Catehism

Taina Hirotoniei sau Taina Preotiei

Taina Hirotoniei sau Taina Preotiei este Taina in care, prin punerea mainilor arhiereului si prin rugaciune, se impartaseste unei persoane special pregatite harul uneia din treptele preotiei, dandu-i-se puterea de a invata cuvantul lui Dumnezeu, de a savarsi celelate taine si de a conduce pe credinciosi spre mantuire.

  1. Taina Preotiei si celelalte Taine

Daca prin celelalte Taine ni se comunica anumite puteri ale lui Hristos sau trupul si sangele Lui, prin Taina Preotiei este calificata persoana vazuta prin care ni se comunica Hristos. La inceput, a fost trimis ca Arhiereu Hristos, Care, devenind nevazut, a lasat pe Apostoli si pe urmasii lor ca arhierei vazuti, organe ale Lui.

Intrucat prin inaltarea la cer, Hristos devine nevazut, este necesara o persoana care sa implineasca actele vazute prin care ni Se daruieste, pentru ca Taina, ca mijloc prin care ni se comunica un har al lui Hristos, nu se poate efctua singura.

Daca Mantuitorul ni s-ar darui in chip nevazut, ar exista intotdeauna nesiguranta acestei daruiri obiective.

De preotie atarna Biserica si mantuirea in Hristos. De aceea, Hirotonia este prin excelenta Taina Bisericii.

Nici preotul si nici episcopul nu-si pot lua cu de la ei putere calitatea de organe ale lui Hristos. Aceasta calitate nu o poate oferi nici comunitatea.

Cel ce hirotoneste este om, dar Dumnezeu face totul.

Sf. Ioan GA spune ca, atunci cand hirotonia este savarsita dupa randuiala canonica, chiar mana lui Dumnezeu se atinge de capul celui hirotonit.

Eficacitatea Tainelor in general, deci si eficacitatea Hirotoniei, nu depinde de vrednicia savarsitorului, intrucat omul, savarsind Tainele, nu face nimic de la sine, Dumnezeu Insusi sfintindu-ne prin mijlocirea Tainelor.

Harul arhieresc il da Dumnezeu, dar prin om, care pune mana.

Raspunzand indoielilor provocate de scaderile morale ale unor slujitori, Sf. Grigorie Teologul compara preotia cu un inel care are imprimata pe el pecetea imparateasca. Indiferent din ce material, nobil sau mai putin nobi, este confectionat inelul, prin aplicarea lui pe ceara, pecetea este identica. Valoarea inelului o da pecetea, nu materialul din care este confectionat. Aceasta concluzie este valabila si in cazul Hirotoniei: Cel care imputerniceste si Cel care trimite este Dumnezeu (adica cel care da pecetea).

  1. Preotia nevazuta a Mantuitorului – izvorul preotiei vazute din Biserica

Hristos S-a facut prin intrupare Preotul prin execelenta al creatiei, pentru readucerea ei  la Dumnezeu. El este unicul preot deplin, pentru ca este unicul om care se poate darui cu un devotament absolut Tatalui, este singurul om care are intrare la Tatal si ne poate duce in Sine si pe noi, este singurul om unificator cu adevarat. Si pentru ca este nevazut in urma Inaltarii Sale, El, ca unicul preot deplin, este izvorul intregii preotii vazute.

Preotia Mantuitorului este vesnica si netrecatoare. Ca Arhiereu, El este sfant fara de rautate, fara de pata, osebit de cei pacatosi si, fiind mai presus decat cerurile, El nu mai are nevoie sa aduca jertfe pentru pacatele Sale si pentru ale poporului, caci a facut aceasta odata atunci cand S-a adus pe Sine Insusi jertfa.

Mantutorul nu Si-a luat singur cinstea acesta de preot, ci, ca si Aaron, a fost chemat de Dumnezeu, Care l-a numit (Arhiereu) preot in veac, dupa randuiala lui Melchisedec. Asadar, preotia Lui este de la Tatal, care L-a sfintit si L-a trimis in lume.

Daca Aaron si Melchisedec (cei doi care anticipeaza arhieria Mantuitorului) aduceau jertfa pentru pacatele lor si pentru pacatele poporului Mantuitorul a fost, in acelasi timp, si Jerfta si Jertfitor.

Sf. Ioan GA spune  ca El a fost jertfa dupa trup si Preot dupa Duh.

Sf. Chiril al Alexandriei precizeaza ca Mantuitorul a fost preot ca om, nu ca Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu avea nevoie de aceasta slujire.

Rastignindu-Se El, ne rastignim si noi impreuna cu El datorita unitatii firii umane, prezenta si in Hristos.

Rastignindu-ne impreuna cu Hristos nu mai traim noi, ci traieste Hristos in noi. Intrucat Hristos nu numai Se jertfeste, ci si inviaza, inviind El vom invia si noi.

Umanitatea pacatoasa s-a separate de Dumnezeu, insa noua umanitate, in Mantuitorul Hristos si prin El, reface drumul in sens invers, predandu-se lui Dumnezeu, prin slujirea preoteasca si prin jertfa.

  1. Instituirea Preotiei si existenta celor 3 trepte de la inceputul Bisericii

Din preotia Mantuitorului ia nastere preotia Bisericii transmisa de El prin insuflarea Duhului Sfant Apostolilor, dupa inviere si inainte de inaltare:”Precum M-a trimis pe Mine Tata, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea a suflat asupra loir si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacate, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 20-23).

Cincizecimea completeaza ceea ce Mantuitorul a instituit prin cuvant si prin suflare, Apostolii “imbracandu-se cu putere de sus”, prin coborarea Sfantului Duh asupra lor.

Mantuitorul precizeaza ce aveau de facut Apostolii: “Datu-Mi-s-a toata puterea, in cer si pe pamant. Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sf. Duh, invatavdu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua. Si iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 18-20); “Nu voi sunteti care vorbiti, ci Duhul Tatalui vostru este care graieste in voi” (Matei 10, 20); “Cine va primeste pe voi pe Mine Ma primeste, si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Matei 10, 40), etc.

Preotia ucenicilor nu este altceva decat participare la preotia Lui. Constienti de aceasta, Apostolii au transmis urmasilor misiunea incredintata lor de Mantuitorul:” Si hirotonindu-le preoti in fiecare biserica, rugandu-se cu postiri, i-au incredintat pe ei Domnului in care crezusera” (F. Ap. 14, 23)

La inceput, numirea de “preoti” si “episcopi” se da tuturor celor pe care Apostolii ii hirotoneau ca urmasi ai lor. Datorita inmultirii comunitatilor crestine, acesti episcopi hirotoneau preoti, pentru a fi ajutati, episcopii avand si datoria de a supraveghea activitatea preotilor.

Episcopii de la inceput au putut sa se numeasca si preoti, intrucat in harul episcopatului se cuprindea si cel al preotiaie, dar nu si invers.

Tot prin hirotonie sau prin punerea mainilor si prin invocarea Sf. Duh au fost alesi si primii diaconi de catre Sf. Apostoli.

In traducerile mai vechi ale NT, termenul “preot” este redat prin termenul “prezbiter”, fara ca prin aceasta sa se inteleaga ca prezbiterul era un simplu batran delegat de comunitate, fara hirotonie si fara rugaciunea de invocare a Sf. Duh. In toate cazurile prezentate, Apostolii hirotoneau preoti/prezbiteri (F. Ap. 14, 23), iar dupa ei, Tit si Timotei (episcopii) hirotoneau preoti/prezbiteri in fiecare cetate (I Timotei 5, 22; Tit 1, 5).

Si Sf. Ioan GA precizeaza ca prezbiterul/preot nu-si ia singur cinstea slujirii si nici comunitatea nu i-o poate da. Instituirea treptelor ierarhice ale preotiei de catre Hristos Insusi prin hirotonie si nu prin delegare din partea comunitatii constituie coloana vertebrala a Parintilor Bisericii.

  1. Succesiunea apostolica

Transmiterea acesluiasi har de la episcopi la episcopi, incepand de la Apostoli, odata cu transmiterea puterii si obligatiei de a pazi aceeasi invatatura si aceleasi norme ale Tainelor si ale pastoririi se numeste succesiune apostolica.

De la  acest har ce vine de la Apostoli se impartasesc, de la episcopul fiecarei eparhii, toti preotii acelei eparhii.

Astfel, Biserica traieste totdeauna duhovniceste din acelasi har apostolic si din aceeasi invatatura si randuiala sacramentala si evanghelica apostolica.

Sf. Clement Romanul, referitor la succesiunea apostolica, spune ca, daca Hristos a fost trimis de Tatal, Apostolii au fost trimisi de Hristos.

Ierarhia bisericeasca este o mostenire apostolica. Odata cu functia (episcop, preot, diacon), aceasta a mostenit si adevarul. Atunci cand adevarul propovaduit de cineva nu corespunde celui propovaduit de Apostoli, este vorba de erezie.

Ereticii incearca sa sugereze vreo legatura cu Apostolii, caz in care putem sa le cerem sa-si dea la iveala obarsia bisericilor lor, sa desfasoare sirul episcopilor lor, dintru inceput, pentru a putea cedea daca cel dintai episcop al lor avea chezas si inaintas pe vreunul din Apostoli. Invatatura ereticilor exclude apartenenta la apostolicitate, intrucat Apostolii nu s-au deosebit in invatatura lor, nu ar fi invatat niciodata ceva deosebit unul de altul. O comunitate crestina autentica nu poate sa apara decat ca “butas’” al harului si succesiunii apostolice. Deci, apostolicitatea nu se refera numai la ierarhie, ci si la comunitatea crestina in ansamblul ei, adica la succesiunea apostolica a Bisericii. Se poate spune ca exista o succesiune apostolica a tuturor credinciosilor botezati in Biserica.

Succesiunea apostolica, atat pe linie ierarhica, cat si ca raportare la Biserica, in integritatea ei, asigura atat pastrarea invataturii apostolice fixate in NT, cat si pe cea dezvoltata prin Traditie.

Harisma episcopala este harisma care poarta in sine puterea de a transmite toate harurile si darurile care se difuzeaza, incepand de la Apostoli, in tot timpul, in Biserica, sau pe Hristos Insusi si pe Duhul Sfant, prezenti si lucratori in aceste haruri si daruri.

Harurile nu vin numai din trecut, ci si de sus, in fiecare timp, caci Biserica este mereu deschisa cerului.

Mantuitorul Hristos apartine in egala masura atat trecutului, cat si prezentului si viitorului. Nu Hristos trece, ci generatiile trec.

  1. Preotia si unitatea Bisericii

Intrucat atat invatatura, cat si harul sunt ale lui Hristos, iar Hristos este Unul, inseamna ca prin preotie este afirmata implicit unitatea Bisericii.

Daca atat invatatura, cat si puterea sunt ale lui Hristos, inseamna ca preotii sunt organele vazute ale preotiei Lui unice. Singurul lucru pe care slujitorii Bisericii il dau de la ei este slujirea.

Hristos exercita lucrarea Sa de Preot unic si unificator atat prin aceea ca, in fiecare comunitate, Preotia Sa se exercita printr-un unic organ, cat si prin faptul ca aceste organe sunt aduse si ele la unitate, intr-un centru unic vazut al lor, si anume episcopul.

Daca Mantuitorul Hristos, intrupandu-Se, a implinit vointa Tatalui, episcopii trebuie sa implineasca vointa lui Hristos. Pentru aceasta, membrii comunitatii crestine trebuie sa actioneze impreuna cu vointa episcopului.

Toti trebuie sa respecte pe diaconi, pe preoti si pe episcopi, caci fara acestia nu se poate vorbi de Biserica.

Fara episcop, nimeni sa nu faca ceva din cele ce apartin Bisericii.

Episcopul ramane un slujitor al Bisericii, pentru ca puterea nu este a lui, ci a lui Hristos.

Niciun episcop nu este de sine statator sau stapan al tuturor, ci este incadrat in comuniunea tuturor episcopilor, ca sa tina impreuna invatatura lui Hristos si randuiala liturgica si canonica unitara a Bisericii.

Comuniunea bisericeasca nu se rezuma doar la comuniunea episcopatului, ci trebuie sa se raporteze la Biserica, in integritatea ei. Slujitorul autentic este smerit pentru ca traieste certitudinea ca, slujind, nu are dreptul sa-si aroge privilegii, nefacandu-si decat datoria ceruta de slujire.

Slujitorul autentic stie ca darurile pe care le are sunt de fapt daruri primite de la Dumnezeu.

Slujitorul autentic se raporteaza la Modelul suprem de slujire, cel bland si smerit cu inima, Invatatorul si Implinitorul suprem al slujirii. Sf. Grigorie de Nazianz spune ca si Apostolii s-au raportat la acest Model viu si etern prezent.

  1. Preotia slujitoare si preotia generala

Apostolul Petru indeamna primii crestini sa devina “pietre vii”, prin apropierea “de El, piatra cea vie”, pentru a putea fi “ziditi casa duhovniceasca, spre preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos”.

Harul divin primit nu anuleaza individualitatile si ceea ce au specific acestea, ci le canalizeaza spre folosul comun.

Fiecare credincios trebuie sa faca efortul de a se integra in trupul lui Hristos extins in umanitate, adica in Biserica. Atunci cand se realizeaza aceasta integrare, fiecare credincios devine “preot imparatesc”. Devenind preot, el aduce propriile “jertfe duhovnicesti”, “prin Iisus Hristos”.

In jertfa euharistica nu este prezent doar Hristos si jertfa Sa, ci El ne asociaza si pe noi, daca vrem, si astfel devenim noi insine “jertfa curata” si “binemirositoare” adusa lui Dumnezeu Tatal. Calitatea de jertfa curata presupune renuntarea la egoismul pacatos care ne separa de Dumnezeu si de oameni, renuntare care deschide perspectiva comuniunii si o cultiva spre folosul comun, al tuturor.

In acest sens, toti crestinii sunt “preotie imparateasca”, nu numai ca aducatori ai propriilor jertfe, ci si ca imparati peste propriile patimi si ca invatatori in familiile lor si in societate, sfintindu-se pe ei insisi si lumea, prin participare la sfintenia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel vorbeste atat de cei care savarsesc cele sfinte si slujesc altarului, adica de preoti, cat si de cei care se imparatasesc de cele sfinte, adica de credinciosii apartinatori preotiei generale.

Jertfele crestinilor nu se compara nici cu jertfele pagane (cele ce jertfesc paganii, jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu), nici cu jertfele VT.

Preotii care savarsesc cele sfinte si care slujesc altarului nu au fost numiti jerfitori sau sacerdoti, ci prezbiteri, pentru a evita asocierea cu jertfele pagane sau vechi-testamentare, incompatibile cu jertfa crestina. Asadar, este gresita conceptia protestanta ca prezbiterii erau doar batrani care au primit un mandat din partea comunitatii si nu preoti, pentru ca orice jertfa a incetat prin jertfa Mantuitorului. Nemaiexistand jertfa, jertfitorul nu mai exista nici el.

Invatatura de credinta ortodoxa este foarte explicita in acest sens: atata vreme cat Mantuitorul ramane in stare de jertfa in fata Tatalui, tot atata vreme este necesara si preotia sacramentala.

Intre preotia sacramentala sau slujitoare si preotia generala a credinciosilor nu exista nici identitate, dar nici discontinuitate sau compatibilitate.

Credinciosii participa la jertfa Mantuitorului, pentru ca numai asa ei pot intra in stare de jertfa la Tatal. Preotul NT il reprezinta pe Hristos care Se aduce jertfa pentru toti, el primeste jertfele si rugaciunile tuturor si le uneste cu jertfa lui Hristos, ca sa se relizeze jertfa Bisericii in Hristos. Preotii slujitori nu aduc doar jertfele si rugaciunile lor personale, ci pe ale comunitatii ca intreg si pe ale tuturor credinciosilor, alaturate la jertfa lui Hristos. In preot se realizeaza unificarea tuturor.

Preotia generala a credinciosilor se realizeaza si se manifesta prin preotia slujitoare.

Inca din VT se facea distinctia neta intre preotia sacramentala si cea generala. Dumnezeu spune poporului evreu ca, daca acesta il va asculta si va pazi legamantul Sau, ii va fi popor ales, imparatie preoteasca si neam sfant. Cu toate acestea, la cortul sfant slujeau doar Aaron si fiii lui, care erau unsi preoti. Cand Core, Datan si Abiron au vrut sa uzurpe drepturile specifice preotiei, au fost aspru pedepsiti de Dumnezeu.

Prin Botez, Mirungere si Euharistie, savarsite prin preotia sacramentala, orice crestin este integrat in trupul lui Hristos, capatand responsabilitati fata de el insusi si fata de intreg. Aceste responsabilitati asumate definesc continutul preotiei imparatesti sau generale. Responsabilitatea fata de intreg este ilustrata de practica bisericeasca ce permite oricarui crestin sa boteze orice copil aflat in primejdie. Responsabilitatile fata de propria persoana sunt prezentate in rugaciunea care premerge ungerea cu Sf. Mir si in cele de dupa ungere.

Dedicarea expresa lui Dumnezeu este sugerata atat prin ceremonia tunderii, prezenta si in randuiala intrarii in monahism, cat si in rugaciunea de sfintire a Mirului.

Laicii nu au acces la mijloacele harice (nu au puterea de a savarsi Sfintele Taine), sfera lor fiind viata harica, patrunderea harului in lume. Aceasta este Liturghia cosmica in lume, operand prin simpla prezenta a fiintelor sfintite, ca salasuri ale Sf. Treimi.

Paul Evdokimov numeste preotia sacramentala “functionala harica”, iar pe cea generala “ontologica”.

Diferenta dintre cele doua preotii, dar si complementaritatea lor, este ilustrata in randuiala Hirotoniei, a Botezului si a Mirungerii.

Candidatul la preotie inconjoara Sf. Masa, aratand prin aceasta hotararea lui de  a aduce jertfa pe Hristos, de a savarsi Tainele si de invata in Biserica, in timp ce noul botezat si miruit inconjoara masa din pronaos pe care se afla Sf. Ev. si Sf. Cruce, aratand prin aceasta ca este inchinat slujirii neintrerupe a lui Hristos in afara altarului, in lume, prin alte mijloace decat prin savarsirea Tainelor.

  1. Randuiala Tainei Hirotoniei si puterea acordata prin ea

Cand este hirotonit un diacon sau un preot, Taina este savarsita de episcopul eparhiei, iar cand este hirotonit un episcop sunt prezenti 3 sau cel putin 2 episcopi ai Biseriicii respective.

Nu pot fi hirotoniti diaconi, preoti sau episcopi decat membrii de sex masculine ai Bisericii, cu conditia integritatii spirituale si fizice, care si-au manifestat aceasta dorinta si au pregatirea teologica necesara.

Diaconii si preotii trebuie sa se casatoreasca inainte de hirotonie, in timp ce episcopi ajung numai cei necasatoriti sau vaduvi prin decesul sotiei si deveniti ieromonahi, asa cum s-a hotarit la Sinoadele IV-VI Ec.

Membrii ierarhiei nu pot fi decat barbati, pentru ca ei sunt chemati sa fie organele vazute ale lui Hristos, unicul savarsitor nevazut al Tainei, iar Hristos a fost barbat. Femeile ii nasc si ii pot creste pentru preotie pe copiii lor, asemenea Maicii Domnului, Dumnezeu exercitand prin ele cea mai mare autoritate asupra lor.

Nimeni nu poate ajunge preot daca mai intai nu a fost hirotonit diacon, si nimeni nu poate ajunge episcop daca nu a fost hirotonit mai intai diacon si preot.

Nu se poate trece in cursul aceleiasi Liturghii de la o treapta inferioara la o trepta superioara. De aceea, momentele in care se fac hirotoniile difera, evidentiindu-se astfel specificitatea fiecareia si continutul harismatic propriu.

Hirotonia diaconului se poate face dupa prefacerea elementelor euharistice, deoarece acesta nu poate sluji singur si nu poate sfinti darurile. Candidatul e luat din naos de 2 diaconi si dus in fata usilor impataresti, unde il asteapta episcopul, care il binecuvinteaza si apoi se retrage in altar, in partea de nord, cu fata spre apus. Candidatul intra si el in altar insotit de cei 2 diaconi (pentru a arata ca va intra in randul acestora) si inconjoara Sfanta masa de 3 ori, sarutand colturile acesteia (pentru a arata ca existenta lui se va desfasura in jurul lui Hristos prezent aici si reprezentat de episcop). omoforul (semnul grijii pentru poporul pastorit), engolpionul (semnul puterii) si mana dreapta a episcopului (organul prin care Hristos transmite harul). Apoi, candidatul ingenuncheaza in fata Sfintei Mese, in coltul din dreapta, numai cu piciorul drept (pentru a arata ca nu va primi preotia deplina), isi sprijina mainile pe Sfanta Masa si fruntea pe maini (asa cum a facut Sf. Ioan la Cina cea de Taina; Sf. Masa il reprezinta pe Hristos). In continuare, episcopul isi scoate mitra (pentru a arata ca Hristos Insusi investeste candidatul cu puterea diaconiei) si rosteste rugaciunile de hirotonie. Harul Sf. Duh este cel care il ridica pe primitor la treapta diaconiei, prin mana episcopului. Episcopul nu invoca singur Sf. Duh, ci ii asociaza pe cei prezenti in altar, dar si  pe credinciosii din biserica, care impreuna zic, “Doamne miluieste”. Apoi, diaconul este prezentat poporului din usile imparatesti, dandu-i-se si semnele slujirii diaconesti (orarul, manecutele si ripida, cand este, daca nu procovatul mare), rostindu-se de fiecare data intrebarea “Vrednic este?”, la care poporul raspunde “Vrednic este!”. Noul diacon este impartasit inaintea celorlati diaconi si rosteste ectenia de la sfarsitul Liturghiei, aratand prin aceasta ca a primit harul diaconiei.

Aceeasi randuiala se savarseste si in cazul hirotoniei preotului, cu urmatoarele deosebiri:

– hirotonia se savarseste dupa intrarea cu Cinstitele Daruri, sugerandu-se astfel ideea ca preotul va sfinti Darurile si va savarsi intreaga Sf. Liturghie;

– candidatul citeste inainte angajamentul preotesc si este introdus in altar de 2 preoti, impreuna cu care face si inconjurarea Sf. Mese;

– ingenuncheaza inaintea Sf. Mese cu ambele picioare, aratand prin aceasta superioritatea preotiei fata de diaconie.

Apoi, preotul este prezentat poporului, dandu-i-se vesminte preotesti: epitrahirul, braul, felonul si Liturghierul. Dupa sfintirea Darurilor primeste de la arhiereu Sf. Trup, pe care-l restituie arhiereului inainte ca acesta sa rosteasca “Sfintele sfintilor”.

Hirotonia in arhiereu se face dupa “Sfinte Dumnezeule”’, inainte de citirea Apostolului si a Evangheliei, deoarece in acest moment se incepea odinioara Liturghia, in prezenta arhiereului. Candidatul ales de Sf. Sinod si confirmat de Stat este numit “ipopsifiu”, adica ales, propus sau desemnat pentru arhierie.

Hirotonia este precedata de solemnitatea vestirii si chemarii la treapta arhieriei, care are loc in ajunul hirotoniei, iar in dimineata urmatoare, la sfarsitul Utreniei, ipopsifiul citeste in biserica o marturisire de credinta amanuntita, impartita in 3 parti.

In afara vesmintelor preotesti, primeste si vesmintele arhieresti: sacosul, omoforul, engolpionul si mitra, precum si crucea pectorala. Dupa terminarea Sf. Liturghii, noul arhiereu este imbracat in mantia arhiereasca si i se inmaneaza carja arhiereasca.

ECLESIOLOGIA ORTODOXA

Pr. prof. emerit dr. Ștefan Buchiu