1. O, Iisuse, Domnul meu, eu sunt cu Tine şi aici unde am ajuns, după cum am fost şi acolo de unde am plecat.
Sunt cu Tine şi astăzi, cum am fost şi ieri.
Sunt şi după aceşti ani mulţi-mulţi, după cum am fost şi înainte de ei.
Ce dulce e lumina acestei stări pe unde trec legănat şi cu ochii înlăcrimaţi de dragul Tău…
Şi, când mă întrebi: „E bine?“ – eu nu-Ţi pot răspunde decât cu dulcea aplecare a genelor mele umede de lacrimi: „Sunt fericit, Preaiubitul meu, atât de fericit!“
O, rugăciunea mea cu Tine, lângă Tine, în Tine…
Preaiubitul meu!
2. Ce greu păcat este necuviinţa faţă de cele sfinte!
Oare cum să poţi vorbi necuviincios despre fiinţele şi lucrurile pe care Însuşi Dumnezeu le-a cinstit şi le-a binecuvântat?
Fericiţi sunt şi vor fi numai cei care vorbesc cu evlavie şi cu temere despre tot ce este sfinţit de Dumnezeu.
Şi nefericiţi vor fi veşnic toţi cei ce vorbesc necuviincios. Aceştia vor aluneca tot mai adânc şi nu se vor opri decât în iad. Căci nu există păcat pe care să nu-l facă necuviinţa faţă de fiinţele şi lucrurile sfinţeniei.
Sufletul meu, îngrozeşte-te de acest păcat şi fugi cu teamă de oricine îl face!
3. Niciodată o sărbătoare nouă nu-mi vine singură; cu ea vin toate surorile ei cele de dinainte de ea.
Nici una dintre frumoasele noastre sărbători nu le am putut uita. Tot ce mi-au adus ele păstrez într-un loc sfânt, din care nici un fur nu le poate răpi şi din care nici o furtună nu le poate smulge.
O, ce nepreţuită este comoara pe care mi-ai dat-o Tu!
Traian Dorz / Mărgăritarul ascuns
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009
