Meditaţii

Tată, iartă-I!

Rugăciunea de pe cruce – Luca 23, 34

Puţini dintre cei care fac răul ştiu cu adevărat ce fac.

Cel care face răul dându-şi seama că face rău, fără să caute măcar iluzia unei bune îndreptări, cât de slabă, pentru ceea ce face, care face răul numai pentru plăcerea de a face răul – acela nu mai e om.

Acela e demon. Căci numai demonul poate face rău din lăcomia de a face răul.

Pentru o astfel de faptă şi pentru un astfel de făptaş, conştient şi calculat, al crimei fără absolut nici o justificare, ci făcută numai pentru a face răul, nu te poţi nici măcar ruga.

Nu trebuie nici măcar să te rogi. Simţi cu groază că nu trebuie nici măcar să te rogi. Sunt şi astfel de păcate. Sunt şi astfel de creaturi (Matei 12, 31-32; Marcu 3, 29; Luca 12, 10; Evrei 6, 4-6; I Ioan 5, 16). Ce cutremurător este să te şi gândeşti la aceasta!

Dar pentru acei care în inima lor au o intenţie bună, chiar dacă în nepriceperea lor nu ştiu să şi-o controleze dacă e bună sau nu… pentru acei care, cu un gând bun, dar uşuratic, fac răul, ca să iasă binele din el, pentru acei care cred că au o iluzie de justificare pentru răul pe care îl fac sau pentru acei pe care cu voia ta vrei să-i socoteşti că nu ştiu ce fac – pentru aceştia te poţi ruga, zicând că nu ştiu ce fac, când fac aceste păcate.

Şi, afară de cazurile foarte rare, foarte clare, când suntem foarte întemeiaţi că făcătorul răului este un demon conştient, nu un om inconştient, noi trebuie să ne dăm toate silinţele să-i socotim pe toţi semenii noştri, când îi vedem păcătuind chiar împotriva noastră – şi mai ales atunci – că nu ştiu ce fac. Ca să ne putem ruga pentru ei şi să-i putem ierta. Căci altfel nici nu-i putem ierta, nici nu ne putem ruga pentru ei.

Iar atunci vina noastră poate să fie uneori mai mare ca a lor.

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru neînţeles de bun, Care ai găsit mijlocul de a Te ruga pentru toţi. Căci a-l crede pe fiecare om că este inconştient când face răul, nu este o greşeală, ci un har.

Pentru că în felul acesta vom avea totdeauna şi temei şi putere să ne rugăm, cu atât mai mult, pentru cei mai păcătoşi. Iar pe noi nu ne lăsa, Doamne Iisuse, să facem niciodată, nici chiar justificat, rău nimănui. Amin.

Traian DorzHristos Pâinea noastră zilnică.

3 Comments

  • mariane 10 mai 2011

    Hristos a Inviat !
    Cand facem cuiva rau cu premeditare, facem un mare pacat.Mantuitorul nostru Indurator, ajute-ne Te rugam pe toti care am aflat iertarea Ta, sa nu cadem vreodata in acest graznic pacat.Amin. Slavit sa fie Domnul !

  • Doinita 11 mai 2011

    Hristos a inviat!
    Multa vreme inima mea a fost cuprinsa de rautate , invidie si ura.Multa vreme(aproape 40 de ani) am fost razbunatoare si rautacioasa si credeam ca viata mea este buna asa cum este. Mergeam la biserica foarte rar.De rugaciune uitam cel mai des. Si cum am spus credeam ca viata mea este buna asa cum o traiam .Si toate aceste pana intr-o zi… Dumnezeu m-a binecuvantat cu un sot bun, un sot cu parinti din Oastea Domnului. Dar rautatea din mine nu m-a lasat sa pretuiesc darul ce mi-l facuse Dumnezeu . Am fost rea , cicalitoare, nu am stiut sa fiu o sotie si o mama buna iar acum sunt pe cale sa-mi pierd sotul. Abia acum am inteles cat de mult am gresit.Abia acum am inteles cat de important este Dumnezeu in viata noastra de zi cu zi. Fara Dumnezeu nu suntem nimic si putem pierde tot ce avem mai bun. Abia acum am inteles cu adevarat taina spovedaniei, importanta unui parinte duhovnic si a rugaciunii spusa din inima nu doar la necaz ci si la bucurie.Ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa ma impac cu sotul meu , sa nu se rupa legatura casatoriei noastre sfintita in biserica lui Hristos prin Sf. Taina a cununiei acum 19 ani.Mi-am recunoscut greselile, mi-am marturisit pacatele in fata parintelui duhovnic, vinovata sunt de ceea ce se intampla in casa si in casatoria mea si nevinovat si inima curata are sotul meu.Nu l-am inselat cu alt barbat (nu am cunoscut alt barbat inafara de sotul meu) dar am fost cicalitoare si nu am stiut sa pretuiesc iubire lui sincera ce ne-o purta mie si celor doi copii ai nostrii.De aceea va rog pe aceasta cale toti acei care doriti si care puteti sa ne ajutati cu rugaciuni sa pot salva casnicia mea si sa ne intareasca Dumnezeu in credinta ,ca impreuna cu sotul meu sa fim pana la sfarsitul zilelor noastre si impeuna sa facem fapte bune si bine placute lui Dumnezeu. Va rog rugati-va ptr. mine DOINITA si sotul meu DOREL-AUREL sa ne impacam , sa nu ne despartim si sa salvam casnicia noastra. Stiu cat de mult ajuta unirea in rugaciune ptr. ceva bun. Eu nu doresc destramarea unei familii ci doresc unirea ei si salvarea ei intru slava lui Hristos. Slavit sa fie Domnul!
    Daca se poate astept raspuns pe adresa de mail gromecdn@yahoo.com sa ID: gromecdn.
    Va multumesc si nu ne uitati in rugaciunile dumneavoastra. Ajutati-ma sa salvez casnicia mea.

  • mariane 12 mai 2011

    Hristos a Inviat !
    Doinita, esti intradevar intr-o situatie critica, dar tu spui, ,,Eu nu doresc destramarea unei familii ci doresc unirea ei si salvarea ei intru slava lui Hristos,,
    Apropie-te tot mai mult de voia lui Hristos, si vei primi de la El putere sa poti prin rugaciune, rabdare si iubire, recupera tot ce ai pierdut, atunci cand ai fost departe de El. Domnul sa-ti ajute, – te vom sprijini cu rugaciunile noastre. Slavit sa fie Domnul !

Lasă un răspuns