ÎNAPOI SUB STEAGUL LUI IISUS!
Cuvântarea păr. Vasile I. Ouatu rostită la adunarea din 17 iunie 1934 „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (In.
Cuvântarea păr. Vasile I. Ouatu rostită la adunarea din 17 iunie 1934 „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea” (In.
Cuvântarea părintelui Vasile I. Ouatu rostită la Congresul Oastei Domnului, Sibiu, 1934 „Lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Ps 45, 1). Prea.
Astăzi, 19 februarie, 2025, se împlinesc 88 de ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost părinte, frate împreună-lucrător şi.
La vremea predicii, mi se dă mie cuvântul. Este la rând tocmai Evanghelia cu orbul din Ierihon (Lc 18, 35-42). O potrivire minunată..
– Cu sinceritate şi pocăinţă rodnică – Pentru orice om care n-a ajuns încă la împietrirea totală a inimii, este un fapt precis.
Era o zi de sărbătoare, pe la ora opt şi jumătate seara. După o muncă intensă şi fără pic de odihnă în domeniul.
În zilele din urmă vor fi vremuri grele. Oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi,.
Scriptura sfântă ne spune că Mântuitorul, venind în faţa unui om „zdrobit de suferinţă” (In 5, 5-6), la întrebarea pusă lui de Domnul,.
Părintele Vasile Ouatu Ajungem într-un sat la întretăierea a două drumuri. Ne oprim şi întrebăm care este drumul ce duce la Lunguleţi. Cârciumarul,.
Încă de mult am observat un fel de politică religioasă la o anumită asociaţie, de a constrânge şi silui prin felurite mijloace şi.