Meditaţii

Știu, Dumnezeule

I Cronici 29, 17

Numai un suflet de rugăciune și de meditație cunoaște cu adevărat cât de pătrunzători sunt ochii Domnului. Și cât de amănunțit cercetează Duhul  Său cel Sfânt inima și lăuntrul nostru. Căci numai prin părtășia rugăciunii și a meditației sufletul capătă cunoașterea adevărului. De aceea, numai acele suflete care s-au deprins prin meditare să pătrundă tainele voii lui Dumnezeu și prin rugăciune să-și deschidă lăuntrul înaintea Lui au și ajuns la o trăire tot mai înaltă și mai curat.

Cine poate iubi singurătatea cu Dumnezeu, acela ajunge un mare și puternic biruitor al ispitelor, un curat și adânc trăitor al sfințeniei. Fiindcă el se mișcă totdeauna în lumina lui Hristos. Și trăiește mereu în prezența Lui. De aceea au putut realiza Sfinții Părinți ai Bisericii o viață atât de plină de biruințe împotriva celui rău și de roade atât de slăvite pentru Hristos. Da, pentru că ei luau mereu această putere din trăirea permanentă în cât mai adâncă și cât mai fericită singurătate cu prezența lui Hristos. În mereu cercetarea lăuntrului lor cu lumina dumnezeiască.

N-a fost nici un om cu adevărat mare și sfânt care să nu fi iubit și căutat singurătatea meditației și a rugăciunii. Adică cercetarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Și cine vrea să fie cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu și de oameni, acela trebuie să se deprindă neapărat cu aceste două sfinte mijloace prin care Dumnezeu ne cercetează și ne sfințește. Prin care ne face să-I putem fi niște folositoare unelte spre slava Lui și spre mântuirea multora.

Slavă veșnică Ție, Dumnezeul și Mântuitorul nostru, Care ne vezi totdeauna tot ce facem, dar Care nu ne vorbești decât prin Cuvântul Tău când medităm la el. Și prin Duhul Tău când ne rugăm Ție. Te rugăm, Doamne Iisuse, dă-ne tuturor o mare plăcere de singurătate cu Tine, pentru ca niciodată să nu ne ascundem cele din lăuntrul nostru, ci, descoperindu-le cercetării Tale, să putem afla și împlini voia Ta cu bucurie, spre a ne mântui. Amin.

 Traian Dorz – Hristos, Pâinea noastră zilnică.

1 Comment

  • paraschiva 5 aprilie 2011

    SLAVIT sa fie DOMNUL !

    Este adevarat Dumnezeu nu poate( El vrea ) sa lucreze la o minte care nu se lasa condusa de El. La o minte care este inpovarata de grji. La SF. Liturghie asa de frumoasa este cintarea unde ne spune asa TOATA GRJa CeA LUMEASCA DE LA NOI S-O LEPADaM. Ca PE INPARATUL SLAVEi SA-L INTANPINAM.

Lasă un răspuns