Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TAINA VIEŢII VEŞNICE

TAINA VIEŢII VEŞNICE

TAINA VIEŢII VEŞNICE

„Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa” (I In 5, 12).

Pentru cei mai mulţi oameni viaţa rămâne o taină, chiar dacă au studiat o viaţă întreagă ca să afle ceva despre ea, chiar dacă au trăit evenimente deosebite, chiar dacă au alergat mult, urmărindu-i existenţa şi sensul, chiar dacă o au. Ne trezim că o avem, că suntem în ea, că suntem duşi încoace şi încolo de valul vieţii. Nu ştim însă cum o avem, de unde venim şi încotro ne ducem.

Sf. Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, vede în Domnul Iisus pe trimisul lui Dumnezeu, Care vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu şi Căruia Duhul nu I-a fost dat cu măsură (cf. In 3, 34), ne îndreaptă privirile spre El, ni-L recomandă ca Fiu al lui Dumnezeu, pe Care Tatăl Îl iubeşte şi toate lucrurile le-a dat în mâna Lui. Şi nu numai lucrurile văzute şi nevăzute, ci şi viaţa şi veşnicia întreagă. Iată ce ne spune el: „Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (In 3, 36).

Neînţelegerea tainei vieţii de către oameni ne dezvăluie două stări, pe care tot Sf. Ioan ne arată şi anume: „Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi” (v. 31). Cel ce vine din cer mărturiseşte ce a văzut şi auzit, ca Unul Care a colaborat cu Tatăl la facerea lumii şi este în Tatăl şi Tatăl este în El (cf. In 17). El a venit fiind trimis de Tatăl, ca să ne descopere taina vieţii veşnice. Oamenii nu o au, nu o cunosc pentru că nu primesc mărturia Lui. Nu cunosc divinitatea Lui şi nu o pot primi din pricina orgoliului care domneşte peste sufletele lor. De aceea resping învăţătura Lui. Oamenii sunt pământeşti şi judecata le este asemenea.

Hristos-Domnul trăieşte în smerenie. Celor mândri şi îngâmfaţi le stă împotrivă. Învăţăturile Sale sunt Duh şi Viaţă şi se învaţă pe genunchi, la picioarele Crucii Lui. Pentru a avea învăţăturile divine, trebuie, mai întâi, să ne înduhov-nicim în El prin Duhul Sfânt. Iată cum citim: „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său” (I In 5, 10, 11).

Dumnezeu, în marea Sa iubire, ne-a dat dar în Fiul Său, Mântuitorul nostru, Care S-a jertfit pentru noi şi a noastră mântuire; iar oamenii, în loc să primească acest binecuvântat dar şi har, în loc să creadă în Cel Care l-a dat şi prin Care l-a trimis, bâjbâie prin întuneric ziua în amiaza mare, căutând. Făgăduinţa Lui, darul cel mare şi minunat ce ni-l oferă este viaţa veşnică (cf. I In 2, 25). Şi cum putem ajunge în posesia acestui mare dar? Dumnezeu-Tatăl, în Fiul Său, Mântuitorul lumii, a dat acesteia dreptul Său dumnezeiesc însoţit de putere şi har divin, pentru ca toţi acei ce cred în Numele Lui să devină copii ai lui Dumnezeu după har, născuţi din Dumnezeu, în Fiul Său, Domnul Iisus Hristos, prin Duhul  Sfânt (cf. In 1).

***

Intrăm în posesia adevăratei vieţi veşnice intrând prin porticul cunoaşterii singurului Dumnezeu Adevărat, a Dom-nului Iisus Hristos, Trimisul Tatălui, ca să mântuiască pe cei păcătoşi (cf. In 17, 3). Mulţimea celor care intră în starea după voia lui Dumnezeu le aduce înviorare şi sunt numiţi rod al sufletului Său. El le ia asupra Sa povara nelegiuirilor lor (cf. Is 53, 11) şi prin rugăciunile Sale, ascultare (cf. v. 12), cei vinovaţi capătă îndurare. Înviorarea ce I se aduce lui Dumnezeu constă în:

– laudele ce I se aduc numai Lui, din inimi tăiate îm-prejur, curăţite şi sfinţite prin Adevăr (cf. Rom 2, 28-29);

– priceperea şi cunoaşterea Lui să fie tainică şi adâncă; căci El face milă, judecată şi dreptate pe pământ, căci El, Domnul, în aceasta găseşte plăcerea (cf. Ier 9, 24-27)

Recunoaşterea Singurului Dumnezeu Adevărat – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – ne obligă să alungăm din noi şi din preajma noastră idolii neamurilor, îndoiala şi pe ceilalţi idoli ce s-ar afla în noi, să-L iubim numai pe El şi să fim cunoscuţi de El (cf. I Cor 8, 3).

Domnul cunoaşte pe ai Săi şi toţi ai Lui formează Biserica Vie a lui Hristos-Domnul, pe care Duhul Sfânt o luminează, o conduce, ca să slujească Dumnezeului celui Viu, adevărat şi să aştepte din ceruri pe Fiul Său, pe Care L-a înviat din morţi: pe Iisus, Care ne izbăveşte de mânia viitoare (cf. I Tes 1, 9-10). La arătarea acestor dovezi grăitoare, mulţimile veacului prezent se unesc cu cele din trecut şi se regăsesc, întrebând:

– Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?

– Ce semn faci Tu ca să-L vedem şi să credem în El?

Da. Oamenii aşteaptă să vadă semne şi minuni. Ei vor să vadă propovăduirea Evangheliei însoţită de semne şi minuni. Şi când acestea nu mai sunt, se stinge elanul şi bucuria.

Da, ei nu văd taina credinţei şi darurile ei binefăcătoare; nu se hrănesc din Pâinea Vieţii veşnice, nu se adapă din Apa vie, pentru că nu le place lumina. Stau la întuneric, ca să nu li se vadă faptele.

În taina credinţei descoperim şi credinţa că Domnul Iisus vine la noi, pe pământul nostru, din cer, de la Tatăl (cf. In 7, 29). Recunoaşterea divinităţii Sale nu stă doar în minuni şi în săvârşirea lor, ci mai ales în taina inimii şi a gândirii, în schimbarea lăuntrică şi a întregii fiinţe umane, prin atingerea cea tainică de El, a naşterii din nou prin Duhul Sfânt.

***

Câte suflete nemângâiate au aflat deplina pace şi odihnă în El şi au adormit în stare de extaz şi fericire! Câte stări păcătoase şi chiar dezastruoase au fost uşurate şi fericite în El! Câte răni purulente sufleteşti au fost vindecate prin El! Nu ne-ar ajunge timpul şi locul să le înşirăm pe toate… Doar când ajungi să vezi că frumuseţile vieţii acesteia sunt înveliş făţarnic, poleit de satana, atunci îţi este dat să recunoşti că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt (cf. Eccl 2, 11). Abia atunci vezi că în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate (cf. Eccl 3, 15-17). Numai înţelepciunea care vine de Sus (cf. Iac 3, 17) dă chibzuinţa şi priceperea care veghează, te păzeşte şi te scapă de calea cea rea, de omul care ţine cuvântări stricate, de cei ce părăsesc cărările adevărate, de cei ce umblă pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură să facă răul, de cei ce îşi pun plăcerea în răutate şi umblă pe cărări strâmbe şi merg pe drumuri sucite (cf. Prov 2, 10-14). Da, atunci vei înţelege, prin înţelepciunea care vine de Sus, că Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; că El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă (cf. Eccl 3, 17), că va răsplăti fiecăruia după faptele lui (cf. Rom 2, 6), că va da viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc Adevărului şi ascultă de nelegiuire (cf. Rom 2, 7-8).

„Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup” (II Cor 5, 10). Şi Dumnezeu, în dreptatea Sa, va da întristare celor ce întristează pe cei credincioşi şi va da odihnă veşnică în El celor întristaţi din pricina dreptei mărturisiri, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Lui (cf I Tes 1, 5-7).

***

Dovada netăgăduită a mântuirii celor asupriţi pentru credinţa adevărului este în a nu ne lăsa înspăimântaţi de potrivnici, căci ei se duc la pierzare. Suferinţa pentru Hristos-Domnul nu e blestem, ci e harul cel mai mare (cf. Flp 1, 28-29). Căci prin har suntem mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu este de la oameni, ci este darul lui Dumnezeu.

Prin urmare, suntem datori să slujim lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi şi ascultători, să urâm faptele rele, să ne îmbrăcăm în armele luminii (cf. Rom 13, 12), în Domnul Iisus Hristos (cf. Rom 13, 14), în omul cel nou care se înnoieşte spre cunoştinţă (cf. Col 3, 10), căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos-Iisus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele (cf. Ef 2, 10).

Cine este născut din El are viaţa veşnică, se cunoaşte după trăirea lui în neprihănire (cf. I In 2, 29) şi rămânerea în El; se cunoaşte după roadele Duhului Sfânt care izvorăsc din el (cf. I In 4, 13; Gal 5, 22), prin părtăşia duhovnicească ce o are cu Tatăl, cu Fiul, cu Duhul Sfânt şi cu fraţii în unire şi dragoste sfântă. Această părtăşie divino-umană fericeşte viaţa, o face veşnică precum Dumnezeu; iar cei ce nu au această sfântă părtăşie, pentru ei viaţa veşnică rămâne mereu o nedumerită întrebare şi o veşnică taină pentru că nu-L au pe Domnul Iisus Hristos, în Care sunt ascunse comorile vieţii veşnice.

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!