SENSUL NOŢIUNII „TEOLOGIE”
Cuvântul „teologie” este folosit încă din antichitate şi se referea la ştiinţa despre zei sau despre divinitate. Provine din grecescul theos, Dumnezeu şi logos, cuvânt, ştiinţă, cunoaştere, raţiune. Îl descoperim folosit în Metafizica lui Aristotel, referindu-se la conceptul păgân de cunoaştere a voii zeilor.
Primul scriitor creştin care-l foloseşte cu înţeles creştin este Fericitul Augustin care defineşte teologia drept „ştiinţa sau vorbirea despre Dumnezeu” (“de divinitate ratione sive sermonem”). Încă de la început, deci, teologia a fost cultivată de şi în Biserică, în sensul de comunitate a celor credincio i, pe ș temeiul revelaţiei, în slujba membrilor pe care îi conduce spre mântuire. Teologia subsumează întregul tezaur de învăţături ale Bisericii cu privire la Dumnezeu şi lucrările Sale în lume. Este nu numai o ştiinţă a religiei, pentru Dumnezeu, ci depăşeşte acest nivel pentru că presupune credinţa personală în adevărurile revelate. (Papadopoulou, 2007, p. 74)
Ca disciplină teologia este ştiinţa care studiază adevărurile de credinţă, pe temeiul revelaţiei divine, cu privire la Dumnezeu şi lumea creată în raport cu El. Orice studiu al lucrărilor lui Dumnezeu în lume este o problemă teologică. Ca preocupare personală, teologia este şi gnoză, respectiv cunoaştere a realităţilor dumnezeieşti prin experienţă, în mod nemijlocit. Citeşte în continuare »
