Mărturii despre OASTEA DOMNULUI

Asociaţia ortodoxă română Oastea Domnului, când rămâne profund înrădăcinată în tradiţia Ortodoxiei,constituie un sprijin major pentru misiunea Bisericii noastre.

Cauzele care au semnat actul de naştere al Oastei Domnului sunt prezente şi astăzi, pe alocuri în forme chiar mai acute decât în trecut. Deci existenţa continuă să fie justificată.

Consider Oastea Domnului ca pe o Lucrare spirituală deosebită, atunci când acţionează în cadrul Bisericii – şi o considerăm întotdeauna ca pe o Lucrare a Bisericii noastre Ortodoxe.

Pentru mine, Oastea Domnului este Mişcarea duhovnicească cu cel mai mare potenţial de înnoire a Bisericii, pentru că ea se sprijină pe misionarismul laicilor.

Ar fi foarte important să gândim Oastea Domnului într-o atmosferă ecclesială, bisericească. În sensul că toţi suntem ostaşi. E adevărat că unii suntem conştienţi, iar alţii mai puţin conştienţi de acest lucru.  Oastea Domnului înseamnă, de fapt, întreaga Biserică.

Eu cred că participarea tuturor fraţilor din Oastea Domnului la viaţa Bisericii este esenţială. Viaţa Bisericii este îmbogăţită de creştinii adevăraţi din Oastea Domnului.

Ostașii sunt oameni liniştiţi, cumsecade şi care îşi propun, prin liber-consimţământ, să ducă o viaţă creştină mai elevată, mai controlată, şi deci călăuzitoare către mântuire.

În ceea ce priveşte Mişcarea Oastea Domnului, eu cred că este un lucru util şi necesar în Biserica Ortodoxă, mai ales în contextul timpului pe care-l trăim. Cunosc Oastea Domnului încă din tinereţe, datorită faptului că în jurul Romanului, într-unul din satele din jurul celui în care sunt născut eu (Stăniţa – Neamţ, n. n.), au fost ostaşi ai Domnului, care aveau legătură chiar apropiată cu membri din familia mea. De aceea, am luat contact cu cântările lor, cu Mişcarea lor, cu felul lor de gândire, încă din tinereţile mele.

Eu am cunoscut Oastea Domnului prin 1932-1933, în comuna natală, Munteni-Buzău (judeţul Ialomiţa), printr-un un ostaş muntean de pe la Bujioriu (Buzău) – Gavrilă îl chema – care, până să intre în Oastea Domnului, căzuse în patima beţiei, a alcoolului. Intrând în Oastea Domnului însă, a devenit un adevărat credincios, un făcător de bine şi un propo­văduitor. Între cei pe care şi i-a apropiat de el m-a găsit şi pe mine, în vârstă de 16-17 ani şi, din convorbirile cu el, din cărţile pe care i le ceream, s-a născut dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Am cunoscut Lucrarea încă din primii ani de studenţie. Nu m-am încadrat aşa, oficial, în Oastea Domnului, dar am avut întotdeauna deschidere în privinţa aceasta.