Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Teologia Maicii Domnului la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae

Teologia Maicii Domnului la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae

Teologia Maicii Domnului la Părintele Profesor Dumitru Stăniloae

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae ține și dezvoltă aducând în actualitate linia  Sfinților Părinți, linie ce a fost cândva uitată, căci după căderea Bizanțului, teologii ortodocși frecventând școlile din  Apus, au intrat mulți dintre ei sub influența scolasticii. Așa se face că întâlnim mai puțin înțelegerea anterioară a tainei Preacuratei și a rolului ei pentru umanitate. De aceea, întreaga învățătură Mariologică s-a dezvoltat și din nevoia de a răspunde provocărilor și deviațiilor gândirii apusene. Trebuie scoasă în evidență, importanța majoră pe care o acordă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Mariologiei profund ortodoxe, având ca puncte de plecare Teotokia și Pururea Fecioria Maicii Domnului, dar mai ales legătura dintre Maica Domnului și Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat și relația dintre umanitate și Maica Domnului ca Mijlocitoare.

Maniera în care a fost receptată preocuparea pentru înțelegerea rolului Maicii Domnului, urmează linia de înțelegere a Sfintei Tradiții, începând încă din perioada post apostolică, culminând cu perioada sinodului al III-lea ecumenic și continuând cu timpurile mai noi, în care s-au ridicat o serie de obiecții. Așadar atât Părintele Profesor Dumitru  Stăniloae, cât și alți mari teologi ai secolului al XIX-lea și al XX-lea, au conștientizat nevoia de a răspunde gândirii apusene, printr-o Mariologie care să aibă la temelia ei o hristologie corectă și o soteriologie în care Maica Domnului are rolul de Mijlocitoare și ofrandă adusă de către umanitate lui Dumnezeu, dar și de Scară Dumnezeiască, prin care Logosul Întrupat vine în apropiere maximă de noi. Plecând de la aceste considerente, vom putea avea o viziune de ansamblu și o înțelegere profund ortodoxă a Mariologiei. Se creează premisele pentru aprofundarea și trăirea Sfintei Tradiții, a legăturii noastre, a creștinilor cu Maica Domnului ca Izbăvitoare și Rugătoare în veci pentru umanitatea din care face parte ea însăși și noi toți.

Întreaga învățătură despre Stăpâna noastră, poate fi rezumată în cele două nume ale ei: Maică a lui Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria. Ambele nume au primit aprobarea oficială a Bisericii. Nașterea lui Hristos din Fecioară este atestată clar în Noul Testament și a fost din totdeauna parte integrantă a tradiției sobornicești.

Despre sfințenia Maicii Domnului, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae învăță că ea ține mai întâi de fecioria acesteia, Maria este liberă de orice dorință și de orice ispită omenească. „Sensibilitatea ei este curată de orice poftă și orice egoism, ea este Sfântă prin dăruirea de sine însăși lui Dumnezeu. Este Sfântă prin prezența lui Hristos în ea” (1). El este în consens cu Părinții bisericești, care repetând mărturia Evangheliei (Matei 1 și Luca 1), susțineau zămislirea din Fecioara a Mântuitorului Iisus Hristos. Primul document, care a afirmat că Maria și-a păstrat în timpul nașterii Fiului ei atributele fecioriei, a fost textul apocrif cunoscut sub titlul de Protoevanghelia lui Iacov, datând probabil din secolul al II-lea. Maternitatea Fecioarei Maria este mai apoi, în concepția Sfântului Ignatie, garanția Întrupării Fiului lui Dumnezeu în lume.

Iconomia sau lucrarea lui Dumnezeu în lume, s-a arătat deplin prin purtarea Fiului de către Fecioara Maria, maternitate care se reflectă în toate etapele: de concepere, de graviditate, de naștere, dar și după moartea și Învierea lui Hristos: „Cu adevărat, Dumnezeul nostru a fost purtat în pântece de Fecioara Maria, după rânduiala lui Dumnezeu din sămânța lui David (Ioan 7, 42; Rom 1,3; 2 Tim 2,8) și din Sfântul Duh” (2). Sfântul Iustin Martirul și Filozoful spunea și el: „Duhul Sfânt venind asupra Fecioarei și umbrind-o, a lăsat-o însărcinată nu ca urmare a vreunei împreunări omenești, ci prin puterea lui Dumnezeu” (3). El demonstrează că proorocia s-a împlinit numai în Hristos, singurul despre care s-a spus, și așa a fost, că este născut dintr-o Fecioară. Sfântul Părinte arată, că „semnul”(Isaia 43, 19), este tocmai nașterea, dintr-o Fecioară, iar cuvintele sale sunt edificatoare: „Căci dacă și Acesta avea să se nască la fel ca toți cei născuți din împreunare, pentru ce atunci a zis Dumnezeu că va da un semn care nu este ceva comun tuturor celor întâi născuți? Dar ceea ce este cu adevărat un semn și care trebuie să devină pentru neamul omenesc un motiv de încredere, este că dintr-un sân fecioresc, Cel Întâi-Născut dintre toate creaturile, a devenit cu adevărat trup…” (4). Mai târziu Sfântul Atanasie cel Mare arată următoarele: „Cuvântul dumnezeiesc se coboară în Maria și devine una cu cel din Maria, alcătuindu-și astfel o locuință în pântecele fecioresc” (5).

Fecioria ante partum

Evangheliile după Mate și Luca arată limpede, încă din primele lor capitole, acest adevăr scripturistic, dar și teologic și ontologic. Hristos este Fiul lui Dumnezeu, în sensul cel mai deplin al termenului. El este Cuvântul Întrupat, ce se naște din veci din Tatăl, Care Îi este ontologic vorbind, unica origine. Ipostasul Său, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Își are originea în nașterea Sa din veșnicie, act etern al Tatălui. Dacă se neagă zămislirea feciorelnică a lui Hristos din Maria, se admite intervenția unui tată pământean, în nașterea Sa în trup. Oare poate fi tatăl celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi, un tată pământean? Nicidecum. „A o admite, înseamnă a refuza acceptarea originii divine a lui Hristos. Sau altfel spus, a repune în chestiune unitatea Persoanei lui Hristos, cum a făcut-o altă dată ereticul Nestorie, care a afirmat că în Hristos alături de Persoana Fiului lui Dumnezeu, se află persoana omului, născută din om. Prin urmare ar exista un christogennetes, alături de o Christotokos” (6).

Părintele Profesor Dumitru Stăniloae spune în acest sens: „Maica Domnului s-a făcut pe sine sălaș al Duhului Sfânt, care lucrând ca Personă la realizarea actului prin care Fiul lui Dumnezeu se face ipostas al firii omenești, lucrează și asupra celei ce se face prin Aceasta Maica Lui” (7).

Fecioria in partu

Biserica Ortodoxă, prin vocea Sfintei Liturghii și a Sfinţilor Părinți, afirmă că Fecioara Maria chiar în timpul nașterii Fiului lui Dumnezeu și-a păstrat atributele fecioriei. Fecioria in partu a Maicii Domnului a fost admirabil evidențiată de Sfântul Ambrozie al Milanului, care spunea: „Fecioara a zămislit, fecioara a născut: ca să crezi că era Dumnezeu, care înnoia firea; și om era, care după fire se năștea din om” (8). Nașterea din Fecioara Maria s-a făcut precum trece raza prin geam și peștele prin apă nelăsând urme. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae explică astfel: „Dacă Eva prin păcatul ruperii de Dumnezeu și a slăbirii duhului ei, a pricinuit întărirea senzațiilor trupești în fire, deci tendința spre plăcere și frica de durere sporită ce se naște din plăcere, era firesc ca Maria care n-a căutat plăcerea împreunării cu bărbatul, ci a întărit în ea bucuria spirituală a unirii cu Dumnezeu, sa fie ferită și de durere în nașterea ca om a Fiului Lui dumnezeiesc” (9). Astfel pentru Sfântul Ambrozie, Maica Domnului este eliberată prin naștere de robia în care căzuse Eva (Facere 3, 16) „în dureri vei naște”  iar fecioria îi va rămâne nestricată. Sfântul Ambrozie a înțeles ce înseamnă „noua creație” promisă de profeți și noua naștere care o inaugurează. Maica Domnului devine icoana înnoirii eshatologice și o garanție a Învierii viitoare.

Fecioria post partum

Maica Domnului și-a păstrat fecioria şi după nașterea Fiului Dumnezeiesc, ceea ce înseamnă că nu a trăit precum celelalte femei și nu a adus pe lume alți copii. Sfântul Chiril al Ierusalimului spune: „Tu însă … crede că acela este Fiul Unul-Născut al Lui Dumnezeu, același care S-a născut iarăși din Fecioara… Este cu putință să nască o Fecioară fără bărbat” De aceea, ne îndeamnă „să învățăm din dumnezeieștile Scripturi, despre Fecioară și felul nașterii…” (10). „Ce este mai greu? Să nască o bătrână stearpă care a pierdut putința de a naște sau o Fecioară tânără?… Așadar, dacă acea stearpă a născut contra legilor firii, atunci a născut și Fecioara. Prin urmare, sau leapădă-le pe amândouă sau primește-le pe amândouă. Căci nu vei îndrăzni să zici că Dumnezeu este puternic acolo și neputincios aici” (11). Sfântul Ambrozie la rândul lui, arată: „Această poartă este fericita Maria despre care s-a scris că „Domnul va intra pe ea și va fi închisă”(Iezechiel 44, 2), după naștere; fiindcă Fecioară a zămislit și a născut” (12). „Dar aici Fecioara este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, născând în chip suprafiresc ca pe o sămânță, Cuvântul cel mai presus de fire” (13)., spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Sub aspect biblic, problema a fost examinată de Fericitul Ieronim. El a analizat mai întâi, în Matei 1, 18 și 25, situația termenilor ante, quem și donec, care sugerează existența unor raporturi trupești, între Maria și Iosif după nașterea lui Iisus. În privința aceasta, el citează numeroase pasaje din Scriptură, unde aceste locuțiuni nu implică un sens de limitare temporală. În privința fraților și surorilor Domnului, arată că frați și surori au sens foarte larg și pot implica toate gradele de rudenie.

Acest mod de a argumenta, a fost preluat de toți autorii creștini, care au apărat Pururea fecioria Maicii lui Hristos, împotriva criticii raționaliste. „Aceștia nu puteau fi frați de sânge lui Hristos, căci erau prea necunoscători ai Tainei Lui. De aceea, nu pot să se socotească nici ei înșiși, frați ai Lui. Ci erau socotiți frați ai Lui, de cei ce nu știau sau nu credeau că Hristos S-a născut din Fecioară și că ea n-a avut alți fii cu dreptul Iosif. Erau rudenii ale Lui, de aceea se spune în continuare, că nu știau că El este Dumnezeu care s-a făcut om. Maica Domnului Iisus, nu avea față de ei atâta apropiere, ca se le spună taina aceasta. Ea îi lăsase și pe alți oameni în necunoștința acestei taine, până ce Hristos va dovedi, prin faptele Lui minunate Dumnezeirea Sa. Nu riscă nici ea nici Iosif, să-i smintească vorbindu-le despre această Taină, până când nu aveau temeiuri puternice să o creadă” (14). „Cei socotiți frați ai Lui Hristos se dovedeau ca nefiind cu adevărat frați ai Lui, nici măcar în sensul că ar fi fost fii ai dreptului Iosif, dintr-o căsătorie anterioară. Dacă ar fi fost fii ai lui, cum s-ar fi dus el numai cu pruncul născut și Maica Lui în Egipt pentru un timp mai îndelungat sau cum ar rezulta că s-a dus numai cu El și numai cu Maica Lui în Ierusalim la vârsta de doisprezece ani? Dacă ar fi totuși adevărată părerea, că frații lui Iisus nu ar fi fost fiii lui Iosif, necredința lor în Iisus s-ar explica prin faptul că Iosif n-a îndrăznit să le vorbească de Taina Nașterii Lui înainte ca ei să vadă faptele minunate, ca să nu se smintească” (15).

Sub aspectul teologic, fecioria post partum a fost apărată de Fericitul Ieronim și Sfântul Ambrozie, care s-au referit la experiența asceților. Raționamentul acestor autori a fost următorul: oare se poate concepe, că cea care a purtat în pântecele ei pe Adevăratul Fiu al Lui Dumnezeu, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, cea asupra căreia S-a pogorât Sfântul Duh și care a fost umbrită de puterea Celui Prea Înalt, să fi dorit după această experiență unică, să trăiască precum o femeie oarecare, să-și fi dorit alți copii? O astfel de sfințenie unică, presupune o viață de asemenea unică de închinare lui Dumnezeu. Oare poate exista o experiență religioasă mai intensă și mai desăvârșită, un raport mai direct cu divinul decât experiența și raportul pe care le-a trăit Maica lui Dumnezeu prin Taina Maternității divine? De aceea Sfântul Grigore de Nyssa exclamă:„Vezi înnoirea firii! Celelalte femei, până ce sunt fecioare, mame nu sunt, iar după ce sunt mame, feciorie nu mai au. Aici însă amândouă înnoirile au fost unite la un loc, căci ea și Mamă și Fecioară este, și nici fecioria nu a împiedicat nașterea, nici nașterea nu a dezlegat fecioria. Fecioara devine Maică și rămâne Fecioară” (16). Tema fecioriei veșnice a Maicii Domnului, duce la tema sfințeniei Născătoarei de Dumnezeu.

Numele de Preasfânta nu face obiectul niciunei definiții dogmatice. „Acest nume i s-a .dat Maicii Domnului, pentru că ea este exemplul desăvârșit al colaborării între Dumnezeu și voința liberă a omului: „Iată roaba Domnului, fie mie după Cuvântul tău” (Luca 1, 38)” (17). Cuvintele Îngerului ne dovedesc încă odată că Maica Domnului se adâncește în sfințenie și se curățește de păcatul strămoșesc. Este numită plină de har, deoarece este pregătită să fie locuința Mântuitorului Iisus Hristos. ,,Ea a fost sfințită printr-o pregătire specială, nu în pustie, ci în templu, pentru că templul îl prefigura pe Hristos. De aceea, ea s-a pregătit prin post, rugăciune și muncă în Templul din Ierusalim din fragedă pruncie, spre a deveni templu viu pentru Hristos” (18).

O preînchipuire a Maicii Domnului ca templu, o aflăm la Sfântul Chiril al Alexandriei, care arată că Dumnezeu adresându-se lui Moise, zice:„ Să faci o catapeteasmă… Să o faci pe ea cu Heruvimi, și să o pui pe ea pe patru stâlpi ce nu putrezesc, poleiți cu aur… și să bagi înlăuntru catapetesmei sicriul mărturiei… Acoperământul (catapeteasma), cei patru stâlpi arată atunci taina lui Hristos. Iar stâlpii sunt patru, auriți si argintați. Căci patru sunt evangheliștii, strălucitori și de mare preț, ei cei care au vestit până la marginile pământului Întruparea Domnului. Sicriul în sine având pe Emanuil, căci Cuvântul lui Dumnezeu S-a așezat într-un templu sfânt, se înțelege în Cel din Fecioara în același fel și năstrapa de aur continuând mana cea sensibilă, ne arată pe Cuvântul de sus și de viață Făcător, adică pe Cel din Tatăl în trupul cel sfânt si neprihănit (al Fecioarei)” (19).

În canonul odovaniei praznicului Bunei Vestiri, Fecioara Maria este numită„Biserica Sfințeniei, care preacurată fiind, a zămislit pe Dumnezeu Cel Preasfânt” (20). Arhanghelul Gavriil o numește „plină de har”, Bunavestire a însemnând pentru ea, cum s-ar spune o ,,Cincizecime anticipată” (21). Ca rod al rugăciunii, Maica Domnului a trăit în totală smerenie, unită fiind cu Dumnezeu în rugăciune, astfel încât ,,a îndeplinit cerințele maximale ale unei purități umane, care s-o învrednicească de a primii în trupul Său pe Logosul Divin” (22). Zămislirea și nașterea sunt elemente constitutive ale identității Maicii Domnului, pentru că acestea sunt prin puterea Duhului Sfânt, Cel care se naște este Fiul lui Dumnezeu iar Fecioara Maria își dorea să rămână fecioară pentru totdeauna. „Sfințenia Maicii Domnului, decurge și din grija Ei de a nu se lipsi de fecioria ce domnea în inima Sa, ci să rămână în feciorie până la sfârșit” (23). Fecioară și Mamă în același timp, Fecioara Maria are un rol unic și irepetabil. Deci „creștinismul venerează nu simplu fecioria, ci fecioria care <<naște>>, care rodește, pe fecioara-mamă” (24).

Maternitatea Fecioarei Maria este fundamentală pentru creștinism, având implicații în soteriologie. Astfel, Pururea fecioria Maicii Domnului este strâns legată de Întrupare, am putea spune că este condiția Întrupării, pentru că numai dintr-un trup în care nu lucrează păcatul strămoșesc, putea să-și ia trup ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul. Mai mult decât atât, cu împreună-lucrarea Duhului Sfânt este șters din ea acest păcat și Întruparea se face dintr-un trup curat, ce nu se mai afla sub nici o forma sub legea naturală a voluptății, așa încât ea este fecioară înainte de zămislire, la zămislire și după naștere. „Calitatea de Născătoare de Dumnezeu și Fecioria ei țin împreună” (25). Petrecându-se cu ea o astfel de minune nu se putea ca ea să nu rămână și după aceea total dăruită lui Dumnezeu, adică Fecioară. „Cea care l-a ținut în brațe pe Fiul Lui Dumnezeu ca Om și se împărtășea de puritatea Lui, cum s-a împărtășit de eliberarea de păcatul strămoșesc în momentul sălășluirii Lui în ea, la zămislirea Lui ca om nu se putea să nu rămână fecioară” (26), concluzionează Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

Ca o concluzie generală, putem afirma că din dumnezeiască iconomie și ca o împlinire a legii și a profeților, Maica Domnului, Fecioara Maria, a născut pe Mântuitorul Iisus Hristos, ea fiind fecioară mai înainte de naștere, în timpul nașterii și după naștere, rămânând Pururea Fecioară după cum apare simbolic în iconografie, prin cele trei stele zugrăvite pe frunte și pe umerii săi.

Note bibliografice:

  1. Pr. prof. dr. Dumitru STĂNILOAE, Părinții Bisericii despre Maica Domnului, Ed. Sophia, București, 2010 p. 23.
  2. Sf. IGNATIE TEOFORUL, „Epistola către Efeseni 18, 2 și „Efeseni 19, 1”, în vol.: Scrierile Părinților Apostolici, PSB 1, traducere, note şi indici de Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 163.
  3. Sf. IUSTIN MARTIRUL şi FILOSOFUL, „Apologia I, 33”, în vol.: Apologeți de limba greaca, PSB 2, trad., introd., note și indici de Pr. prof. Teodor Bodogae, Pr. prof. Olimp Căciulă, Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 48.
  4. IDEM, „Dialogul cu iudeul Trifon”, Partea a II-a, 84, în PSB 2, p.191-192.
  5. Bartolomeu ANANIA. n. 2, la Ps. 126,1 in Poezia Vechiului Testament (Biblia comentată), București 2009, p. 334.
  6. Pr. Alexis KNIAZEV, op. cit. p. 35
  7. Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, op. cit. p. 26
  8. Pr. Alexis KNIAZEV, op. cit. p. 40
  9. Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, nota 270, la Sf. GRIGORE DE NYSSA, „Tâlcuire la Cântarea Cântărilor”, în PSB 29, Ed. IBMBOR, București, 1982, p. 294.

10.  Sf. CHIRIL AL IERUSALIMULUI, „Cateheza a XII-a, 2-5”, Cateheze, trad. şi note de Pr. prof. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 2003, p.162-163.

11.  IBIDEM, Cateheza a XII-a, 27-28, p.180-182.

12.  Sf. AMBROZIE AL MILANULUI, Scrisoarea. XLII, 6, în PSB 53, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 203.

13.  Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua, în PSB 80, trad. introd. și note de Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București,1983, p. 59.

14.  Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, nota. 830, PSB 38, p. 450

15.  IBIDEM p. 450.

16.  Sf. GRIGORE DE NYSSA, Omilii la Praznicele Împărătești, trad. Ierom. Agapie (Corbu), Ed. Sf. Nectarie, Arad, 2010, p. 29

17.  Pr. prof. Dr. C. GALERIU, Maica Domnului povățuitoarea, Ortodoxia, nr. 2/1980, p. 355.

18.  Î.P.S. Daniel CIUBOTEA, Curs de dogmatică, la studii aprofundate, Iași, 2002-2003, p. 18.

19.  Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Scrieri, Partea I, Închinarea în Duh și Adevăr, în PSB 38, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1991, p. 330-337.

20.  Pr. Dragoș BUTA, Maica Domnului in sărbătoarea Bunei Vestiri, Revista „Teologia și viață”, Iași, 2003, p. 3.

21.  Pr. George FLOROVSKI, Părinții Bisericii despre Maica Domnului, Ed. Sophia, București, 2010, p. 23.

22.  N.C. BUZESCU, Teotokos și Hristologie în canoanele, stihirile, dogmaticile și troparele octoihului Mare, Ortodoxia, nr. 1/1977, p. 18.

23.  EPIFANIE MONAHUL, SIMEON METAFRASTUL, MAXIM MĂRTURISITORUL, Trei vieți bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 94.

24.  Pr. Constantin N. GALERIU, Jertfă și Răscumpărare, teză de doctorat în teologie, în Glasul Bisericii, nr.1-2/1973, p.113.

25.  Pr. prof. Dumitru STĂNILOAE, Părinții Bisericii…, p. 26.

26.  IBIDEM.

*  Lucrare de seminar susţinută în cadrul Cursului de Istoria Dogmelor, sub coordonarea IPS Părinte Prof. Dr. IRINEU POPA, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolia Olteniei, Decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, la secţia de Master a Facultăţii  de Teologie din Craiova.

Pr. Sprîncenatu Adrian

sursa:revistaortodoxa.ro

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *