune: Şi iată, steaua mergea înaintea lor, până a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul”.

Sfântul Nicodim Aghioritul, mergând pe linia Sfinţilor Părinţi, susţine această abordare duhovnicească. La rândul lui, Cuviosul Iosif Vrienios e de părere că această stea luminoasă a fost îngerul lui Dumnezeu, chiar Arhanghelul Gavriil care a slujit de la început marea taină a Întrupării lui Dumnezeu. Mai mult, Mitropolitul grec Hierotheos Vlachos afirmă că: „Magii erau teologi în sensul ortodox al cuvântului, de vreme ce ajunseseră la iluminare şi dobândiseră cunoştinţa lui Dumnezeu”. De altfel, în teologia ortodoxă se vorbeşte despre cele trei stadii ale vieţii duhovniceşti: curăţire, luminare şi îndumnezeire. Teolog este cel care a trecut de treapta curăţirii. În fine, Arhiepiscopul Lazyar Puhalo scrie că steaua a fost văzută doar de magi pentru că nu era o vedere trupească, ci una spirituală, iar noi trebuie „să ne pregătim să primim lumina harului asemenea magilor de la Răsărit cărora Dumnezeu le-a descoperit vederea spirituală a stelei, în ei înşişi… Magii au văzut lumina Împărăţiei lui Dumnezeu înăuntrul lor – cu ochii minţii, cu acei ochi deosebiţi ai sufletului… Când au văzut Regele, în înfăţişarea Căruia nu era nimic care să îndemne la credinţă în El sau la cinstire, nu numai că I s-au închinat, dar L-au şi adorat, ştiind, datorită luminii dumnezeieşti care era înlăuntrul lor şi care i-a călăuzit, că s-au întâlnit cu Dumnezeu cel întrupat”.

În concluzie, referitor la Steaua Betleemului şi la Magi, putem observa o manifestare a luminii harului lui Dumnezeu, recunoaşterea cu ochii duhovniceşti că în ieslea din Betleem se află Fiul lui Dumnezeu, Om adevărat, dar şi Dumnezeu adevărat.

Putem fi şi noi o stea a Betleemului?

În colindul tradiţional românesc auzim atât de frumos cântate versurile: „Steaua sus răsare / Ca o taină mare; / Steaua străluceşte / Şi lumii vesteşte”. Aşa cum steaua i-a călăuzit pe magi ca să-L descopere pe Mântuitorul în peştera care a devenit sălaş dumnezeiesc, aşa şi noi trebuie să devenim o stea luminoasă a Betleemului, luminând în mijlocul semenilor noştri, urmând menirea baptismală de a deveni fii ai luminii. Părintele Alexander Schmemann defineşte simbolul ca fiind o realitate care ascunde în spate o realitate nevăzută. Nu întâmplător aprindem lumânări în biserică, arătând ca un simbol duhovnicesc, iar la Botez naşul ţine o lumânare în mână pentru că suntem chemaţi să fim o lumină pentru semenii noştri, astfel încât prin lumina care suntem să ne asemănăm stelei din Betleem, care a călăuzit pe păgâni spre descoperirea lui Dumnezeu, după cuvântul Scripturii: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt 5, 16).

Pr. Florin Dumitru JURCA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *