Suflet al meu, cât de străin
ai fost cândva de trupul meu,
când pentru el era senin,
era de tine cel mai greu;
ce pentru el era plăcut
îţi era ţie-atât de-amar,
el ne-ncetat flămând de lut,
tu pururea-nsetat de har.

Tu ne-ncetat întors spre Cer,
el ne-ncetat înspre pământ,
tu suspinând în lanţ şi-n fier,
el în păcat, cu râs şi cânt.

Atâta drum am mers aşa,
cu unu-n sus şi altu-n jos,
cu unul rob la lumea rea,
cu altul fiu al lui Hristos.
Dar Slavă Celui ce-a adus
o zi din care am ajuns
un singur umblet cu Iisus
şi-n ce-s văzut, şi-n ce-s ascuns.

Suflet al meu, ce fericit
duci trupul azi după Hristos,
când, cu un eu deplin unit,
caut să-L slujesc armonios.
Suflet al meu, zbori mai cu zel,
nălţându-ţi trupul mai supus,
pân’ va fi ars de tot din el
acel puţin ce nu-i de Sus.

TRAIAN DORZ din ”Cântări de Sus”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014