Meditaţii

Te-ai îngrăşat…

 

Cântarea lui Moise – Deuteronom 32, 15

Ce rău este uneori că îi merge omului bine! Şi cât de atent şi de veghetor trebuie să fie un credincios al Domnului când începe să-i meargă toate lucrurile din plin! Şi când începe să nu mai aibă nici o cruce apăsătoare pe umerii săi şi nici o sarcină sub care să sufere!

Căci adeseori acolo este moartea credinţei. Acolo este slăbirea râvnei. Şi îngheţarea rugăciunii, şi pierderea curăţiei, şi părăsirea adunării, şi adormirea vegherii, şi întinarea neprihănirii, şi uitarea Ţintei, şi lepădarea legământului, şi dezbinarea frăţiei, şi, după toate acestea, părăsirea lui Dumnezeu.
Într-o astfel de stare, dacă mila Domnului nu trimite câinele cel dureros, dar salvator, al suferinţei după omul ajuns în această prăpastie, acesta, căzut acolo, acolo şi piere pe veci.

Un frate îmi spunea în mijlocul cuptorului aprins: Dacă numai trei zile ar mai fi aşteptat Domnul şi nu m-ar fi adus aici în foc, eu aş fi fost pierdut pe vecii vecilor. De ani de zile îmi mergea bine lumeşte… Şi, pe cât eram de plin de râvnă înainte, aşa am ajuns de leneş şi căzut în urmă. Până când eu, care mă îngrozeam înainte şi numai văzând o sticlă cu alcool, ajunsesem să beau cu prietenii lumeşti care îmi erau acum mai dragi decât fraţii, de care mă înstrăinasem.

Eu, care mă îngrozeam înainte chiar şi numai auzind despre o desfrânare, ajunsesem la un pas de mocirla ei. Iată unde mă găseam…
O, cât de bine mi-a făcut Dumnezeu aruncându-mă aici!
Focul unde aş fi ars îndată după aceea ar fi fost veşnic şi veşnic…

Dacă voi mai scăpa vreodată de aici, aş vrea să strig cu glas de foc tuturor fraţilor să fie treji de o mie de ori mai mult atunci când toate le merg bine lumeşte. Căci acolo inima se îngraşă… mintea se îngroaşă… drumul se lăţeşte, iar sufletul se leapădă de Dumnezeu, Ziditorul lui. Şi nesocoteşte Stânca mântuirii sale…

Aceasta este cea mai cumplită sinucidere.

O, mare, şi bun, şi milostiv Dumnezeu, fii binecuvântat pentru nespusa Ta iubire şi milă faţă de toate creaturile Tale!

Te rugăm, Doamne, ai grijă iubitoare de toţi ai Tăi; şi, pentru mântuirea sufletelor lor nu îngădui, Doamne, să le meargă prea bine lumeşte pe pământ când credinţa lor este mai mică decât pofta, când râvna lor e mai slabă decât lăcomia şi când dragostea lor faţă de Tine este mai puţină decât cea faţă de lucrurile trecătoare.

Ci atunci ori ia-i pe ei de la ele, ori pe ele de la ei pentru o vreme, până Te vor afla iarăşi pe Tine, ca să nu fie pierduţi. Amin.

Traian Dorz

1 Comment

  • maria neagu 10 ianuarie 2013

    O,Dumnezeul nostru Drept si Indurator,Te rugam nu lasa ca ,, inghetarea rugaciunii,si pierderea curatiei,si parasirea adunarii,si adormirea vegherii,si intinarea neprihanirii,si uitarea Tintei,si lepadarea legamantului, si dezbinarea fratiei,si,dupa toate acestea parasirea Ta,” sa ne atinga pe niciunul care am pus odata un legamant ca Te vom urma pana la moarte !Cu orice pret ce trebuie platit aici, ajute-ne sa ne putem ridica si sa putem ajunge in Imparatia Ta.

Lasă un răspuns