Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home STOP! OPRIRE!

STOP! OPRIRE!

STOP! OPRIRE!

– O pildă cu tâlc sufletesc –

Prin oraşele mari, cu circulaţie multă şi deasă, la încrucişare de străzi, sunt aşezaţi poliţişti care îndreaptă trecerea persoanelor, căruţelor şi maşinilor, prin arătarea cu braţele, cu fluierul, dar mai adesea cu o tablă ce se mişcă pe un picior şi pe care e scris cuvântul „STOP“, cuvânt înţeles în toate limbile şi care înseamnă: Oprire! Opreşte!

Când acest stop se întoarce într-o parte, toţi cei ce vin în fata lui, trebuie să se oprească în loc. Oricât de grăbit ar fi omul, alerge cât de tare o maşină, când stopul îi apare în faţă, trebuie să stea pe loc. A trece până când nu i se dă drumul, înseamnă a te vârî singur în primejdie, putând fi călcat în toată clipa de atare maşină, tramvai ori trăsură. De aceea, trecătorii trebuie să aştepte liniştiţi, până când stopul le dă drumul liber.

Aceste stopuri cuprind o adâncă învăţătură sufletească pentru noi. Sufleteşte, şi noi alergăm spre moarte. Dar moartea nu va fi decât începutul veşniciei, care este bună sau rea, fericită sau nefericită, aşa după cum a fost şi viaţa noastră din această lume. Dar până să ajungă acolo, nimeni n-are drum deschis, liber. Dumnezeu, Care ne iubeşte, nu vrea să ne lase în pierzare; de aceea, a aşezat El în diferite locuri pe „drumul“ vieţii noastre, „agenţi“ ai Săi, care opresc mersul şi alergarea noastră prin câte un „stop“, ţinându-ne pe loc şi neeliberându-ne drumul, adesea, decât după un timp destul de lung de zăbavă şi aşteptare.

Ce este boala, decât un „stop“ ce te ţine pe loc, zile, luni, ba chiar ani de zile, făcându-te să cugeţi asupra drumului pe care l-ai făcut până aci şi îndemnându-te să-ţi schimbi drumul pierzării şi să apuci pe calea vieţii şi a mântuirii. Câte suflete oprite pe loc de „stopul“ bolii, nu s-au întors la Dumnezeu, apucând pe calea mântuirii!… Mii de suflete mulţumesc lui Dumnezeu că le-a trimis acest „stop“ în cale, căci dacă drumul nu le-ar fi fost închis de această „oprire“, n-ar fi ajuns niciodată să se întoarcă la Dumnezeu şi să se mântuiască. Dacă în viaţa mea n-aş fi avut ani de zile acest neînduplecat „stop“ al suferinţei, cine ştie ce s-ar fi ales de mine. D-abia acum îi înţeleg rostul şi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a trimis şi mi-a eliberat drumul, atâta vreme, ţinându-mă pe loc, cu toată nerăbdarea mea, pentru a mă îndruma şi a putea vedea, după ce mi-a deschis ochii, calea dragostei Lui, pentru a merge pe ea, şi a cunoaşte pe Căpetenia mântuirii şi credinţii noastre, pe Cel ce Şi-a dat viaţa pe Golgota, şi a-L urma pe El.

Poate şi pe tine, iubite cititor, te-a oprit în loc „stopul“ vreunei suferinţe sau boli, ce te ţin în pat sau în casă, aşa că nu poţi să-ţi mai vezi de treburi, de ocupaţii şi de căile tale. Eşti întristat că nu mai poţi umbla şi lucra. Poate cârteşti, te necăjeşti si chiar sudui pe „stopul“ (nenorocit – zici tu) care te ţine pe loc. Încetează, dragul meu, încetează! „Oprirea“ aceasta este o înştiinţare pe care Dumnezeu ţi-o trimite, pentru a te îndrepta pe altă cale, fiindcă aceea pe care mergeai, pe care tu poate o credeai bună, te ducea la moarte şi pieire veşnică; de aceea, taci şi nu mai cârti! Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu!

Acest „stop“ îţi spune hotărât: „Opreşte-te!“ Nici un pas mai departe! Stai! Drumul pe care ai mers nu este bun! Viaţa pe care ai trăit-o nu e bună. Schimbă-ţi viaţa! Schimbă-ţi drumul! Predă-te Domnului Hristos şi începe o viaţă nouă cu El, ca să fi mântuit şi fericit pe totdeauna, pentru binele tău. Ascultă şi te supune, dragul meu, acestei înştiinţări.

Un alt „stop“ sunt şi întâmplările nenorocite, pagubele, întristările, pierderile şi loviturile ce le îndurăm în viaţă. Noi alergăm grăbiţi după câştiguri, bani, averi, plăceri, onoruri. Când, deodată, „stop“! O nenorocire, o moarte năprasnică a unuia dintre cei iubiţi, un foc, o apă, o tâlhărie, pierderea boului din jug, a calului din ham, boală grea în familie, sau altă întâmplare neprevăzută, te opreşte năprasnic în loc. „Întâmplarea“ la care nici nu te-ai gândit, îţi apare deodată înainte şi te opreşte în loc, ca pe o maşină care din viteza cea mai mare trebuie să oprească atunci când stopul îi apare în faţă.

Câte lacrimi, câtă deznădejde, ce plânsete şi zbuciume grozave, câţi nu-şi pierd minţile în asemenea împrejurări! Dar stopul ce te-a oprit în loc în chip atât de năprasnic, este un avertisment, o telegramă urgentă din partea lui Dumnezeu, să stai pe loc, să apuci grabnic altă cale, fiindcă cea pe care alergai ca un cal fără frâu te ducea în chip grabnic în prăpastia pe care tu, orbit, n-o vedeai.

O, câte suflete nu s-au întors la Dumnezeu în urma nenorocirilor şi întâmplărilor năprasnice prin care au trecut! Soţia unui general, în urma durerii suferite prin moartea singurului ei copil, s-a întors la calea Domnului şi şi-a pus viaţa în slujba celor săraci. Un credincios mărturisea că după ce şi-a rupt piciorul a învăţat să umble în calea Domnului. Iar o femeie spunea că a început să vadă, de abia după ce şi-a pierdut vederea ochilor. Părintele Iosif Trifa, după furtuna ce i-a răsturnat întreg rostul vieţii, prin moartea soţiei şi a trei copii, s-a predat Domnului. Câte suflete n-a adus apoi la picioarele crucii prin scrisul său plin de har! Furtuna l-a învăţat să cânte: Mai lângă Domnul meu, mai lângă E1, cum însuşi mărturisea mai târziu, într-o cântare:

El cuibul de-acasă mi-l sparse într-o vară

Şi pribeag mă trimise, prin lume şi ţară.

Simţindu-mă singur, să cânt singurel,

Mai lângă Domnul meu, mai lângă El!

Cititorule iubit, poate şi tu zaci zdrobit, răpus de durerea unui „stop“ năprasnic. Eşti necăjit, întristat şi tulburat de întâmplarea şi nenorocirea care te-a lovit şi ţi-a zdrobit inima. Poate cârteşti împotriva „sorţii nemiloase“ care a dat peste tine. Nu mai vorbi aşa, dragul meu. Priveşte mai sus şi vezi. Din cer de sus, ochii unui Tată plin de iubire te privesc cu duioşie şi dragoste şi două braţe părinteşti stau întinse spre tine, să te primească şi să te mântuiască. Tu alergai nesocotit, orbit şi beat pe căile pierzării. Nenorocirea ce ţi-a ieşit în cale nu este o nenorocire goală; nu, ea este un „stop“ ceresc şi părintesc care te-a oprit în loc, pentru ca să te trezeşti, să te pocăieşti şi să te întorci la Dumnezeu prin credinţa în Domnul Iisus Hristos. De aceea, nu-ţi mai face inimă rea. Priveşte mai bine la dragostea lui Dumnezeu care nu vrea moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă şi să fie viu (Iez 18, 32).

Ascultă înştiinţarea şi întoarce-te la Dumnezeu!

Un alt „stop“… este Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu. Această Carte e plină de „Stopuri“. Biblia e Cartea înştiinţărilor. La fiecare pas, cititorul întâlneşte o înştiinţare, un îndemn, o mustrare, o îndemnare, ori toate deodată, care au o putere nebănuită asupra sufletului, un straşnic stop al lui Dumnezeu care are puterea de a opri în loc până şi pe cei mai îndârjiţi şi nepăsători oameni. Milioane de oameni s-au trezit din beţia alergării lor pe drumul morţii, în faţa „stopului“ puternic al Bibliei şi, ascultând de îndrumarea ei, au apucat calea Domnului şi mântuirea sufletului. Cuvântul Cfintei Scripturi (fie că-l citeşti sau îl asculţi) este şi azi cel mai puternic stop care trezeşte sufletele şi le îndrumă la o viaţă nouă. Biblia strigă, ridică şi astăzi în faţa oamenilor cel mai serios cuvânt. Şi de ascultarea sau respingerea lui atârnă mântuirea sau pierzarea oricărui suflet. Cine se opreşte în faţa acestui „stop“ şi-şi îndreaptă viaţa pe calea ce îl arată el, se mântuieşte; a nesocoti înştiinţarea lui, înseamnă pierzarea. „Cine nesocoteşte cuvântul Domnului se pierde, dar cine se teme de poruncă este răsplătit“ (Prov 13, 13). Cuvântul lui Dumnezeu se ridică şi-n calea ta, iubite cititorule, spunându-ţi: „Stop“! Opreşte-te! nu mai păcătui! „Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi“ (Ps 4, 4). „Depărtează-te de rău şi fă binele“ (Ps 37, 27). „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu – zice Domnul“ (Ps 46, 10). Ce straşnic „stop“ e cuvântul de la Isaia, capitolul I! Apoi în psalmii 50, 52, 82; Osea capitolele 4, 5, 8 şi 14; Eccl, capitolele 11 şi 12; Matei 4, 17; 24, 44; 25, 13; Luca 6, 44; 12, 35. Ce minunat „stop“ este Ioan 3, 16; 5, 24-25; 7, 37-38; 10, 37-38; Fapte 3, 19; 5, 29; Rom 2; 5, 11,13; I Cor 6, 9-10; Efes 5, 14; Evr 3, 7,8; 12, 2; Iacov 4, 7-11; I Ptr 4, 3; Apoc. 1, 3; 2, 5; 3, 3,11,20; de asemenea, capitolul 21 şi, mai ales, ce stăruitor e capitolul 22 şi altele…

Citiţi Biblia, cuvântul lui Dumnezeu. Căci aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună, umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Mergeţi acolo unde se vesteşte cuvântul lui Dumnezeu, căci aşa zice Domnul: am pus nişte străjeri peste voi, fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei“ (Ier. 6, 16-17). Nu fiţi ca nesocotiţii care nu vor să ia aminte!

Iubite cititorule, ai tu Biblia, o citeşti, o urmezi? Cuvântul Bibliei se înalţă ca un „stop“ de foc în calea ta şi-ţi strigă: Pocăieşte-te! Întoarce-te la Dumnezeu! Crede în Domnul Iisus şi vei fi mântuit (Fapte 16, 31).

Ori în ce fel, vreun „stop“ se ridică în calea ta, nu trece mai departe. Opreşte-te! Ascultă! Crede! Căieşte-te! Întoarce-te la Dumnezeu, ca să fii mântuit.

Stop! Ascultă, suflete, glasul Domnului! Nu trece mai departe când el îţi spune să te opreşti! Nu călca în picioare înştiinţările Lui: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile…“ (Evr 3, 7-8)

Întoarce-te plin de căinţă, mărturiseşte-ţi păcatele ca să fii iertat şi curăţit. Iată că acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii (II Cor 6, 2). Apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat (I Tim 6, 12).

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *