Din Tine-i pacea dulce şi freamătul divin ce-mi vine să se culce pe-al inimii preaplin, pe lacrima sfioasă, pe tainicul fior, când peste.

Iubirea nu-ncetează, o inimă când moare, vin alte şi-alte inimi s-o crească mai înalt; tot astfel, când un suflet şi-ncheie-a sa lucrare, Hristos.

Cântările iubirii noastre vin spre iubirea Ta, Iisus, prin toate Porţile Albastre, deschise la venit şi dus; – cântări cum nu-s Îţi dăm,.

O, muncă grea, ce fericită e mulţumirea care-o dai acelui ce-şi câştigă pâinea cu cel mai sfânt şi aspru trai! Ce liniştită faci.

În mersul către Mâine, ajută-ne, Iisus, să ne sfinţim viaţa, să ne mărim puterea, mai răbdători să trecem spre ultimul apus, mai plini.

Datorită numai Ţie inima mea cântă şi prin orice-ar fi să-i vie nu se înspăimântă, şi prin orice-ar fi să treacă stă netulburată,.

Mă doare-adânc orice tăcere ce-ar fi putut ajunge grai dus undeva spre-o mângâiere sau cuiva alinând un vai… Mă ard adânc orice cuvinte.

Întoarce-mi, iubire, plecată departe cândva-ntr-un solstiţiu de flăcări şi gheaţă, lăsându-mi pe cruce trei rane de moarte şi-o taină cu neagră maramă pe.

Cât de-nşelătoare-i slava ce şi-o cred tiranii, cât de scurtă-i fericirea ce-o câştigi cu banii, cât de-amară e dulceaţa poftei vinovate! – Fericit.