Dorind ca tinerii credincioşi să crească şi să devină nişte oameni cu adevărat vrednici în toate privinţele, am vrea ca să-i ajutăm să se deprindă a alege, încă de la cea mai tânără vârstă, calea cea mai bună pentru a ajunge oamenii cei mai vrednici şi cinstiţi în toate faptele lor.
Numele bun este ca un vas foarte scump. Acest vas scump e frumos preţuit până cade. Dacă a căzut o dată şi s-a spart el nu mai are nici un preţ. A devenit nefolositor şi este aruncat cu durere la gunoi.
Tot aşa şi cu numele bun al cuiva. De aceea trebuie păzit şi ferit de tot ce ar putea să-l atingă. Căci numele bun odată pierdut, pierdut rămâne pe totdeauna.
Deci, ne adresăm tuturor tinerilor, căci orice fiu al părinţilor săi rămâne dator faţă de ei până la moarte.
Orice fiu al Bisericii sale rămâne dator faţă de Biserica sa până la mormânt.
Şi orice fiu al patriei sale rămâne dator faţă de patria sa până la sfârşit.
Aceste datorii fiecare tânăr trebuie să înveţe a le împlini cinstit.
Totuşi, noi ne-am preocupa şi mai de aproape de tinerii credincioşi, mai mult decât toţi ceilalţi, să fie cu adevărat trăitori ai voii lui Dumnezeu. De orice vârstă. În orice loc. Şi în orice vreme.
Vom începe cu îndatoririle pe care un tânăr credincios le are ca elev. Şi-i vom aminti tânărului nostru frate şi tinerei noastre surori, care sunt elevi, cea dintâi dintre toate datoriile lor din vremea şcolii: că trebuie să înveţe.
Trebuie să înveţe cât mai bine, cât mai serios şi cât mai mult din tot ceea ce le este necesar pentru viaţă. Lor şi semenilor lor.
Nici un tânăr credincios n-are voie să fie cel din urmă din clasa lui, ci fiecare are datoria să înveţe în aşa fel încât să fie cel dintâi, aşa cum ne porunceşte Cuvântul cel Sfânt al Domnului (Tit 3, 14).
Fiecare elev credincios trebuie să-L ia exemplu pe Domnul Iisus, despre Care este scris că atunci când era Copil… creştea în înţelepciune, fiind tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor, supus părinţilor şi, desigur, cel dintâi şi la învăţătură (Lc 2, 51-52).
Mai ales când elevul credincios are şi părinţi credincioşi, el trebuie cu atât mai mult să deprindă mereu înţelepciunea sfântă din tot ce îl învaţă Cuvântul Domnului şi cuvintele alor Săi, luând mereu exemplu de la cei care au fost în viaţa lor dintru început nişte adevăraţi oameni de valoare.
Tânărul Isaac era copilul lui Avraam. Fiul credincios al unui tată credincios. El a crescut ascultător şi atent la toate bune îndrumări pe care le-a primit.
Nici una din lecţiile primite el nu le-a nesocotit. Nici una din poruncile Domnului şi ale părinţilor săi el nu le-a călcat.
Şi pentru că a fost un fiu ascultător, a ajuns un părinte ascultat.
Pentru că a fost un elev supus, a ajuns un învăţător înalt.
Şi pentru că el a fost al lui Dumnezeu, şi Dumnezeu a fost al lui (Fc 28, 13; Iş 3,6; Mt 22, 32).
Dar eu nu spun numai despre Isaac, de Moise, de David şi de alţii din Vechiul Testament, care de mici, din copilăria lor, au fost nişte fii şi nişte elevi credincioşi. Ci spun cu atât mai mult de cei din Noul Testament, care după pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din copilărie au cunoscut pe Domnul şi au fost cu adevărat cei mai buni, până la sfârşit.
Cum ar fi ajuns eu nişte învăţători atât de minunaţi, încât s-au ridicat mai presus de toţi învăţătorii lumii, dacă n-ar fi fost elevii cei mai silitori şi mai buni în tinereţea lor?
Cum ar fi ajuns ei părinţii cei mai buni, dacă n-ar fi fost fii cei mai buni?
Dar ei au putut fi aşa, pentru că au folosit mai întâi cele trei mijloace din Şcoala Duhului Sfânt: Cuvântul Domnului, Biblia, Rugăciunea şi mergerea la adunare şi la Biserica Domnului.
În aceste trei săli de clasă din Biserica lui Hristos, elevul credincios învaţă tot ce este de trebuinţă, ca să devină un elev dintre cei mai buni şi la celelalte materii de învăţământ.
– Cine te-a învăţat pe tine să fii atât de ascultător şi atent la lecţii şi la explicaţii? – îl întrebă odată învăţătorul său pe Ionel, un copil din clasa a III-a.
– Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, răspunse copilul. Pentru că în ea scrie: Copii, ascultaţi!
– Dar să fii atât de îngrijit şi curat?
– Rugăciunea, spuse Ionel. Pentru că, splălându-mi sufletul prin rugăciune, am învăţat să-mi ţin curate toate ale mele.
– Dar atât de prietenos cu colegii tăi unde te-ai învăţat să fii?
– La Casa Domnului, printre fraţii mei. Căci acolo ni se spune mereu: Iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii.
Astfel a ţinut Ionel o lecţie frumoască învăţătorului său şi colegilor lui.
Într-adevăr, orice tânăr care doreşte cu adevărat să devină un credincios adevărat şi un slujitor al Domnului nu poate fi un bun elev fără aceste trei haruri de la Domnul:
Citirea Cuvântului Sfânt;
Practicarea rugăciunii fierbinţi;
Cercetarea Bisericii şi adunării;
Mulţi frăţiori şi surioare elevi, mai ales la orele grele şi în perioada examenelor, au văzut ce mare putere au aceste daruri dumnezeieşti şi ce ajutor minunat au primit ei prin ele.
Cuvântul Domnului trezeşte sufletul.
Rugăciunea curăţeşte mintea.
Iar căldura dragostei îmbărbătează inima.
Atunci totul se învaţă cu plăcere. Se reţine uşor şi se răspunde cu curaj. Acestea sunt necesare unui elev bun care, astfel va fi respectuos cu învăţătura lui, atent cu învățătura şi prietenos cu colegii. Pentru că aşa ne învaţă pe noi Hristos.
Un tânăr credincios care s-a hotărât pentru Domnul şi doreşte cu adevărat să-L urmeze pe Hristos trebuie neapărat să-şi dea toate silinţele ca să ajungă un astefel de elev, la orice şcoală ar fi şi în orice condiţii ar trebui să-şi facă şcoala sa.
Cine nu este aşa, trebuie să se facă aşa. Căci altfel, în loc să fie o cinste şi o bucurie pentru Domnul şi pentru fraţi, el va fi o ruşine.
Preabunule Doamne Iisuse, Tu, Bunule Învăţător Ceresc, Te rugăm ia-ne şi pe noi pe toţi în Şcoala cea dulce a Duhului Sfânt şi învaţă-ne
Din cuvântul Tău, ascultarea,
Din rugăciunea Ta, curăţia
Şi din adunarea Ta, dragostea.
Ca să fim în toate lucrurile nişte buni şcolari şi elevi ai Tăi, silitori la orice învăţătură bună şi vrednici la orice lucru bun.
Dă-ne o minte sănătoasă, o inimă curată şi o putere bună totdeauna, ca să facem cinste şi bucurie atât Numelui Tău şi Lucrării Tale, cât şi învăţătorilor noştri.
Amin
Traian Dorz
din volumul “Cărarea tinereţii curate”,
editura “Oastea Domnului” – Sibiu
