„Cu mulți ani în urmă, m-am dus la Londra să-l întâlnesc pe Mitropolitul Antonie Bloom, ca să-i pun o întrebare:
‘Trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe mine însumi, trebuie să-l iubesc pe aproapele ca pe mine însumi, trebuie să-l iubesc pe vrăjmașul meu, aceste lucruri pot să le admit. Dar de ce, Înaltpreasfinția Ta, trebuie să-i urăsc pe tatăl meu, pe mama mea, pe fratele meu, pe sora mea și să mă urăsc pe mine însumi?’.
Episcopul mi-a răspuns:
‚Acest text nu este bine tradus, nu trebuie să spui: urăște-i, ci: dă-le drumul. Într-adevăr, suntem la fel de mult prizonieri prin ceea ce iubim, cât și prin ceea ce urâm. O dragoste excesivă [pătimașă] poate să devină un obstacol pentru sporirea noastră lăuntrică’. Detașarea este o distanțare. Este important, în viața obișnuită, să nu ne lăsăm acaparați de cei apropiați ai noștri, să nu ne lăsăm copleșiți de gândurile noastre, să nu depindem de lucrurile materiale. Avem nevoie întotdeauna să încercăm să păstrăm o distanță. ”
(„Rugăciunea inimii”, Ierom. Ioan de la Schitul Sainte-Foy, Editura Platytera Books & Arts, 2024)
