A munci cât poţi şi ce poţi, cât mai bine şi cât mai mult, aceasta nu este numai un câştig spre tot mai bună stare şi nu este numai o mare datorie pe care o are fiecare om… dar este şi o mare binefacere şi un har de la Dumnezeu.
Încă de la Începutul Creaţiei, când Tatăl Vieţii a făcut pe primii oameni, părinţii noştri, ai tuturora, Adam şi Eva, Dumnezeu i-a aşezat în grădina Edenului, poruncindu-le ca „s-o lucreze şi s-o păzească” (Fc. 2, 15).
Munca a fost minunată, fericită şi binefăcătoare totdeauna.
Ce sfântă este bucuria de a vedea cum de pe urma mâinilor tale ies roadele binecuvântate care satură şi veselesc pe ai tăi şi pe alţii! Lucrurile minunate care adăpostesc, încălzesc şi ajută pe semenii şi pe iubiţii tăi.
Operele frumoase care luminează ochii şi bucură inimile… Bunurile trupeşti şi sufleteşti care fericesc trupurile şi sufletele oamenilor.
În mulţumirea cerească de a vedea aceste roade pentru munca ta este prima răsplată pentru împlinirea muncii tale. Oricât de grea şi de îndelungată ar fi fost uneori această muncă.
Cel dintâi îndemn şi cel mai sfânt exemplu de muncă făcută cu sfântă dragoste şi neobosită hărnicie ne este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos.
În copilăria şi tinereţea Sa, Mântuitorul nostru a împărtăşit existenţa săracă şi trudnică a Mamei Sale şi a ocrotitorului lor, Dreptul Iosif, care erau o familie de muncitori cinstiţi şi săraci.
În atelierul de tâmplărie al lui Iosif, Mântuitorul a muncit cu toată tragerea de inimă pentru pâinea cea de toate zilele… Şi pentru uşurarea vieţii celor printre care trăia.
Ce minunate sunt acelea tablouri ale Sfintei Familii unde Mântuitorul, încă tânăr este înfăţişat lucrând alături de bunul Iosif, tâmplarul din Nazaret, şi alături de Sfânta Sa Maică, Fecioara Maria, torcând…
Crescând în înţelepciune, Mântuitorul va fi fost la şcoală elevul cel mai bun şi mai sârguincios dintre toţi colegii Lui de învăţătură.
Acasă va fi fost totdeauna cu o unealtă de lucru în mâini. Ori cu fierăstrăul şi tesla în atelierul lui Iosif, ori cu sapa şi lopata în grădină, alături de Maica Sa.
Se spune despre Iisus că în leagănele pe care le făcea El, copii dormeau totdeauna liniştiţi şi creşteau sănătoşi. Că uneltele pe care le lucra El nu oboseau niciodată pe muncitor.
Că jugurile ieşite din Mâna Lui erau aşa de uşoare, încât animalele, trăgând la ele, duceau poverile fără nici o greutate.
Că în urma fiecărei munci făcute de tânărul Iisus totul creştea şi rodea nespus de frumos. Aceasta pentru că tot ce făcea Iisus făcea cu dragoste, făcea cu pricepere, făcea cu conştiinciozitate.
Ce minunat şi harnic şi atent muncitor trebuie să fi fost Domnul Iisus în tinereţea Lui, în tot ce făcea!
N-ar trebui să existe nici un tânăr muncitor care la locul de muncă să nu-şi fixeze ca Model de urmat pe Iisus, în toate privinţele.
În fiecare dimineaţă, tânărul muncitor credincios, la locul lui de muncă, ar trebui să-şi spună cu însufleţire: „Azi doresc să-L urmez şi mai bine în munca mea pe Iisus. Să muncesc întotdeauna cum ar munci Iisus, dacă ar fi în locul meu…”
Vă închipuiţi nu numai cât de bucuroasă, de plăcută şi de cu spor este munca unui astfel de suflet. Ci şi cât de frumoasă, de conştiincioasă şi cât îngrijită va fi făcut munca aceasta tot timpul ei. Pe urmă, ce stare sufletească înaltă are cel care lucrează în felul aceste! Şi cât de repede şi de plăcut îi trece tot timpul muncii sale.
Toate aceste avantaje sunt numai de la Hristos, drept răsplată pentru conştiinţa curată şi ascultătoare cu care sufletul credincios vrea să lucreze totul aşa cum este porunca Evangheliei Domnului: „Orice faceţi, să faceţi cu bucurie şi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni” (Col 3, 23).
Aşa este răsplătită munca făcută cu tragere de inimă şi cu bucurie.
Dimpotrivă, lenea şi nepăsarea au ca pedeapsă totdeauna ruşinea, paguba şi pierzarea.
Se spune că odată un frumos şi strălucitor fier de plug şi-a zis: „ Acum m-am săturat să tot ar la pământ. Vreau să mă odihnesc şi eu; ajunge cât am muncit”. Şi s-a aşezat la lenevit în şopru. Dar curând a venit rugina şi l-a ros. A venit murdăria şi l-a acoperit. Au venit gunoaiele şi l-au îngropat. Şi nu s-a mai ales nimic din el.
Şi tot aşa a păţit un pârâu care curgea foarte vesel şi limpede., cântând printre pietrele şi florile lui.
– „M-am săturat şi eu să tot alerg la vale – îşi zise el într-o dimineaţă. Ce să tot sar peste pietre şi bolovani! Mai am şi eu dreptul să stau şi să mă odihnesc. Am alergat şi am făcut destul, acum mai facă şi alţii”.
Şi zicând aşa, a stat pârâiaşul pe loc şi n-a mai curs. Dar curând apele frumosului pârâiaş s-au lăţit, s-au întins şi s-au făcut o baltă murdară care, în curând s-a umplut de broaşte, de şerpi, de lipitori şi de tot felul de vietăţi scârboase şi respingătoare. Apoi totul a început să miroase atât de greu, încât nimeni nu se mai putea apropia de el.
Iată unde duce lenevia şi părăsirea muncii cinstite şi frumoase, făcută cu voioşie şi cu inimă, aşa cum a lăsat Dumnezeu.
De aceea tânărul credincios, din dragoste pentru Iisus, îşi va face în orice vreme toată munca sa ca în prezenţa lui Hristos, Care într-adevăr este cu lucrătorul Său oricând.
Într-o zi doi tineri, dintre care unul credincios, lucrau împreună la săpatul unei grădini, angajaţi de cineva cu ziua.
Într-o vreme, când proprietarul grădinii a plecat de lângă ei la alte treburi, unul dintr ei a zis celuilalt:
– Acum bine că s-a dus proprietarul. Hai să stăm şi să ne odihnim, că şi aşa proprietarul nu ne mai vede.
– Eu nu pot, zise celălalt. Pe mine Stăpânul mereu mă vede în orice clipă. Cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos pe noi ne învaţă că orice facem şi oricui, noi lucrăm ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni. Deci dacă ştiu că ochii Lui mă văd în orice clipă, cum pot eu să-L înşel pe El? Nu, eu vreau să lucrez ca pentru Domnul, oriunde. Căci Stăpânul meu pe mine mă vede în tot ceea ce fac şi cum lucrez. Şi eu Îl iubesc şi vreau să fac întocmai cum doreşte Iisus.
Cu adevărat aşa trebuie să gândească, să creadă şi să lucreze tinerii credincioşi în orice vreme si în orice loc de muncă unde s-ar găsi ei.
În felul acesta ei vor fi apreciaţi de superiorii lor, vor fi iubiţi de tovarăşii lor de muncă, vor cîştiga o pâine frumoasă şi cinstită pentru ei şi ai lor, şi mai presus de toate, vor face bucurie şi cinste Domnului Hristos şi Lucrării Lui.
Slavă Ţie, Doamne Iisuse, Bunul nostru Învăţător şi Sfântul nostru Exemplu Binecuvântat în toate împrejurările!
Te rugăm, Doamne Iisuse, dăruieşte-ne tuturor tinerilor Tăi o trează conştiinţă a datoriei şi a răspunderii noastre la orice loc de muncă unde ne-ai rânduit Tu să ne câştigăm pâinea vieţii.
Fă-ne pe toţi să fim şi să ne purtăm în aşa fel încât, atât înaintea Ta, cât şi înaintea tuturor oamenilor, să facem cinste şi bucurie Numelui Tău şi numelui nostru.
Amin
Traian Dorz
din volumul “Cărarea tinereţii curate”, pag.111 – 115
editura “Oastea Domnului” – Sibiu, 1993
