Am vrea cu durere, deşi suntem la o nuntă, să plângem pe acel frate care şi-a zidit casa pe nisip… Şi-a zidit şi el o casă, a depus şi el o muncă. Precum cel care şi-a zidit casa pe stâncă, aşa şi cel care a zidit-o pe nisip, a depus şi el o muncă destul de grea. Nopţi şi zile de sudoare, de alergare, de griji… Muncă s-a depus şi pentru această casă… Şi, la urma urmei, această casă să fie prăbuşită…
Ce dureros, ce dureros! Era şi el un frate, era şi el un om care dorea să aibă o casă a lui, dar se dovedeşte un chip de nechibzuinţă la el. Căci la începutul lucrării n-a controlat dacă temelia casei este pe nisip…
Ce este stânca? Stânca este o piatră puternică, cea care nu se mişcă. Oricâte vânturi ar veni peste ea, nu o mişcă pe o piatră puternică. Chiar dacă este în mijlocul mării, oricât ar lovi-o valurile, nu o pot clinti din loc. Are greutate şi toate se sparg, lovindu-se de stâncă.
Ce este nisipul? Nisipul este format din firişoare micuţe, micuţe de praf pe care le adună apa în val şi le împrăştie vântul, şi le spulberă când bate. De ce? Ele sunt foarte mărunte, foarte micuţe, foarte uşoare. Stau unul lângă altul, unul lângă altul ziua întreagă, dar nu lipite unul de celălalt. Şi, fiindcă nu stau lipite unul de celălalt, în orice clipă le pot spulbera vânturile şi valurile.
Fraţii mei cei dragi, suntem adunaţi la o nuntă, suntem o mulţime! Ce suntem noi oare? Ce suntem noi, nişte firişoare de nisip? Nimic nu suntem niciunul dintre noi…
Un firişor de nisip este talentul pe care-l ai…
Un firişor de nisip este înţelepciunea pe care o ai…
Un firişor de nisip este vechimea ta…
Un firişor de nisip eşti, frate!…
Tu ai dori să fii mai presus decât fraţii tăi, ca toţi să asculte de tine, ca toţi să facă ceea ce spui tu…
Şi firişoarele de nisip le spulberă vântul când vine şi le duce apa când vine! Atunci să lăsăm nisipul! Mâne-l apa… N-are nici o valoare! Haidem pe Stânca cea care este Hristos! Să stăm acolo toţi feriţi de griji, scutiţi de necazuri!
Gânduri bune au avut aceşti oameni şi o judecată a fost şi aceasta, dar nu s‑a potrivit cu voia şi cu planul lui Dumnezeu. Dumnezeu voieşte ca toate firişoarele de nisip să nu fie luate de vânt, să nu fie mânate de valuri şi de ape. Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi, ca toţi oamenii căzuţi să fie scoşi la liman, să fie îndreptaţi spre o ţintă, să aibă viaţa toţi cei ce o doresc.
Atunci a făcut un plan! Ce să facem cu firişoarele nisip ca să le folosim? Ca să nu mai stea unul lângă altul, ca să nu mai stea unul cu altul, să facem o lucrare ca toate firişoarele să fie unul în celălalt… Şi să se poată face o unitate, şi să se poată face o închegare, şi să se poată face o legătură.
Acestea au fost planuri mari, o înţelepciune înaltă, o judecată înaltă, mai presus de minţile noastre, mai presus de puterile noastre. Atunci s-a ales un mijloc, s-a găsit un leac: „Să facem praf de stâncă!” Firişoarele mici de stâncă să le coborâm în praful nisipului jos, ca, amestecându-le unul cu celălalt, să le putem învălui. Căci piatra, firişoarele de piatră, ele nu-şi pierd puterea lor, ci au putere în sine însele să închege iarăşi, să unească iarăşi… Pentru ca firişoarele de nisip să nu mai fie împrăştiate, ci să fie închegate, să se facă din ele o stâncă, o unitate, şi să poată şi ele să fie folosite. Adică nisipul cel de aruncat, care nu e bun de nimic, să ajungă iarăşi stâncă puternică…
Ce plan a fost planul acesta mare şi minunat! Dumnezeu a acceptat ca Stânca să fie zdrobită! Să fie făcută praf! Să fie coborâtă jos, în praful firişoarelor de nisip, pentru ca din Jertfa Crucii, pentru ca din Sângele ce-a curs, pentru ca din lacrimile tale de căinţă, ale firişoarelor de nisip, să se închege ceva, să se întemeieze iarăşi ceva. Pentru ca să putem fi de folos şi noi în planul lui Dumnezeu.
Acest Meşter Zidar Înţelept a fost Dumnezeu. După Modelul lui Hristos a lucrat şi Sfântul Petru, care, în ziua Cincizecimii a unit 3000 de firişoare de nisip cu Stânca de pe Golgota. El a fost acela care a adus pe Hristos-Stânca la firişoarele de nisip printr-o unire şi le-a spus: „Aici nu mai sunt doi, ci Unul Singur: Hristos!” Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un gând, pentru că s-au unit cu Hristos, pentru că au fost uniţi cu Hristos şi toţi erau sudaţi.
Iată ce putere! Mare înţelepciune a fost înţelepciunea aceasta, fraţii mei dragi!
19. CASA ZIDITĂ PE STÂNCĂ
din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Corocăieşti – 14 mai 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
