Oriunde doi sau trei copii ai lui Dumnezeu trăiesc prin credinţă, umblă prin credinţă şi lucrează prin credinţă, ei au permanenta încredinţare şi convingere că Hristos este cu noi, în noi, lângă noi, printre noi. Oricine trăieşte acest adevăr ştie că în mijlocul nostru acum este Împăratul nostru Hristos, pentru că adevărate şi vrednice de crezut sunt cuvintele lui Dumnezeu, Care a spus aşa: „Oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, Eu sunt acolo!”.
Sunt acolo, să ascult rugăciunile lor…
Sunt acolo, ca să văd starea lor…
Sunt acolo, ca să cercetez inimile lor…
Sunt acolo, ca să văd cu ce gând şi scop a venit fiecare…
Sunt acolo, ca să văd starea sufletească a fiecăruia…
Nu numai când suntem aici… Nu numai când suntem la sfânta biserică, pentru ca să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci pretutindeni şi în orice loc noi suntem sub controlul luminii lui Dumnezeu, sub controlul voii lui Dumnezeu şi al cunoaşterii lui Dumnezeu.
Şi suntem, dacă ne deschidem inima totdeauna în faţa Lui şi nu ne ascundem niciodată cu nimic.
Dacă avem o stare slabă, spunem: „Da, Doamne, de-aia am venit, că suntem neputincioşi, suntem săraci, suntem slabi, suntem orbi şi suntem goi… Ştim că Tu eşti Dumnezeu… Ştim că Tu eşti Iubirea… Ştim că Tu eşti Bunătatea… Ştim că Tu eşti bogat în îndurare şi nesfârşit în milă… Eu am venit să-mi dai şi mie din Harul Tău. Am venit să mă vindeci, am venit să mă ierţi. Am venit să mă primeşti. Sunt un zdrenţăros, haina mea cea scumpă de la Botez am zdrenţuit-o şi am întinat-o… Am venit acum cu pocăinţă, să-mi dai haina naşterii din nou…”.
Între cele şapte Taine despre care se vorbeşte şi pe care noi le ştim, ale Bisericii noastre, este şi Taina Pocăinţei. Taina aceasta a Pocăinţei, ca şi celelalte Taine, a căpătat un prea şters înţeles şi un prea necunoscut înţeles în inima şi în viaţa multora dintre noi.
Taina Pocăinţei este Taina Naşterii din Nou, pe care a cerut-o Mântuitorul când a zis: „Dacă nu vă veţi naşte din nou, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Închipuiţi-vă că Hristos Se opreşte acum în faţa dumneavoastră şi vă întreabă: „Prietene, cum ai intrat tu aici? Ai tu haina de nuntă – naşterea din nou – sau nu o ai? Dacă nu o ai, Eu ţi-o pot da. Eu stau acum în faţa ta, ca să văd: doreşti sau nu doreşti această haină de nuntă? Dar te înştiinţez: fără haina de nuntă nu vei putea lua parte la ospăţul nunţii. Trec acum şi te întreb: ai tu sau nu ai această haină de nuntă? Dacă nu o ai, Eu sunt gata să ţi-o dau acuma, numai s-o doreşti tu…”.
Taina Pocăinţei este la îndemâna oricăruia dintre noi. Se cere însă ca noi să fim sinceri în faţa lui Dumnezeu, să recunoaştem că nu o avem, dacă nu o avem. Şi s-o cerem! Şi dacă ne-o îmbie Domnul, s-o şi primim, prin credinţă.
În Lucrarea lui Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu, nimic nu se poate afla fără credinţă. Credinţa este cel dintâi lucru care ni se cere fiecăruia, pentru că este scris: „Căci fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Pentru că cine se apropie de El trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.
Deci avem nevoie de credinţă, de cel dintâi pas în Biserica lui Dumnezeu, în Lucrarea lui Dumnezeu, în chemarea lui Dumnezeu. Credinţa este cea dintâi dintre condiţii. Fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dar credinţa noastră trebuie să fie o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, aşa cum este de asemenea scris: „O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite!”. Asta-i condiţia! Cu Dumnezeu avem de-a face, cu o Fiinţă pe care ochii noştri trupeşti nu o văd; dar tot El ne-a dat ochii aceia sufleteşti pe care, prin credinţă, ni-i deschide pentru ca să-L putem vedea.
Fără aceşti ochi sufleteşti, fără urechi sufleteşti, fără simţ sufletesc, fără încrederea aceasta care vine prin credinţă, noi nu vom putea fi niciodată plăcuţi lui Dumnezeu. Deci El stă în faţa noastră şi noi trebuie să credem.
Oprindu-se lângă fiecare, ne întreabă pe fiecare: „Ai tu sau nu ai haină de nuntă?”. Să nu amuţim în faţa Lui. Să nu respingem Cuvântul Lui. Să nu te temi. Să nu fim neînţelegători şi neascultători, pentru că altfel soarta noastră va fi ca a aceluia despre care ştim din Evanghelie că a fost găsit fără haină de nuntă şi care a amuţit. Stăpânul a spus robilor săi: „Puneţi mâna pe el şi aruncaţi-l afară!”. A fost tăiat în bucăţi şi aruncat afară, în întunericul unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor şi viermele care nu moare.
Domnul Dumnezeu să ne învrednicească pe toţi de acest viitor al nunţii fericite şi cereşti.
din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980
41. UNUL CU FAŢA SPRE CELĂLALT
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
