„ŞTIŢI ŞI CALEA ÎNTR-ACOLO”

din vorbirea fratelui Arcadie Nistor
la nunta de la Gădălin – octombrie 1979

Slăvit să fie Domnul Iisus!

Mai întâi mulţumim lui Dumnezeu pentru tinerii noştri, mirele şi mireasa, care, prin ascultarea lor statornică de părinţii lor credincioşi, au lucrat la bucuria noastră de astăzi, căci dacă ei nu ar fi ascultat de părinţii lor şi nu L‑ar fi iubit pe Domnul Iisus, noi astăzi n-am fi împreună, nu ne-am fi văzut aici şi n-am fi primit un har mare în această adunare sfântă.

De aceea mulţumim lui Dumnezeu pentru ei şi pentru toţi tinerii noştri credincioşi, băieţi şi fete, care ascultă de părinţii lor credincioşi, care Îl iubesc pe Domnul Iisus şi care se străduiesc în viaţa lor ca să urmeze pilda înaintaşilor noştri sfinţi ce ne-au lăsat aşa frumoasă pildă şi îndemnuri de a călca pe urmele lor.

Dorim pentru toţi tinerii, fraţii şi surorile noastre, să urmeze pilda înaintaşilor noştri, pentru că noi nu putem să despărţim trecutul de prezent. Căci dacă despărţim trecutul de prezent, nici viitorul nostru nu va fi frumos şi nu va fi curat. De aceea ni se umple inima noastră de bucurie şi ne îmbărbătăm, şi suntem zidiţi sufleteşte când privim la cei de dinaintea noastră şi vedem credinţa lor statornică, dragostea lor neprefăcută şi răbdarea lor până la sfârşit. Şi ni se umple inimile de bucurie, şi suntem îmbărbătaţi în rugăciunile noastre către Dumnezeu, şi dorim ca să urmăm şi noi pilda Domnului.

Dragele noastre surori tinere, care ca mâine, prin voia lui Dumnezeu, veţi păşi pe această cale, prin voia lui Dumnezeu, ca să întemeiaţi o casă, o familie, aşa cum au fost părinţii frăţiilor voastre şi aşa cum am fost şi noi la rândul nostru.

Dar ca să nu lungim vorba mult, dorim să privim la unele dintre surorile tinere din Vechiul Testament, ca să trageţi învăţătura şi frăţiile voastre.

Dorim pentru surorile noastre tinere să fie aşa cum a fost Rebeca, soţia lui Isaac. Ea a fost crescută în casa părinţilor ei, de părinţii ei, aşa frumos, aşa curat şi a învăţat să asculte din copilăria ei. Şi această ascultare s-a dovedit în viaţa ei când a fost mare şi departe de părinţi. Multe lucruri le primim direct de la Dumnezeu, dar sunt unele lucruri de care avem absolută nevoie în viaţa voastră. Şi pe acestea trebuie să le învăţăm.

Unul dintre aceste lucruri de care avem absolută nevoie este ascultarea. Despre Domnul Iisus citim în Sfintele Scripturi că El, măcar că era Fiul lui Dumnezeu, a învăţat să asculte; să asculte chiar dacă trebuia să sufere moarte pe Cruce.

Aşa vedem şi la Rebeca. O vedem acuma fecioară, o vedem fată, şi vine vremea pentru căsătoria ei. Dacă privim puţin la ea, ne bucurăm şi-I dăm slavă lui Dumnezeu pentru astfel de suflete. Ce bună era ea! Apostolul Pavel spune după mii de ani: „Să vă îmbrăcaţi cu o inimă plină de îndurare, de bunătate şi de dragoste”. Şi aşa vedem la această soră – ca să-i spunem aşa. Aşa vedem noi la Rebeca.

Într-o zi s-a coborât la fântână, ca să aducă apă. Acuma ea mai avea un frate; putea să meargă el după apă. Dar vedeţi ce suflet scump era Rebeca! Când era de făcut un lucru, ea repede alerga: „Mă duc să fac eu!”. Şi aşa o fi pornit la fântână să aducă apă.

Şi acolo la fântână era robul lui Avraam, trimis să aducă soţie pentru Isaac, copilul său. Robul s-a rugat la fântână ca Dumnezeu să-i dea biruinţă, să-i dea izbândă, ca slujba pe care a primit-o s-o facă în cele mai bune condiţii. Şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi s-a folosit de ascultarea Rebecăi, de graba ei de a face un lucru chiar aşa de neînsemnat ca acela de a aduce o găleată de apă. Şi când a ajuns la fântână, robul i-a cerut să-i dea apă să bea… Aşa a cerut el un semn de la Dumnezeu. Şi imediat şi-a plecat găleata în mâna lui şi i-a dat ca să bea şi i-a mai spus: „Şi la cămilele tale am să scot şi am să dau apă, căci sunt însetate şi merită după atâta drum”. Şi s-a apucat să scoată apă.

Dragii mei, în părţile noastre şi în ţara noastră, apa este la suprafaţă, dar în părţile acelea, apa este la foarte mare adâncime. O cămilă bea vreo zece găleţi de apă – şi robul lui Avraam avea vreo zece cămile. Vă puteţi închipui că a trebuit să scoată vreo sută de găleţi. Şi spune acolo că Rebeca a scos şi a turnat în jgheab apă şi toate cămilele s-au săturat de apă. Vă închipuiţi ce muncă? Dar vedem bunătatea ei, îndurarea, dragostea pe care ea o avea faţă de semenul ei.

Nu-i aşa că trebuie să ne minunăm de acest suflet scump al lui Dumnezeu? Deci vedeţi ce a pregătit Dumnezeu pentru Isaac! Dar cum era şi Isaac? Vedeţi?

Dumnezeu i-a  rânduit pe ei mai dinainte, mai dinainte de veci, ca ei să fie soţi, să fie unul al altuia – şi aşa îi vedem.

Şi apoi să vă mai spun încă un cuvânt. Rebeca aşa era crescută şi aşa era îmbrăcămintea ei, că ar fi putut să facă orice lucru care trebuia să se facă în gospodăria ei, la fântână sau la câmp.

Ce mult am dori ca şi surorile noastre să fie tot aşa, să poată face orice slujbă cu îmbrăcămintea lor! În lume, vedem la tineri şi mai ales la tinere că nu au îmbrăcămintea potrivită ca să poată face orice lucru. Ele nu se pot pleca la fântână să scoată apă şi s-o toarne în jgheab, pentru că îmbrăcămintea lor nu le permite să facă această treabă. Deci dorim pentru surorile noastre tinere să ia pildă de la acest suflet scump pe care-l privim acuma, ca şi îmbrăcămintea lor să fie aşa potrivită pe trupul lor, să poată scoate apă când robul Dumnezeu va veni cu cămilele însetate; să se poată apleca la fântână să scoată apă şi să toarne în jgheab. Să poată să se aplece jos, să ia braţul cu paie, cu fân şi să aducă la cămile.

Aşa trebuie, aşa vedem la acest suflet scump! Şi vedeţi cum Dumnezeu a binecuvântat-o? Aşa dorim – şi nu ne-o luaţi în nume de rău. Dorim ca surorile noastre şi fraţii noştri aşa să fie, ca să poată fi binecuvântaţi de Dumnezeu. Şi Dumnezeu să le poată întrebuinţa pe surorile noastre în slujba Lui, ca să fie şi ele, la rândul lor, o binecuvântare pentru casa unde vor merge aşa cum a fost acest suflet scump.

O, dragii mei, aş vrea să vă spun un lucru pe care să-l primiţi cu toată bucuria. Rebeca spune cu grabă: „Vino la noi! Avem nutreţ, avem loc destul acasă!”.

Ce bună era inima ei! Nu numai apă [a dat, câtă] trebuia să bea cămilele, ci şi hrană şi nutreţ de mâncare pentru animalele acestea.

„Vino la noi, avem nutreţ, avem paie, avem adăpost şi pentru tine, şi pentru robii tăi, şi pentru cămilele tale”. Ce iubire era, ce bunătate era, ce îndurare era în inima ei!

Şi-apoi vedem un lucru şi mai frumos: când i se aduce la cunoştinţă lucrul acesta, dintr-o dată îl primeşte. Poate că unii ar judeca rău. Dar să nu judecaţi aşa pripit, cum ar spune unii, că nu ar fi trebuit să primească aşa de repede, să se ducă într-o ţară străină, cu un om străin, la simplul cuvânt că e rudă cu ei…

Dar să ştiţi, dragii mei, că în inima în care e iubirea curată, în care este mila, în care este îndurarea, în care este bunătate – acolo locuieşte Dumnezeu. Şi o astfel de inimă nu greşeşte nici atunci când ia o hotărâre, chiar pripită. Nu greşeşte şi nu se înşală, pentru că Dumnezeu locuieşte în astfel de inimi şi atunci nu dau greş cei ce iau hotărâri aşa de pripite cum a luat şi acest suflet scump, Rebeca.

Dar vedeţi ce gol mare a rămas în casa lor!… Când le-a spus că pleacă, şi părinţii ei, şi fratele ei Laban au spus: „Să mai rămână cu noi, să mai rămână câteva zile”… Şi voiau măcar zece zile să mai fi rămas în casă la ei Rebeca. De fapt, ce erau acele zece zile? Rebeca tot avea să plece şi ei tot nu o mai aveau. Pentru tot restul vieţii lor, Rebeca nu va mai locui în casa lor. De aceea pentru ei, zece zile – chiar o zi – era mult. În urma ei era un gol aşa de mare, pe care nu-l mai puteau completa alţii.

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 1

 

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *