Taina Marturisirii a fost instituita de Mantuitorul odata cu Taina Preotiei, chiar in ziua invierii, aratand prin acesta stransa lor legatura: “Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate, si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan 20, 21-23).
Mantuitorul le promisese Apostolilor puterea de a lega si de a dezlega inainte de inviere, dar adevarat putere le-o ofera in ziua invierii.
Pana la inaltarea la cer, Taina a fost savarsita de mAntuitorul Insusi, prin iertarea pacatelor celor care-si manifestau credinta in El si-si marturiseau pacatele acceptand indemnul de a nu mai gresi (“Indrezeneste, fiulu! Ierate sunt pacatele tale” – slabanogul din Capernaum’ “Iertate sunt pacatele ei cele multe, caci mult a iubit. Iar cui se iarta putin, putin iubeste” – femeia pacatoasa iertata in casa fariseului Simon; “Nu te osandesc nici Eu. Du-te si de acum sa nu mai pacatuiesti” – femeia prinsa in adulter).
Chiar din ziua Cincizecimii, Apostolii incep sa propovaduiasca spre iertarea pacatelor.
Apostolul Iacob indeamna credinciosii sa-si marturiseasca “unii altora pacatele”, adica preotilor.
Marturisirea pacatelor este necesara si obligatorie pentru cei care se botezasera, dar au comis din nou pacate, cazand din credinta si din har.
Dumnezeu nu vrea ca cineva sa piara, ci vrea sa vina tori la pocainta, la mantuire si la cunoasterea adevarului.
Taina Marturisirii instituita de Hristos are rostul de a ierta pacatele celor ce le marturisesc si se caiesc pentru ele, in vederea reintrarii in comuniunea cu Dumnezeu.
Cel ce vrea sa se impartaseasca, trebuie mai intai sa se spovedeasca, manifestandu-si astfel dorinta de a reintra in comuniune cu semenii si cu Dumnezeu.
- Taina Marturisirii in Traditia Bisericii
Asadar, Taina Marturisirii a fost savarsita pentru prima data chiar de Mantuitorul Hristos, iar dupa inviere acorda aceasta putere si Apostolilor, care, hirotonind preoti, transmit aceasta puetere si acestora.
Este mai bine omului sa-si marturiseasca pacatele, decat sa-si invartoseze inima. Dumnezeu nu cere marturisirea pentru ca ar avea nevoie de ea, ci pentru ca este semn de pocainta.
Dupa Tertulian, pentru a fi eficienta, pocainta trebuie insotita de marturisirea pacatelor, pentru a deveni eficienta.
Daca marturisirea pacatelor usureaza constiinta, tainuirea lor o impovareaza.
Dumnezeu nu cere marturisirea pacatelor pentru ca nu le-ar sti, ci pentru ca ea exprima pocainta.
Rusinea nu trebuie sa-si gaseasca loc la spovedanie.
Dupa Sf. Ioan GA, Tatal a dat toata judecata Fiului, iar Fiul a dat-o preotilor.
Intrucat preotii NT au primit puterea de a curati sufletul de murdaria pacatului, rezulta ca puterea preotiei depaseste puterea incredintata de Dumnezeu ingerilor.
Marturisirea pacatelor trebuie sa fie individuala pentru ca preotul sa poata aprecia starea sufleteasca, in vederea stabilirii epitimiei (canon).
- Marturisirea pacatelor
Ca expresie a caintei, Marturirea pacatelor este prima etapa a tainei, urmata de alte doua: epitimia si dezlegarea acordata de preot.
Cel ce se marturiseste trebuie sa explice din ce motive a cazut si care sunt slabiciunile lui, pentru a putea fi vindecat. El trebuie sa arate atat prin cainta, cat si prin fagaduinta de a nu mai pacatui, o angajare mai hotarata in a combate slabiciunile care i-au biruit firea.
Pentru recidivistii in aceleasi pacate grele, mijloacele de remediere a slabiciunilor trebuie aplicate cu si mai multa strictete, pentru ca Taina sa aiba ca efect remedierea durabila a omului si sa-l faca iarasi un om cu adevarat nou.
Numai constientizarea gravitatii pacaului si a consecintelor acestuia naste revolta impotriva lui, cainta si necesitatea marturisirii.
Marturisirea exprima certitudinea ca starea pacatoasa poate fi depasita, cu ajutorul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, credinciosul vine la preot si nu se duce la psiholog sau psihiatru.
Cainta induce hotararea de a nu mai gresi si presupune constientizarea si recunoasterea sincera a pacatului si a efectelor lui. Ea conditioneaza iertarea lui Dumnezeu
Rolul preotului in Taina Spovedaniei este foarte important: el trebuie sa-l ajute pe credincios cu tact, blandete si condescendenta, atunci cand acesta este tentat fie sa minimalizeze, fie sa exagereze gravitatea pacatului.
Taina aceasta se petrece intre doua persoane intr-o relatie de intimidate. Daca cel care se spovedeste o face fara niciun fel de retinere, daca el va plange pentru pacate, lacrimile preotului se vor uni cu ale lui, pentru ca preotul participa la mahnirea si la durerea lui.
Penitentul are incredere in preot tocmai pentru ca simte in acesta raspunderea fata de Hristos pentru sufletul sau.
Insusi Hristos lucreaza in aceasta Taina prin intalnirea intimitatii celor doi. Mantuitorul fiind prezent si lucrator in Taina nu se mai justifica rusinea sau sentimentul de umilinta la spovedanie.
Sf. Ioan GA precizeaza ca talharul de pe cruce n-a indraznit sa zica “Pomeneste-ma Doamne…” decat dupa ce si-a recunoscut pacatele. Iar Mantuitorul l-a iertat, raspunzandu-i: ”Astazi vei fi cu mine in Rai”. Daca Hristos l-a invrednicit pe talharul de pe cruce de atata bunavointa, cu atat mai mult ne va invrednici si pe noi de iubirea Sa, daca ne vom marturisi pacatele.
Dumnezeu asteapta marturisirea pacatelor si se bucura de ea pentru ca ea este semnul reinceperii comuniunii cu Hristos.
Prin marturisire, penitentul face primul act de ridicare deasupra pacatului.
- Epitimia sau canonul
Epitimia sau canonul dat de duhovnic nu este o pedeapsa sau o masura cu caracter compensatoriu (in sensul ca implinirea ei aduce dupa sine iertarea), ci un instrument pedagogic si medical, in acelasi timp.
Este un instrument pedagogic, pentru ca prin el duhovnicul urmareste sa faca si mai evidenta gravitatea pacatului, intarind si cultivand astfel cainta.
Este un instrument medical, pentru ca urmareste vindecarea slabiciunilor create si cultivate de raul pacatului.
Canonul 102 al Sinodului Trulan stabileste ca cei care au luat de la Dumnezeu puterea de a lega si de a dezlega trebuie sa analizeze calitatea pacatului si promptitudinea spre indreptare a celui care a pacatuit si asa sa aplice doctoria pentru a mantui bolnavul. Cel ce are stiinta medicala a Duhului trebuie sa cerceteze dispozitia celui care a pacatuit si sa vada daca tinde spre sanatate sau, dimpotriva, starneste boala impotriva lui. Preotul trebuie sa aduca oaia cea ratacita, iar pe cea muscata de sarpe sa o vindece.
Asadar, stabilirea canonului porneste atat de la calitatea sau gravitatea pacatului, cat si de la modalitatea in care crestinul se raporteaza la el, in sensul ca-I constientizeaza geravitatea sau nu. Daca credinciosul nu sesizeaza gravitatea pacatului si nu este dispus sa renunate la el, duhovnicul il opreste de la Sfanta Impartasanie si-i recomanda mijloacele necesare indreptarii.
Marea majoritate a Parintilor considera ca, in Taina Spovedaniei, nu exista pacate care se iarta si pacate care nu se iarta. Daca in Ev dupa Matei (12, 31-32) se spune ca pacatele impotriva Duhului Sfant nu se vor ierta, afirmatia trebuie inteleasa nu in sensul ca Dumnezeu nu vrea sa ierte aceste pacate, ci in sensul ca cel aflat in acesta stare nu mai poate sin u mai vrea sa renunte la ele, manifestandu-se dusmanos fata de Dumnezeu.
Sf. Ap. Ioan face distinctie intre pacatele grele si cele usoare.
Asa cum dovedeste practica dintotdeauna a Bisericii, orice pacat se iarta prin Taina Spovedanieie, atunci cand exista si dorinta iertatii si cand pacatul nu este considerat stare de normalitate.
Disciplina penitentiala a Bisericii a fost stabilita pe baza textului din I Corinteni 5, 9-12, in care Sf Ap. Pavel recomanda crestinilor san u se amestece cu desfranatii, dar nu cu desfranatii acestei lumi, ci cu cei dintre fratii lor.
Aceasta disciplina a suferit in timp adaptari care au urmarit eficientizarea canonului/epitimiei. Sf. Vasile cel Mare recomanda oprirea de la Impratasanie pentru 7, 15 sau 20 de ani, in functie de gravitatea pacatului. Sf. Teodor studitul nu recomanda canoane mai mari de 3 ani. Sf. Ioan Postitorul, pentru aceleasi pacate, reduce epitimia la 2 sau la 3 ani.
Parintele Staniloae considera ca astazi, oprirea de la impartasanie pentru 1 an, 2, sau 3 nu mai este considerata un canon eficient, recomandand infranarea de la pacatele marturisite.
Canonul este un medicament destinat vindecarii bolilor sufletesti si, de aceea, el trebuie sa fie compatibil cu suferinta, pentru a fi eficient ca antidote. Durata tratamentului trebuie sa corespunda cu starea de cronicizare, mai mult sau mai putin evidenta, a pacatului.
- Dezlegarea
Dezlegarea constituie etapa a 3-a a Tainei Spovedaniei. Ea este acordata de preot, dupa ce credinciosul se spovedeste, facand dovada caintei sale sincere si a dorintei de a nu mai pacatui.
Din continutul rugaciunii de dezlegare de pacate rezulta in mod evident ca Cel care iarta este Hristos Insusi, dar rugaciunea duhovnicului este aceea care aduce efectiv iertarea din partea lui Hristos.
Mantuitorul Hristos este Cel care iarta, pentru ca El el este Cel care primeste marturisirea. Asa cum am mai spus, pentru acest motiv, in actul spovedaniei nu au ce cauta rusinea si teama.
Preotul isi declara identitatea de “martor inaintea lui Hristos”.
Prezenta tainica a lui Hristos este sugerata de icoana Lui.
Epitrahilul, asezat pe capul celui care se spovedeste, este semnul trimiterii de catre Hristos si de catre Biserica, dar si semnul responsabilitatii asumate de catre preot in relatia cu credinciosul. Prin vesmantul liturgic vine harul lui Hristos asupra penitentului.
Mana preotului, asezata si ea pe capul credinciosului, exprima deplina comuniune spirituala realizata intre cei doi, in timpul Tainei. In fond, tot prin mana preotului vine harul in fiinta primitorului si in alte Taine, printr-o materie.
In aceasta comuniune, preotul este instrumentul prin care vine Duhul, iar credinciosul este beneficiarul acestei venire.
- Florecsky afirma ca Taina Spovedaniei lamureste cel mai bine cuvintele Mantuitorului:”Caci unde sunt adunati 2 sau 3 in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20).
ECLESIOLOGIA ORTODOXA
Pr. prof. emerit dr. Ștefan Buchiu
