Taina Nuntii este un act sfant, de origine dumnezeiasca, in care, prin preot, se impartaseste harul Sf. Duh unui barbat si unei femei ce se unesc liber in casatorie, care sfinteste si inalta legatura naturala a casatoriei la demnitatea reprezentarii unirii duhovnicesti intre Hristos si Biserica.
- Locul Nuntii intre celelalte Taine
Se pune intrebarea de ce nu este asezata Taina Hirotoniei la inceputul sau la Sf. celorlate Taine, avand in vedere ca ea le conditioneaza pe toate celelalte? Parintele Staniloae explica prin aceea ca primele 4 Taine ofera omului harul prin care isi poate dobandi mantuirea, dar fructificarea acestui har se face prin preotie si prin casatorie.
Nunta si Preotia, ca Taine, fac vadit faptul ca persoana nu se realizeaza decat in comuniune.
Numai iubirea face posibila raspunderea reciproca, a oamenilor unii fata de altii, prin mijlocirea harului. Pentru acest motiv, casatoria nu-si afla locul nici in moral, nici in estetic, ci in religios.
Prin intrupare, mantuitorul ne ofere posibilitatea sa-l vedem pe El Insusi, prin fata Lui omeneasca, dar, in acelasi timp, ne ofera si posibilitatea de a-L vedea in fetele semenilor, in care este prezent prin Sfintele Taine.
Parintele Staniloe spune ca faptul ca in Casatorie Dumnezeu e cunoscut prin celalat, iar in Maslu, prin mangaierea primita de la El in stare de boala, face ca aceste 2 Taine sa fie asezate la urma, dupa ce preotul a pus pe om in legatura directa cu Hristos prin celelelte 4 Taine.
- Casatoria ca stare naturala
Casatoria, ca legatura natural pe viata, intre barbat si femeie, are la baza faptul ca numai impreuna acestia formeaza umanitatea completa.
Pentru om, singuratatea este sinonima cu suferinta si, de aceea, Dumnezeu a zis ca nu este bine ca omul sa fie singur si i-a facut un ajutor potrivit pentru el.
Evdokimov considera ca termenukl “ajutor” trebuie inteles ca o raportare a unuia catre celalalt, fiinta umana fiind chiar de la inceput o fiinta conjugala.
In gandirea lui Dumnezeu, masculinul si femininul sunt inseparabile, incat o fiinta omeneasca, luata separata si considerata in sine, nu este cu desavarsire om.
Adam a fost intotdeauna Adam-Eva. Cei doi se unesc intr-un trup si intr-un suflet, fara a-si pierde identitatea.
Pornind de la aceste date, casatoria avea inca de la inceput atributele unitatii si indisolubilitatii.
Prin caderea in pacat, casatoria, ca legatura naturala intre barbat si femeie, a avut de suferit. Unitatea si indisolubilitatea nu au mai fost respectate, practicandu-se divortul si repudierea femeii. Nu a mai fost respectata nici egalitatea dintre barbat si femeie, avesta fiind socotita de multe ori un instrument de care barbatul putea dispune in functie de conjunctura sau interese proprii. Rostul ei fundamental consta in a asigura sotului urmasi.
Desi Legea prevedea pedeapsa capitala in caz de infidelitate si pentru barbat si pentru femeie, in practica era pedepsita doar femeia.
Aceste disfunctionalitati sunt explicabile prin pierderea harului din starea primordiala.
Cu toate acestea, casatoria, ca legatura naturala, nu a fost desfiintata in esenta ei, tot asa cum nici chipul lui Dumnezeu nu a fost distrus, ci doar estompat sau intunecat.
Mantuitorul Insusi, referindu-se la barbat si femeie, spune ca ceea ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta.
- Intarirea si inaltarea Casatoriei
Intarirea si inaltarea Casatoriei, din ordinea naturii in ordinea harului, o face Mantuitorul, prin participarea la nunta din Cana Galileii. Svarsind acolo cea dintai minune, Mantuitorul vrea sa arate ca incepe inaltarea vietii omenesti in ordinea harului de la intarirea si inaltarea casatoriei. El afirma implicit necesitatea revenirii la unitatea si indisolubilitatea originara a casatoriei.
Mantuitorul afirma ca oricine va lasa pe femeia sa, in afara de vina de desfranare, si va lua alta, savarseste adulter, la fel si cel care s-a insurat cu cea lasata, intrucat legatura casatoriei nu se desfiinteaza prin despartirea sotilor. De aceea, Biserica noastra nu admite divortul decat in cazul adulterului.
Aceasta unitate este posibila numai prin iubire. Iubirea si unitatea presupun responsabilitatea reciproca a sotilor.
Daca cei doi concep casatoria doar ca o modalitate de satisfacere a instinctului sexual, se plictisesc repede unul de celalat, insa atunci cand casatoria crestina se afla pe coordonatele ei autentice, trupul fiecaruia capata o adancime spirituala tot mai mare, fiecare devine pentru celalalt o taina tot mai cunoscuta si tot mai indefinita, in acelasi timp.
Sf. Ioan GA considera casatoria o “intruchipare a lui Dumnezeu Insusi” sau o “teofonie”.
Casatoria nu exclude efortul duhovnicesc, ci il potenteaza.
Sf. Pavel ii indeamna pe soti sa se supuna unul altuia, “intru frica lui Hristos”. Barbatul este cap femeii, tot asa cum si Hristos este cap Bisericii. Asa cum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile barbatilor lor. Barbatii sunt datori sa-si iubeasca sotiile, asa cum Hristos Si-a iubit Biserica si S-a jertfit pentru ea.
Casatoria, ca legatura naturala intre barbat si femeie, este ridicata la nivelul Tainei prin Mantuitorul Hristos si in Biserica.
Sf. Ioan GA numeste familia crestina “Biserica mica” sau “icoana tainica a Bisericii”. Crestinismul nu dispretuieste nevoia unirii trupesti dintre barbat si femeie. Daca Sf. Pavel recomanda fecioria, el isi exprima propria opinie, fara a condamna insa casatoria.
Sexualitatea asumata prin casatorie nu are in structura ei ceva reprobabil. Sexualitatea conjugala devine un mijloc de unire sufleteasca si de crestere in aceasta unire.
Daca deturnarea sexualitatii se poate produce si in casatorie, ea este prezenta intotdeauna in relatiile sexuale dezordonate, pentru ca transforma partenerii in simple instrumente sexuale, iar continutul sexualitatii este redus la epiderma. Daca sexualitatea poate avea un continut pacatos si in familia crestina, ea are intotdeauna acest continut in sexualitatea extraconjugala. Sotii trebuie sa aibe constiinta ca, daca legatura lor se reduce la satisfacerea poftei trupesti, aceasta aluneca spre pacat si e pandita de destramare. Asadar, casatoria nu este un simplu remediu pentru satisfacerea unei pofte pacatoase, ci un mijloc prin care se asigura si se cultiva comuniunea intre soti.
Este gresita opinia potrivit careia singura justificare a casatoriei, si implicit a sexualitatii, este conceperea si nasterea copiilor. Sf. Ambrozie, Fer. Augustin si Toma de Aquino considera ca bunul fundamental al casatoriei este procreatia. Aceasta opinie este contrazisa de spiritualitatea ortodoxa. Sf. Ioan GA spune ca sunt 2 ratiuni pentru care a fost instituita casatoria: pentru a-l face pe barbat sa se multumeasca cu o singura femeie si pentru a face copii, dar principala este cea dintai. Cat priveste procreatia, casatoria nu o aduce in mod obligatoriu, ca dovada fiind numeroasele casnicii care nu pot avea copii. De aceea, afirma el, prima ratiune a casatoriei este de a regla viata sexuala, prin aceasta reglare cultivandu-se comuniunea dintre soti.
Comuniunea si unitatea pot fi realizate in casatorie si fara nasterea de copii, atunci cand parintii nu pot concepe, nu si atunci cand nu vor sa conceapa, caz in care, legatura dintre soti devine un simplu prilej de satisfacere a poftei trupesti, devenind un act pacatos.
Prin nasterea de copii, responsabilitatea sotilor nu se mai raporteaza doar la ei insisi, ci si la urmasii lor. Astfel, dimensiunea sociala a casatoriei devine mult mai evidenta, ea presupunand depasirea egoismului familial.
Taina Casatoriei este mai cuprinzatoare decat familia. Ea este Taina iubirii dumnezeiesti.
O familie care se rezuma numai la interesele ei reprezinta doar biologicul, comun si animalelor. Pacatul propriu al familiei de azi nu este divortul sau salbaticia spirituala, ci autoadorarea familiei, refuzul de a vedea casatoria ca orientata spre Imparatia lui Dumnezeu.
Exista o pornire de a face totul pentru familie, daca trebuie, chiar de a fura. Familia nu mai este spre slava lui Dumnezeu. Tocmai de aceea familia moderna se sfarama asa de usor.
O casatorie crestina se incheie intre doua persoane, iar fidelitatea comuna a celor doi fata de al treilea, Dumnezeu, ii pastreaza pe acestia intr-o adevarata unitate intre ei si cu Dumnezeu.
- Taina Cununiei in Traditia crestina
Existenta Tainei Casatoriei in practica Bisericii este atestata incepand cu Parintii Apostolici. Crestinismul dezaproba poligamia si infidelitatea conjugala, dar si intentia infidelitatii.
Casatoria crestina este o taina, pentru ca prin ea se impartaseste harul sfintitor, care o face sa ilustreze la nivel uman unirea dintre Hristos si Biserica.
Frumusetea si sfintenia casatoriei pot fi inlaturate prin desfranare, care este o stare de anormalitate.
Taina casatoriei nu trebuie murdarita, la nunti, cu cantece de rusine si cu petreceri nepotrivite.
Cei care nu se casatoresc, nu trebuie sa dispretuiasca pe cei casatoriti.
Casatoria a doua si a treia sunt acceptate de Biserica, pornind de la cuvinte Sf. Ap. Pavel:”Daca insa nu pot sa se infraneze, sa se casatoreasac. Fiindca mai bine este sa se casatoreasca, decat sa arda” (ICorinteti 7,9).
Insa, conform majoritatii Parintilor, daca prima casatorie este lege, a doua sau a treia sunt concesii sau pogoraminte fata de neputintele omenesti. Pentru acest motiv, ele au fost intotdeauna associate cu Taina Pocaintei. Casatoria a doua si a treia nu mai au binecuvantarea Tainelor, ci doar binecuvantarea mica, comuna ierurgiilor si altor slujbe bisericesti.
In Molitfelnic se prevede ca a patra nunta este o faradelege, iar cine va indrazni sa cunune va fi canonisit si lipsit de harul preotiei.
- Partile componenete ale Tainei Cununiei si semnificatia lor
In BO, savarsitorul Tainei Cununiei este preotul, pentru ca prin el vine in fata celor ce se casatoresc, in mijlocul lor, in mod invizibil, Insusi Hristos, Care pecetluieste legatura naturala pe care acestia o consimt si care ii mentine uniti in El.
A considera Casatoria incheiata numai prin consimtamantul sotilor, ca in catolicism, unde preotul este numai martor, inseamna a o vedea numai la nivelul ei de legatura naturala.
Primitorii sunt un barbat si o femeie, necasatoriti, care nu au intre ei un grad de rudenie mai mic decat gradul 5.
Logodna este o ierurgie care se savaseste inainte de Taina cununiei, prin care viitorii soti fagaduiesc inaintea lui Dumnezeu ca se vor casatori. Actul principal al serviciului religios consta in punerea si schimbarea inelelor. Atingerea fruntii fiecaruia cu inelul si rostirea numelui fiecaruia arata atat libertatea optiunii lor, cat si egalitatea lor in fata lui Dumnezeu si in fata oamenilor. Logodna se face “in numele Tatalui si al Fiului si Al Sfantului Duh”, fiecare fiind insemnat cu semnul Sf. Cruci de 3 ori. Angajamentul lor se face in numele Sf. Treimi. Lumanarile aprinse arata ca viata lor in doi va beneficia de lumina lui Hristos.
Inelele si semnificatia lor simbolica se unesc cu rugaciunea preotului. inelele sugereaza iubirea nesfarsita si fidelitatea neconditionata, precum si trainicia legaturii dintre viitorii soti.
In prima rugaciune a Tainei Cununiei, preotul reaminteste instituirea casatoriei, ca legatura naturala intre barbat si femeie, prin chiar actul creatiei primilor oameni, legatura perpetuata in timp si ilustrata de Avraam si Sara, de Isaac si Rebeca, de Iacob si Rahila, etc. Sunt amintite Intruparea si Nasterea din Fecioara, precum si participarea la nunta din Cana Galileii, pe care Mantuitorul a binecuvantat-o. De altfel, Mantuitorul binecuvinteaza si casatoria prezenta, radicand legatura celor doi din ordinea naturii, in ordinea harului. Tot aici este exprimata cu claritate ideea ca Taina Casatoriei nu trebuie limitata la familie, intrucat sfera ei de actiune priveste Biserica in integralitatea ei.
In rugaciunea a doua, preotul reaminteste faptul ca Dumnezeu l-a creat pe om ca pe “un stapan al fapturii”, urmand sa-si implineasca mandatul de “imparat” impreuna cu sotia sa, motiv pentru care preotul cere lui Dumnezeu sa trimita harul Sau peste amandoi, pentru a le binecuvanta casnicia, asa cum ia binecuvantat pe Avraam si Sara. Fara “paza” lui Dumnezeu, casnicia celor doi risca esecul.
Preotul se roaga ca Dumnezeu sa-Si “aduca aminte de dansii”, de parintii lor, de nasi si de toti cei care participa la savarsirea acestei Sfinte Taine.
Finalitatea naturala a Casniciei, adica dobandirea de prunci buni, este asociata cu buna intelegere sufleteasca si trupeasca. Este ilustrata aici importanta sexualitatii conjugale si efectele ei pozitive.
In rugaciunea a treia se poate vorbi de o epicleza a slujbei cununiei, echivalenta celei din rugaciunea pentru sfintirea apei din slujba Botezului.
Semnul vazut al sfintirii nevazute a acestei legaturi este unirea, de catre preot, a mainii drepte a barbatului cu dreapta femeii, iar actul ritual care simbolizeaza si pecetluieste savarsirea Tainei este punerea cununiilor pe capetele mirilor. Cununile celor ce se casatoresc exprima demnitatea si cinstea pe care o primesc mirii.
In rugaciunea de dupa Evanghelie, preotul se roaga ca Dumnezeu sa-i pazeasca pe cei proaspat casatoriti.
Paharul pe care il primesc tinerii exprima atat bucuria provocata de eveniment, cat si partasia care va caracteriza viata lor de acum inainte.
Inconjurarea de 3 ori a mesei pe care se afla Sfanta Evanghelie si Sf. Cruce, ca si la Botez si la Hirotonie, exprima bucuria provocata de eveniment, dar si responsabilitatea asumata in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, de a trai viata de familie in conformitate cu preceptele evanghelice si cu logica Crucii. Cantecele care insotesc inconjurarea mesei amintesc fie nasterea Mantuitorului din Fecioara si obligatia nasterii si cresterii copiilor in frica de Dumnezeu, fie partasia la viata in Hristos, dupa modelul sfintilor.
Atunci cand li se iau cununiile de pe cap, mirii pun mainile pe Sf Evanghelie si pe Sf. Cruce, reamintind legamantul de a pazi legatura dragostei si a unirii intre ei curate, neintrerupta, dreapta si cinstita, pana la moarte, urmand ce este placut lui Dumnezeu si oamenilor.
In penultima rugaciune, preotul se roaga ca Dumnezeu sa binecuvinteze “intrarile si iesirile lor”.
Prin Cununie, casa mirilor devine un spatiu liturgic sacru, in care se iontra in numele Domnului si se iese tot in numele Lui.
Otpustul slujbei Cununiei reaminteste ajutorul primit prin Sf. Taina si pomeneste numele Sfintilor Constantin si Elena, care, intocmai cu Apostolii au vazut crucea Dimnului pe cer. Demnitatea lor imparateasca este un simbol al Preotiei imparatesti a sotilor. Ultimele cuvinte ale slujbei ii intoarce pe soti spre misiunea lor apostolica: marturisirea credintei prin viata lor, prin Preotia lor conjugala.
ECLESIOLOGIA ORTODOXA
Pr. prof. emerit dr. Ștefan Buchiu
