Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Temerarul „Cârţan“ al Europei de Răsărit, fratele Dick Langeveld a trecut la Domnul!

Temerarul „Cârţan“ al Europei de Răsărit, fratele Dick Langeveld a trecut la Domnul!

Temerarul „Cârţan“ al Europei de Răsărit, fratele Dick Langeveld a trecut la Domnul!

Miercuri, 23 ianuarie 2019, a trecut la Domnul fratele Dick Langeveld din Olanda, cunoscut Frăţietăţii Oastei Domnului pentru hrana de Cuvânt şi îmbărbătare pe care, în vremuri de grea neodihnă, le împărţea, din mijlocul furtunii, semenilor săi.

Contranbandă“ cu Biblii pentru fraţii ostaşi
În vremea lui Ceauşescu, un olandez sfidează ameninţările Securităţii, pentru a-şi ajuta semenii din România

În peste 30 de ani, Dick Langeveld din Olanda a distribuit zeci de mii de Biblii popoarelor blocului comunist din Răsăritul Europei. Urmărit, arestat şi anchetat deseori de Securitate, el reuşeşte, de fiecare dată, să scape de ghearele necruţătoare ale urmăritorilor şi să recidiveze în răspândirea Sfântului Cuvânt. „Oastea Domnului a devenit cea mai mare iubire a mea în România“, mărturiseşte fratele Dick, cel care l-a cunoscut, cum puţini au avut fericirea să o facă, pe fratele Traian Dorz şi pe alţi înaintaţi ai Lucrării, cu care şi pentru care şi-a riscat nu doar viaţa, ci şi „încredinţările“. În cele ce urmează, fratele Dick ne dezvăluie câteva dintre secretele misiunii sale în România şi legătura sa cu Oastea Domnului.

„Ce să fie cu aceste persoane?“

Pentru noi, cei de astăzi, povestirile celor mai de ieri decât noi despre jertfele şi mărturia ce le-au avut de dat pentru păstrarea credinţei şi duhului apostolic al sfinţeniei comuniunii şi frăţietăţii par desprinse de undeva de departe, dintr-o lume a celor care binecuvântă. O lume a patericului, a icoanei depărtate şi prăfuite de vreme. Totuşi, apelul la modelul curajului mărturisitor de credinţă, la fapta plină de sens se face, şi astăzi, la fel de uşor ca oarecând. Trebuie doar să lăsăm ochii să lăcrămeze a căutare, mâinile să cearnă a pipăire, auzul să se dezmorţească în liturghisire…

Cât încă mai avem între noi oameni prin care Dumnezeu a făcut atât de mult bine neamului acestuia, inimi care s-au deşertat întru umplere de jertfă şi iubire pentru lucrul lui Hristos, prezentul se hrăneşte cu aşteptare a pildei celor urmăritori lor, uitarea cheamă amintirea şi modelul nădăjduieşte dăruirea. Unul dintre cei care dau mărturie despre curajul şi pilda de lucru în Hristos este şi fratele Dick Langeveld din Olanda, cunoscut Frăţietăţii Oastei Domnului pentru hrana de Cuvânt şi îmbărbătare pe care, în vremuri de grea neodihnă, le împărţea, din mijlocul furtunii, semenilor săi. Pe vremea lui Ceauşescu, fratele Dick a reuşit să facă, ani de-a rândul – aşa după cum însuşi o spune – „contrabandă“ cu Biblii în România. Zeci de mii de Biblii au ajuns, rând pe rând, în casele fraţilor ostaşi, datorită acestui temerar „Cârţan“ al Europei de Răsărit (Sfânta Scriptură era distribuită, prin fratele Dick, în mai toate statele comuniste), în acele timpuri în care Sfânta Scriptură circula, într-un singur exemplar, din mână în mână, la sute de fraţi. În multe localităţi de atunci exista o singură Biblie pentru o adunare sau chiar pentru mai multe.

Dar pentru ca fratele Dick să-şi poată face lucrarea sa binecuvântată în România a fost nevoie de omul care să fie în stare să-i insufle curajul şi puterea de a risca, dragostea neţărmurită pentru iubirea în Hristos a poporului acestuia, dorinţa fierbinte şi sinceră de a mâneca şi cumineca semenii săi din Cuvântul lui Dumnezeu. Acest om, trimis de Dumnezeu în întâmpinarea fratelui Dick, nu putea fi altul decât un la fel de puternic slujitor al Jertfei, al mărturiei şi rug al iubirii. Astfel, fratele Dick şi fratele Traian Dorz vor rămâne, în istoria Lucrării, model de prietenie şi conlucrare, prieteni nedespărţiţi, aici şi în veşnicie.

Cu fratele Dick am depănat multe amintiri, într-o minunată zi din ultima sa peregrinare în România. Venise să-şi ia rămas bun de la fraţii ostaşi. E ultima dată, ne-a mărturisit el, când ajunge în România. An de an, de Rusalii şi, mai apoi, la sărbătoarea de la Beiuş, a fost nelipsit de la bucuriile frăţeşti. Acum e nevoit să se întoarcă acasă. Starea sănătăţii şi povara amintirilor îi cer odihnire. Sau lucrare a odihnei…

„Nu voi mai putea veni în mult-iubitele mele călătorii în România, ne-a spus fratele Dick. Nu mai este posibil. În această iarnă am fost de două ori spitalizat din cauza inimii şi inima în continuare îmi este în condiţii grele. Chiar şi călătoria aceasta a fost o încercare grea. Astfel că ştiu că este ultima dată şi Dumnezeu termină lucrarea pe care atâţia ani a făcut-o în România.“

Cum a ajuns un olandez, în acele vremuri, să întâlnească Oastea Domnului?

„În 1974 am vizitat un om, lângă Piatra Neamţ, pentru primire de Biblii. I-am dat o Biblie în româneşte. A căzut în genunchi şi a început să-L slăvească pe Dumnezeu. Soţia plângea. M-a invitat în casă. Avea pe pereţi icoane cu Domnul Iisus, cu Maica Domnului… Mi-am spus: Ce să fie cu aceste persoane? Sunt ortodoxe. Şi vor atât de mult Biblii. Eram cu un traducător german. Persoana mi-a spus: Noi nu avem Biblii. Avem o adunare cu două-trei sute de persoane şi o singură Biblie. Acum eu am Biblie pentru mine, pentru mine! Plângea, plângea… El mi-a spus de Oastea Domnului. Era foarte interesant pentru mine. Şi de la acest prim contact am fost prins şi Oastea Domnului a devenit cea mai mare iubire a mea în România.“

Fratele Dick încearcă să redea în româneşte bucuria şi emoţia acestei scumpe întâlniri, pentru a ne face pe toţi ceilalţi părtaşi bucuriei sale. De atunci, din acel moment al întâlnirii – ne spune fratele – „Oastea Domnului a fost, apoi, prima prioritate pentru mine.“ De fiecare dată când venea în România, în orice regiune a ţării s-ar fi aflat, căuta Oastea Domnului. „În acele vremuri nu erau Biblii; am putut să aducem zeci de mii de Biblii fraţilor ostaşi, uneori în mod direct, alteori ajutat de celelalte confesiuni.“ Pe cei la care ajungea, îi întreba: „Dumneavoastră de câte Biblii aveţi nevoie? 100, răspundeau ei. În regulă. Dumneavoastră cunoaşteţi Oastea Domnului? Da! spuneau ei. Aveţi 200 de Biblii pentru biserica dumneavoastră şi 700-800 pentru ostaşi. Acolo şi acolo şi acolo! În toamnă, când veneam înapoi, controlam să vedem dacă au făcut întocmai. Au fost totdeauna corecţi, foarte confidenţi. Toate lucrurile au mers bine.“

„Frate Dick, eşti cel mai bun prieten din afară!…“


Puţin mai târziu, fratele Dick avea să se întâlnească cu unul dintre stâlpii de foc ai Lucrării: fratele Traian Dorz. Momentul acela a rămas întipărit cu litere de aur în frumuseţea prieteniei.

„În 1977, când am revenit în România, m-am întâlnit cu fratele Traian, la Livada Beiuşului, în camera aceea mică, cu pat, cu un singur casetofon, radio… Era bolnav. L-am vizitat cu o maşină închiriată, cu număr de Bihor, cu un frate din Sighişoara. Ne-a urmărit Securitatea. Ne-am întors cu altă maşină. Am fost opriţi de Securitate. Mi-au spus: Ce faci aici? Am răspuns: Care este problema? Dumneavoastră. aţi fost aici cu altă maşină! Nu era posibil să-l vizitezi pe fratele Traian. La fel a fost şi când l-am vizitat la Covasna. Nu era posibilă o intrare oficială. Erau controale. Cu toate acestea, l-am vizitat de multe ori, am făcut poze foarte frumoase. (…) A suferit mult, în închisoare şi în afara închisorii. Om de suferinţă. A fost un om foarte modest şi smerit, cu multă iubire. Îmi spunea adesea: Frate Dick, eşti cel mai bun prieten din afară. Multe persoane din afara României îl cunoşteau, dar nu se puteau întâlni cu el.“ Cu privirea pierdută undeva departe, căutând parcă ceva anume, de nerostit în cuvinte, gândurile parcă unduiesc spre altă lume, dăruite pentru a încununa părtăşii negrăite: „Am fost, vreme de 13 ani, prieten cu dânsul şi el a fost cel mai bun prieten al meu. Şi aş vrea să-l văd din nou, desigur, şi aştept acest moment.“

Dick Langeveld, în multele sale misiuni în România, a cunoscut îndeaproape fraţii şi lucrarea Oastei. De oricare zonă ai face amintire, el regăseşte acolo prieteni apropiaţi, inimi scumpe, care l-au cucerit prin simplitatea şi curăţia inimii lor. „Îmi place cel mai mult de ostaşii simpli, îmi mărturiseşte el.  Am fost în adunările Oastei din Moldova, cu ostaşi simpli, în câte o cameră mică… A fost o legătură spirituală rar întâlnită. Ajungeam, cu diferite ocazii, şi la nunţi cu o mie, două mii de fraţi…“

Desigur, m-am întrebat (şi l-am întrebat) cum a fost posibil, în acele vremuri – în care, orice gest ori cuvânt necugetat, putea fi ultimul – un străin să străbată în lung şi-n lat România, distribuind mii, zeci de mii de Biblii.

Biolog de meserie, cercetător de nevoia lui Hristos, fratele Dick venea în România sub pretextul cercetărilor ştiinţifice pe… popândăi (sau „popindei“, cum le spune el). A şi prins, deseori, popândăi, pe care, zice-se, îi transporta spre Olanda, şi care, după ieşirea din România, erau „eliberaţi“ din captivitate pe teritoriul ungar. Iată cum, aşadar, şi popândăii români ajung să „facă misiune“, atunci când oamenilor le este interzisă misiunea, într-un negoţ mai mult decât echitabil: Biblii în schimbul popândăilor.

Aşa demarează misiunea răspândirii de Biblii în România. „În 1971, prima oară, am adus 100 de Biblii, ne spune fratele Dick. După aceea, 500, 1000, cu maşini mici. Când am avut posibilitatea de a veni cu un Tir, am adus 5000. Aveam un Tir cu un loc secret, unde ascundeam 5. 000 de Biblii. 5000 de pachete, înfoliate, cu etichete verzi şi roşii. Etichetele roşii – Biblii ruseşti. Etichetele verzi – Biblii pentru România. Am trimis multe Biblii la Iaşi, la Târgu Neamţ… Le depozitam în grădinile fraţilor, în pământ…“

Alte ori, când varianta cu popândăii începea să se şubrezească, fratele Dick sosea în România „pentru sporturi de iarnă“: „Mergeam cu trenul, cu autobuzul, iarnă, zăpadă… era un sport, nu? se justifică fratele.“ Cei care se sesizau întotdeauna de numeroasele vizite (şi vize de pe paşaport) făcute în România erau, până la noi, ungurii. „La unguri aveam probleme – ne mărturiseşte fratele Dick – că vedeau că vin des în România.“ Dar, cum ar spune românul, fratele Langeveld le găseşte „ac şi de cojocul lor“: „Am avut două paşapoarte. Autoritatea din Olanda ştia de misiunea mea în România. Aveam un paşaport normal şi unul exterior, care era valabil pentru un an. Am început să schimb, după fiecare călătorie, paşaportul care era valabil un an. Astfel, nu mai puteau şti când am fost ultima oară în România. Am acasă un teanc de paşapoarte…“

La aceeaşi vamă este prins, odată, cu un transport de Biblii. „Mi-au confiscat o maşină, un microbuz, la graniţa ungară, la intrare în Ungaria. Au descoperit Bibliile în româneşte şi au confiscat maşina…“

Primul transport de 5000 de exemplare din Sfânta Scriptură a fost adus la Iaşi şi ascuns în grădina unui frate, într-un „tunel“ special amenajat. Cu ceva timp în urmă, fraţii de aici i-au spus că nu au Biblii. Şi cât de mult şi-ar dori să poată primi câte o Biblie. Fratele Dick i-a îndemnat să se roage şi, foarte posibil, Dumnezeu le va trimite ceea ce-şi doresc. Îşi aminteşte chiar de un frate, căruia i-a spus: „Dumneavoastră aveţi nouă copii. Dacă vă prinde Securitatea, veţi face închisoare 12 ani. Dar el nu a refuzat suferinţa. Era foarte fericit.“ Pentru astfel de suflete a simţit şi a ştiut că merită să rişte şi să se jertfească fratele Dick. Nu de puţine ori, în drumurile sale, a trecut prin experienţe unice, extrem de periculoase. Securitatea era mereu pe urmele sale, pândind şi aşteptând orice prilej care l-ar fi putut arunca în ghearele ei.

„Mult am fost urmărit de Securitate…“

„În România am fost prins şi interogat de Securitate de patru ori, ne spune fratele. Mult am fost urmărit. Odată, am urcat într-un taxi, în Bucureşti. Şoferul mi-a spus: Dumneavoastă sunteţi foarte important. Nu, nu… i-am răspuns eu. Sunt pensionar, sunt om normal… De ce credeţi acest lucru? A spus şoferul: Când ai urcat în maşină, am văzut în oglindă cum ne urmăresc zece maşini de Securitate. Sunteţi foarte important. Bun taximetrist! remarcă fratele Dick. Mi-a spus: Pot să vă ajut? I-am spus să intre pe o stradă secundară şi acolo, dispar. Aşa am făcut. A fost cel mai bun şofer.“

„Stăteam la hotelul Mimosa din Bucureşti, îşi aminteşte el de o altă întâmplare petrecută în acele vremuri. Odată, în cameră la mine, pe pat, găsesc o scrisoare: Domnului Longeveld. Deschid şi citesc: Este foarte periculos pentru dumneavoastră. Întorceţi-vă în Olanda, pentru că e foarte periculos pentru dumneavoastră şi pentru prietenii dumneavoastră. Semnat: Un prieten apropiat. Cine era acel prieten apropiat? Securitatea, îl identifică fratele pe „amabilul prieten“. Nimeni, nimeni nu ştia numele meu exact. Toţi mă ştiau de fratele Dick.“

Cu toate acestea, Securitatea, spune fratele Dick, „nu m-a prins niciodată cu TIR-ul, niciodată.“

Asta până cu puţin înainte de evenimentele din Decembrie 1989, pentru că „În 1988-1999 nu a mai fost posibil să aducem Biblii. Erau nişte sisteme noi, care descopereau tot.“

„Nu vă era frică de Securitate?“ l-am întrebat. „Frică de Securitate?“ a răspuns, aparent mirat, fratele Dick. Şi mi-a oferit pe dată „cheia“ reuşitei şi curajului său:

„Tot ceea ce făceam în România era ilegal. Aduceam Biblii, documente… Deci, activitate ilegală, de contrabandă. Şi Oastea Domnului era ilegală. Eu ilegal – Oastea Domnului ilegală. Deci, eram împreună!“ concluzionează, râzând, fratele Dick. Şi, continuând în aceeaşi notă de fină destindere, îmi mai istoriseşte o „aventură“: „Eram la vama germană, cu un transport de Biblii. Vine controlul. Sunteţi singur? mă întreabă vameşul. Da, singur! îi răspund. Singur într-o maşină mare? Da. Nu sunteţi cu soţia? O, am spus, n-ai soţie, n-ai probleme! Ha, ha, ha! a început să râdă vameşul. Mi-a spus: Foarte bine! Amândoi n-avem probleme! Adică, nici el nu era cu soţia. M-am gândit: Tu, tu eşti cea mai mare problemă! E gata, mi-am spus, s-a decongestionat situaţia. Am depăşit momentul. Nu a mai făcut nici un control. Asta e: N-ai soţie, n-ai probleme! M-am confesat apoi soţiei…“

Revenind la legătura de har şi simţire cu Oastea Domnului, fratele Dick recunoaşte că lucrarea Oastei „a fost cea mai mult persecutată de Securitate. Am întrebat foarte mulţi protestanţi, penticostali, baptişti: Cunoaşteţi Oastea Domnului? O, da, da, o bună mişcare! Nu a spus nimeni, niciodată, o vorbă negativă! Niciodată, niciodată, o vorbă!“ Fratele a înţeles că sfinţenia acestei lucrări nu se cade a fi pângărită cu nimic, niciodată, cu nici un fel de influenţă străină de Duhul adevăratei Ortodoxii. De aceea, mărturiseşte el: „Niciodată nu am contestat principiile Oastei Domnului. Dimpotrivă. Din acest loc sau de la Mizieş am adus mesajul că Dumnezeu a făcut o lucrare specifică în interiorul Bisericii Ortodoxe prin Părintele Iosif Trifa, o lucrare a lui Dumnezeu şi nu este potrivit mie să ating Lucrarea Domnului. Astfel că, niciodată nu am adus mesaje străine din Vest către fraţii ostaşi; dimpotrivă, am învăţat multe lucruri de la dumneavoastră. Dumnezeu a făcut lucrarea Sa specifică aici, ca să nu fugim de aici, să fim o mărturie a iubirii Domnului Iisus prin şi în mijlocul Bisericii Ortodoxe. Şi pot să vă mărturisesc că niciodată nu am fost nici o ameninţare din punct de vedere doctrinar pentru frăţiile voastre…“

Sub raportul conlucrării în ogorul lui Hristos, fratele Dick ne este o lecţie vie, viguroasă, a iubirii în Hristos, care nu caută nicicum să înşele dragostea curată a copiilor lui Dumnezeu. O iubire care ştie doar să dăruiască şi căreia (şi tocmai de aceea), la rândul ei, Dumnezeu îi revarsă darurile şi harurile Sale de binecuvântare. Într-o lume a prozelitismului inflamaţionist şi a intereselor celor mai meschine, fratele Dick ne învaţă că a fi în Hristos înseamnă a te atinge, cu adevărat, de Hristos. Iar atingerea aceasta se vede, cel mai frumos, pe Cruce, în Cruce (pe care fratele Dick a deprins-o să o venereze, la propriu, de la ostaşii Domnului) şi la picioarele ei scăldate în lacrimile recunoştinţei.

Am reluat legătura, de curând, cu fratele Dick. De acolo, din Olanda, el poartă mereu duioasă amintire şi preţuire pentru fraţii din România, pe care i-a cunoscut cândva şi de care se simte, pe veşnicie, atât de legat. În cuvinte de o emoţionantă simţire, frăţia sa ne-a asigurat, încă o dată, de totala sa aplecare către cei cu care a reuşit, în vreme de grea încercare, să taie punţi de lumină spre Dumnezeu.

La cei peste 80 de ani ai săi, fratelui Dick îi este dor de Acasă. Acolo unde îi va reîntâlni pe dragii sufletului său şi pe părinţii noştri duhovniceşti. Revederea lor va umple inima lui Dumnezeu de bucurie…

Romeo PETRAŞCIUC

Dumnezeu să-l ierte și să-i primească ostenelile sale pentru Hristos și pentru fericiții noștri înaintași!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!