Mărturii Meditaţii

Tainele nopții

E noapte pretutindeni. Oriunde ţi-ai întoarce privirea în aceste clipe, e întuneric. Doar privind în Sus şi văzând bolta înstelată a cerului, toate simţirile sufletului ţi se îndreaptă spre Acela Care e mai presus de stele şi priveşte spre tine, străpungând întunericul, oricât ar fi el de dens.

Ce minunată este noaptea, privind spre cer şi meditând adânc la tot ceea ce ochii sufletului încearcă să descopere Dincolo de întunericul acesta, în lumea minunată în care va trebui şi noi să ne ducem. De Acolo ne vin toate bucuriile pe care uneori le simţim venind spre noi. Numai noaptea, cu tainele liniştii ei netulburate de nimeni şi de nimic parcă ne absoarbe spre trăiri necunoscute prea des de sufletul nostru.

Dar cel mai fericit se simte sufletul când poate sta sub cupola Catedralei Cerului înstelat şi să se roage.

O, Doamne Dumnezeul nostru minunat şi bun, dar spre câte nelegiuiri nu trebuie să privească ochiul Tău curat care nu poate vedea răul, spre câte stricăciuni ce se săvârşesc sub vălul întunecat al nopţii! Când unii îşi lasă sufletul să zboare neîmpiedicat spre Tine în rugăciune, câte păcate strigătoare la cer se săvârşesc în chiar acelaşi timp! Numai bunătatea şi îndurarea Ta îndelung-răbdătoare le suportă pe toate încă.

Într-o astfel de noapte, poate, glasul trâmbiţei Tale sfinte ne va trezi din somnul trupesc sau Stimaţi fraţi întru Hristos! Mă numesc Matei Maria. Sunt din comuna Asău, jud. Bacău. În data de 23 martie, a.c., am împlinit 50 de ani. Pe data de 8 septembrie 1996, m-am legat în faţa icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, din casa mea, să-mi predau restul vieţii mele Mântuitorului. Pe 16 iunie 1997 (în prima zi după Rusalii, a Sfintei Treimi), am depus legământul verbal în Adunarea Oastei Domnului, în biserica «Adormirea Maicii Domnului», din Lunca Asău. Astăzi vin să întăresc în scris ceea ce am simţit de multe ori, iar neadormitul vrăjmaş mă tot făcea să amân, sub diverse pretexte. Acum vin, ca şi fiul cel pierdut, dorind să încep o viaţă nouă, să mă împotrivesc păcatelor şi ispitelor ce mă asaltează zi de zi şi rog pe Domnul să mă ajute să-mi ţin acest Legământ, până va binevoi să mă cheme le Dânsul. Semnez cu lacrimi de pocăinţă, Într-un moment de inspiraţie, am scris următoarele versuri, pe care le alătur acestor rânduri, fiind primele mele gânduri ce le-am aşternut pe hârtie şi care întregesc Hotărârea mea: Egoist, viaţa toată, m-ai purtat prin loc pustiu. Nu mai vreau să ştiu de tine, eu la Oaste mă înscriu. Şi o vrednică ostaşă vreau să fiu cât voi trăi, firea mea dorind întruna Domnului doar a sluji. – Doamne, asta-i juruinţa, Tu mi-ajută s-o-mplinesc, până la sfârşitul vieţii numai Ţie să-Ţi slujesc! O, tu, corp robit de patimi ce mă vrei pe veci legat, astăzi îţi declar războiul că mă lepăd de păcat. Prea ai vrut doar pentru tine viaţa-ntreagă să o pun, iar la suflet nici gândit-ai, neumplutule nebun! De-astăzi ţi-ai primit simbria, ai primit ce-ai meritat; de-acum voi griji de suflet că prea mult l-am neglijat. Ca Maria Magdalena eu Te rog să mă primeşti şi în Raiul Tău cel dulce loc de rob să-mi rânduieşti. – Romani 12, 6-14 – sufletesc în care vom fi scufundaţi. Ce groază îi va cuprinde, Doamne, pe cei care acum nu-şi fac timp să gândească la judecăţile Tale! Ce strigăte de ajutor, dar câtă zădărnicie va fi în ele! În tot aceeaşi noapte, ca şi în aceasta de acum, poate, pentru cei care Te-au iubit şi Te-au adorat şi Te-au chemat cu sufletul curat, cu dor fierbinte, noaptea aceea se va preface în plin amiaz şi va fi fără seamăn de fericită. De atâtea ori ne gândim cu dor la ea şi am chema-o să vină cât mai degrabă, pentru a putea fi salvaţi din întunericul tot mai mare în care parcă suntem periclitaţi să ne afundăm şi noi cei care încă mai tânjim după Tine. Căci starea noastră sufletească parcă nu e tocmai aşa cum ne-ai dori-o Tu.

O, Scumpul nostru Salvator şi Mântuitor! Ajută-ne să ne ştim pregăti cu adevărat pentru ea tot mai mult, ca, atunci când va fi să vii, noi să putem fi gata, aşteptându-Te întocmai ca fecioarele cele înţelepte, cu candelele inimilor noastre aprinse şi arzând în lumina tot mai curată a dorului Tău, Mirele nostru Ceresc! Ajută-ne, până atunci, să biruim toate tendinţele şi ispitele ce năvălesc în fiecare clipă împotriva sufletului nostru atât de şubred în rezistenţa lui! Şi să putem, în Dimineaţa fără nori, să-Ţi ieşim în întâmpinare, spre a petrece apoi cu Tine în vecii vecilor. Amin.

Violeta BAR – Săucani, Bihor

Lasă un răspuns