Tatăl te aşteaptă…

tatalVino acasă, suflet pierdut!…

De câte ori va fi suspinat tatăl din pilda evangheliei, gândindu-se la fiul său şi în­trebându-se: „Oare se va mai întoarce scumpul meu copil acasă?… Oare îl voi mai vedea vreodată?” Fără voia lui plecase fiul în lume, dar cel plecat era copilul lui, era sânge din sângele lui.

Sărmanul tată! Au trecut atâţia şi atâţia ani de când nu şi-a văzut fiul. În fiecare zi se uită lung în zare, nu cumva îl vede întor­cându-se? Îl doreşte neîncetat şi îl aş­teaptă neîncetat.

Aşa e şi Tatăl ceresc faţă de noi. Oricât de păcătoşi am fi, Tatăl ceresc ne urmăreşte cu dragostea Lui şi cu durerea Lui. Ticăloşia ta Îl doare pe Tatăl ceresc, dar El nu Se leapădă de tine, pentru că, ori cum ai fi, eşti fiul Lui, eşti făptura Lui. Oricât de păcătos ai fi, Tatăl te aşteaptă, Tatăl ceresc aşteaptă întoarcerea ta.

Undeva am citit duioasa istorie a unui fiu care a părăsit pe tatăl său şi casa părintească. După 20 de ani şi după ce şi-a risipit averea trupească şi sufletească, s-a întors acasă bolnav şi prăpădit.

A ajuns noaptea târziu. „Poarta va fi încuiată” – şi-a zis fiul, apropiindu-se; şi a încercat să deschidă. Dar, o minune, poarta era descuiată.

A intrat şi s-a apropiat cu sfială de uşa casei. „Uşa, desigur, va fi încuiată” – şi-a zis în sine fiul; şi a dat să deschidă. Dar, o minune, şi uşa era descuiată. Şi-a luat îndrăzneala şi a intrat.

– Cine-i? întrebă un glas stins şi abătut.

– Eu sunt, tată dragă, copilul tău cel rău şi blestemat! Am intrat, căci am aflat toate uşile descuiate… Altcum n-aş fi cutezat să intru. Desigur, aţi uitat în noaptea asta uşile descuiate. Tată dragă, te rog, iartă-mă, tată dragă, sunt flămând şi bolnav; te rog… iartă-mă…

– Ah, scumpul meu copil! Vino în braţele mele… Tata te iartă!… Tata te-a aşteptat mereu… Tata se topeşte de dorul tău… Noi n-am uitat uşile descuiate, scumpul nostru. Din ziua în care ai plecat, uşile le-am ţinut mereu des­cuiate, ca să te poţi întoarce oricând… Uşile au fost des­cuiate pentru tine, scumpul meu copil.

Fratele meu! Poate şi tu eşti undeva, departe, în ca­lea pierzării. Află, dragul meu, că Tatăl te aşteaptă… Află că Tatăl te iubeşte şi aşteaptă întoarcerea ta.

Află, fratele meu, că Tatăl ceresc n-a încuiat uşa în urma ta. De când ai plecat în calea pierzării, să ştii, fra­tele meu, că uşa iertării stă mereu descuiată. Tatăl te aş­teaptă cu toate uşile descuiate.

Istoria păstrează numele unui tată îndurerat din Franţa, care, timp de 10 ani şi-a aşteptat fiul plecat în lume, ieşind în fiecare zi de trei ori la gară, în nădejdea că îl va ve­dea reîntorcându-se. Dacă dragostea unui tată pământesc a făcut acest lucru – cât de mare trebuie să fie dragostea Tatălui ceresc!

De când ai plecat în căile pierzării, să ştii, fratele meu, că Tatăl ceresc se uită în fiecare zi să te vadă în­torcându-te, te aşteaptă în fiecare zi, în fiecare clipă…

O, nu mai zăbovi, fratele meu! Destul ai stat slugă la diavolul şi porcii lui; la diavoleştile patimi şi păcate. Întoarce-te îndată acasă. Întoarce-te, până uşile sunt des­chise, pentru că pe urmă (la moarte) uşile se vor închide şi atunci va fi prea târziu, prea târziu…

O, nu mai zăbovi, fratele meu! Tatăl te aşteaptă. Dragostea Lui te aşteaptă, iertarea Lui te aşteaptă. Vino acasă, suflet pierdut! Tatăl te aşteaptă. Vino acasă! Vino!

Părintele Iosif Trifa
din volumul „Fiul cel pierdut”

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *