Mărturii Meditaţii

Taina creștinătății

În credinţa bună şi străbună a poporului român, cea dată Sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda, 3), Domnul Iisus, ca să ne facă să înţelegem tainele Sale, ne-a vorbit în pilde şi simboluri. Una dintre acestea este şi cea cu lumina care nu trebuie pusă sub obroc, ci în sfeşnic, pentru ca să lumineze, aşa după cum îi este menirea (cf. Mt 5, 15).

Despre acest sfeşnic avem cunoştinţă încă din Vechiul Testament, când Domnul arată lui Moise toate cele privitoare la facerea locaşului pentru închinare (Exod 25, 31). Lumina din acest locaş era produsă prin arderea lumânărilor făcute din ceară. Aceste simboluri se foloseau în Vechiul Testament şi la religiile păgâne. Dar lumina care ardea în locaşul lui Dumnezeu simboliza pe Domnul Iisus Hristos, Lumina Care avea să vină, după Cuvântul Său: „Eu sunt Lumina lumii“ (Ioan 8, 12). Iar lumânarea propriu-zisă preînchipuia pe Maica Luminii, pe Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care I-a dat Domnului trup din trupul ei.

Dar ce este ceara, din care se lucrează lumânările? Ea e materia pe care o prefac albinele-fecioare din ceea ce culeg în timpul cercetării tuturor florilor câmpului. În stupul-uzină în care se prelucrează aceasta este o desăvârşită curăţenie şi ordine, e multă sfinţenie.

Iată că, după cum în ceara albinelor se găsesc împletite într-un buchet toate miresmele tuturor florilor câmpului, tot aşa şi trupul Fecioarei Maria a fost plin de toate virtuţile cereşti ale sfinţeniei, ca să poată purta şi naşte pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Care a fost, este şi va fi Lumina lumii.

Dar atunci ce înseamnă toate acele batjocuri aduse Născătoarei de Dumnezeu? Cum de a reuşit diavolul să sucească mintea acelora care, primii, au început acea campanie de hule şi de răstălmăciri cu privire la ceea ce este şi trebuie să rămână peste veacuri Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos?

Ca să poată fiecare să-şi răspundă singur, voi povesti aici o întâmplare auzită dintr-o vorbire a fratelui Oprişan, în care se demonstrează că şi chiar necuvântătoarele Îl cunosc şi recunosc pe Domnul Iisus Hristos.

Într-un cătun din mijlocul Bărăganului, un om era pe moarte. Preotul nu se găsea în localitate. Şi, pentru că acest cătun se afla la câţiva kilometri depărtare de celelalte sate din jur, şi fiind iarnă, pe o astfel de vreme cu viscol cumplit, cum numai în Bărăgan se poate vedea, familia nu s-a încumetat să plece în căutarea unui alt preot, ca să nu moară omul neîmpărtăşit, au rugat pe cântăreţul bisericii să ia el o «miridă» din Sf. Chivot şi să i-o dea muribundului. Cântăreţul le-a spus înfricoşat că nu are el investitura de a săvârşi o astfel de slujbă, ci numai preotul. Atât a stăruit familia, atât l-a rugat, că omul, pus în încurcătură, a îndrăznit.

Când ajunse cu Sf. Împărtăşanie la patul bolnavului, observă că acesta îşi revenise şi găsi că nu mai era nevoie să i-o administreze. Dar cum să se mai ducă el până la biserică, tocmai în marginea satului, pe o astfel de vreme? Iar dacă tot nu poate, atunci unde să pună mirida pe care o adusese? Pus în încurcătură, se frământă, până ce găsi că n-ar fi tocmai nepotrivit dacă ar depune-o într-un stup cu albine, pentru că acolo locul este într-adevăr curat. Şi aşa a făcut.

Când părintele paroh reveni în sat, cântăreţul îi povesti întâmplarea. Imediat preotul îl luă şi porniră împreună să ridice şi să aducă la biserică Sfânta Împărtăşanie. Când desfăcu stupul, ce să vadă? O minune! În jurul Sfintei Împărtăşanii, albinele meşteşugiseră un mic chivot din ceară. Iată că ele au reuşit să înţeleagă că acolo în mijlocul lor, sub forma aceasta a pâinii, Se află Hristos şi că El nu trebuie să stea oricum, ci că pentru aceasta trebuie făcut ceva. Astfel, Îi făcu acel chivot.

Întocmai aşa a fost pregătit şi păstrat şi trupul Pururea Fecioarei Maria, care L-a primit şi L-a purtat pe Domnul nostru Iisus Hristos în cea mai sfântă curăţie, neîntinată de nimic din ceea ce este firesc şi păcătos.

Dar nu tot aşa înţeleg unii creştini, batjocoritori ai celor mai înalte şi mai sfinte valori, care spun pe tot locul că Sfintele Taine sunt simboluri, şi că se săvârşesc doar ca o aducere-aminte, ca o comemorare, şi atât.

La fel de vinovat şi de nevrednic gândesc aceştia şi privitor la pururea fecioria Născătoarei de Dumnezeu. Ei nu vor să ştie că ea şi-a topit întreaga viaţă, jertfindu-şi-o pentru cea mai aleasă şi mai sfântă misiune încredinţată ei, întocmai cum se topeşte ceara cea curată, purtând Lumina grea de haruri, Care este Hristos.

De aceea avem nevoie să fim treji şi să trăim întocmai învăţătura Sfintei noastre Biserici, care ne îndeamnă să o păstrăm aşa cum am primit-o.

Doamne, luminează cu lumina Ta mintea tuturor celor ce vor citi şi aceste rânduri, ca să înţeleagă că mare, într-adevăr, este taina creştinătăţii (I Tim. 3, 16)! Amin.

Marin ILIESCU – Piteşti – cântăreţ bisericesc –

Lasă un răspuns