Din Tine-i pacea dulce şi freamătul divin ce-mi vine să se culce pe-al inimii preaplin, pe lacrima sfioasă, pe tainicul fior, când peste.

Ce loc frumos şi tu aveaila masa nunţii sfinte,când te-aşteptau să intri-n raia cerului veşminte!Câţi îngeri stau atunci cântând,să-ţi iasă înainte,dar toate le-ai.

În mersul către Mâine, ajută-ne, Iisus, să ne sfinţim viaţa, să ne mărim puterea, mai răbdători să trecem spre ultimul apus, mai plini.

O, muncă grea, ce fericită e mulţumirea care-o dai acelui ce-şi câştigă pâinea cu cel mai sfânt şi aspru trai! Ce liniştită faci.

La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi; gândind la aste adevăruri, simţi cum te-neci şi te sugrumi şi parcă-un.

Iubirea nu-ncetează, o inimă când moare, vin alte şi-alte inimi s-o crească mai înalt; tot astfel, când un suflet şi-ncheie-a sa lucrare, Hristos.

Cântările iubirii noastre vin spre iubirea Ta, Iisus, prin toate Porţile Albastre, deschise la venit şi dus; – cântări cum nu-s Îţi dăm,.

Iisuse, unde-i locul Tău, Te rog, fă-mi loc şi mie, să nu fiu despărţit, Iisus, de Tine pe vecie. De unde Tu eşti.

Te realeg pe Tine, Iisuse, de-orice dată, din câtă frumuseţe e-n lumea asta toată, că nu mai am ca Tine, sub soare şi.

Mă doare-adânc orice tăcere ce-ar fi putut ajunge grai dus undeva spre-o mângâiere sau cuiva alinând un vai… Mă ard adânc orice cuvinte.