„Strângeţi fărâmiturile!” – aceasta a fost una dintre poruncile Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (In 6, 12).
După ce mulţimile au fost săturate din belşugul Harului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Îşi trimite ucenicii să strângă fărâmiturile rămase.
Iar ucenicii, mergând, la prima înmulţire a pâinilor, au umplut „douăsprezece coşuri de fărâmituri” rămase (Lc 9, 17; Mc 6, 43; Mt 14, 20).
Iar la a doua înmulţire a pâinilor au umplut „şapte coşniţe” (Mt 15, 37; Mc 8, 8).
De ce i-a trimis Domnul pe ucenici după fărâmituri?
Ca să nu se piardă nimic!… Pentru vremile de nevoie, de lipsă, de foame şi de sete duhovnicească. Pentru vremile când „fetele şi flăcăii voştri vor alerga până la marginile pământului căutând…”
STRÂNGEŢI FĂRÂMITURILE DIVINE
Strângeţi fărâmiturile divine
din Pâinea împărţită de Hristos
când mesele frăţeşti sunt pline-pline
şi tot Cuvântu-i dulce şi mănos.
Când toţi trimişii Domnului aleargă
şi-mpart belşugul Viului Cuvânt,
deschideţi-vă inima mai largă
şi strângeţi tot ce-mparte Duhul Sfânt.
Atunci vă faceţi mintea o cămară
şi-n ea vă strângeţi sfinte fărmituri
de gânduri şi-amintiri, ca pe-o comoară,
din bogăţia Sfintelor Scripturi.
Strângeţi fărâmiturile divine,
căci locul unde sunteţi e pustiu
şi nu ştiţi cât belşugul va mai ţine,
iar mâine poate fi-va prea târziu.
…Iisuse Doamne, binecuvântează
pe cei ce ni le-aduc din partea Ta,
cu Duhul Tău cel Sfânt îi luminează,
mereu mai viu şi dulce-a ni-l purta.
Fă toţi cei ce-l aud să-l preţuiască,
ca,-mpărtăşiţi din Pâine şi din Vin,
mai credincioşi şi rodnici să-Ţi slujească,
spre Slava Ta, Iisus Hristos –
Amin.
Strângeţi fărâmiturile, vol. 1 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului