Ţi-aş mulţumi cu vorbe ce numa-n vis s-au spus,
dar treaz, Recunoştinţă, oricât le caut, nu-s.
M-aş revărsa-n cuvinte ca armonia-n cânt,
dar gândul meu le caută, le caută şi nu sînt.
Ci numai în Tăcerea înaltă cât un steag
şi cât o mare-ncape întreg cuvântul drag.
Primeşte-l, că din largul de însorit hotar
Ţi-l nalţ ca pe-o mireasmă spre cel mai sfânt altar.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”