Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Testamentul meu…”

„Testamentul meu…”

„Testamentul meu…”

Când eram greu bolnav în Davos, m-am gândit să fac şi un fel de testament pentru Oastea Domnului. Dar, pe urmă, m-am lăsat de acest gând, zicându-mi: acest lucru nu încape în cadrul unei singure coli de hârtie. Mişcarea Oastei s-a înfiripat într-o şcoală duhovnicească, într-o lungă şcoală duhovnicească, în care Duhul Domnului a ţinut «lecţii» cu un şcolar mic şi slab. Oastea este rodul acestor lecţii.

Oastea este un ogor ce a stat sub o revărsare duhovnicească. Oastea s-a înfiripat prin revărsări duhovniceşti, iar aceste revărsări se află împrăştiate prin cărţile şi foile Oastei.

Mi-am zis deci: «testamentul» Oastei sunt cărţile şi foile ei… Acolo s-a spus ceea ce Duhul Domnului ne-a arătat să spunem.

Şi totuşi, mi-am zis eu, înainte de a intra în mormânt, ar trebui să mai las ceva rânduieli pentru Oaste. Am cumpărat cinci coli de hârtie şi am început să înşir la rânduieli pentru viitorul Oastei.

Dar un glas lăuntric mă opri şi mă întrebă aspru: Ce faci, omule? Te-ai apucat să-I porunceşti lui Dumnezeu? Te-ai apucat să-L înveţi pe Domnul ce să facă cu Mişcarea Lui, cum să-Şi conducă Lucrarea Sa?

Ruşinat, am lăsat peniţa jos şi am început să plâng: O, Doamne, iartă-l pe slăbănogul Tău şi pentru această nebunie!

Pe urmă, îmi zisei: Voi lăsa numai câteva vorbe. Mă oprii asupra cuvintelor de mai jos, pe care le scrisei cu litere mari: «Las totul în grija Domnului!».

Dar glasul cel lăuntric îl auzii iarăşi răspicat: Ce ai scris, nesocotitule? Ca să poţi lăsa ceva, trebuie să ai ceva; ca să poţi testa ceva, trebuie să ai ceva. Averea ta este Oastea, de te apuci să o testezi? A ta este Oastea, de o laşi în grija Domnului?…

Aruncai peniţa jos şi începui a plânge din nou. Căzui în genunchi, plângând cu lacrimi amare…

Când mă ridicai, mâna mea tremurândă scrise pe hârtie doar aceste trei cuvinte:

«Fie voia Ta!»

Atâta a rămas din testamentul meu, pentru care pregătisem cinci coli de hârtie…“

Părintele Iosif Trifa ,
«Oastea Domnului» nr. 40, din 1 oct. 1933

din „Istoria unei jertfe” vol. I

error

Author: admin

Comentarii

  1. De câte ori recitesc acest “Testament”, mă cutremur, realizând cât de puțin am înțeles noi, contemporanii, cele trei cuvinte de foc ale Părintelui Iosif: «Fie voia Ta!» Şi cât de mult am rămas “blocați” la cuvintele de mai nainte de ele, pe care Părintele le scrisese, îngrijorat de faptul că deși luptele duhovnicești erau din ce în ce mai mari și mai întinse, puterile sale FIZICE erau tot mai sleite… Gândesc adeseori la îngrijorarea și zbaterile noastre neputincioase, ca ale Părintelui, de altfel, dar care nu sfârșesc ca ale lui, “în genunchi, plângând cu lacrimi amare”… Ci devin noi încercări de a dirija NOI Lucrarea, care este şi va rămâne NUMAI A DOMNULUI, noi, Sfatul Frățesc, noi, cei ajunși în frunte, uitând că Oastea NU-I A NOASTRĂ, NICI CHIAR A SFATULUI FRĂȚESC, OPERATIV SAU LĂRGIT, CI ESTE ȘI VA RĂMÂNE PÂNĂ ÎN VECI NUMAI A DOMNULUI”… Că NOI SUNTEM AI OASTEI (dacă suntem!…), nu ea A NOASTRĂ!… Şi un dulce viers de cântare îmi spune mustrător (oare numai mie?): “O, locul Tău de lângă mine,/ Iisuse,-acum atât de gol,/ cât de amar mă-nvinuieşte / și când mă culc, și când mă scol!…”
    “Să ne trezim, frați și surori…, curând sosește Domnul!”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!