Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Timpule, vino mai repede!

Timpule, vino mai repede!

Timpule, vino mai repede!

Fraţii mei şi surorile mele!… Să-L binecuvântăm pe Domnul, Care ne-a socotit vrednici de încredere şi ne-a chemat în slujba Lui. Nu există pe lumea aceasta o comoară atât de mare şi un dar aşa de mare ca acesta pe care vi l-a dat Dumnezeu, pe care ni l-a dat nouă Dumnezeu, ca, în vremea, în ceasul acesta să ne găsim aici adunaţi în jurul Cuvântului lui Dumnezeu, să ne putem spune unii altora aceste cuvinte şi să le putem asculta unii de la alţii. Avem ochii umeziţi de lacrimi şi inima fremătând de bucuria puterii lui Dumnezeu care este peste noi, pentru că o putere este în mijlocul nostru. Puterea aceasta ne face să uităm de boală, puterea aceasta ne face să uităm de osteneală, să uităm de oboseală, de foame, de sete şi să stăm aici cum stăteau ucenicii pe Tabor:

– Doamne, e bine să fim aici. Hai să facem aicea colibe şi să stăm, să nu ne mai ducem nicăieri.

Da, putem face, sufleteşte, coliba aceasta. În această atmosferă de iubire şi de părtăşie putem să ne cuprindem toţi. Şi chiar dacă, trupeşte, noi trebuie să mai coborâm de pe muntele acesta, să ne depărtăm de această atmosferă în care ne simţim atât de fericiţi şi să mergem iarăşi în vale, cum s-au dus ucenicii de pe Tabor, întâlnindu-se acolo cu luptele, cu neputinţele şi cu celelalte duhuri, dacă sufleteşte noi rămânem mereu în starea aceasta, avem totdeauna putere să biruim toate valurile şi furtunile care sunt acolo în vale, după ce am coborât de aici.

Daţi-vă toate silinţele să vă ridicaţi mereu, sufleteşte, pe acest Tabor slăvit şi binecuvântat. Cei care v-aţi hotărât pentru Domnul, înnoiţi legământul cu toată puterea şi cu toată bucuria, căci zilele pe care le trăim sunt aşa cum sunt… Şi oricâţi ani am avea încă de trăit în viaţă, anii aceştia sunt ca un vis. Nouă ni se pare numai că este lung acest prezent scurt; dar veşnicia lungă din urmă şi cea lungă dinainte ni se par scurte. Ce inversare şi ce răsturnare de valori! Trecutul cel lung ne pare că a fost scurt: ca ieri; şi viitorul cel cât de lung ni se pare scurt. Numai prezentul acesta scurt ni se pare că-i lung. Şi prezentul acesta ne înşală. Când e greu, ne pierdem nădejdea. Când e fericit, ne pierdem mintea – cum au făcut atât de mulţi oameni: când le merge bine, înnebunesc şi spun nişte lucruri nechibzuite. Când le merge greu, cad în deznădejde. Dar şi greul, şi binele ce uşor şi ce repede trec! Nouă, care avem viaţa în urmă, ni se pare că a fost un vis. Tinerilor care-şi au viaţa înainte li se pare că-i o veşnicie. Când eram tânăr, mi se părea că trece aşa de greu timpul. Aşteptam să se termine şcoala:

– Timpule, vino mai repede! Vino mai repede!

Mi se părea că e ca un melc care vine şi nu mai soseşte. Trebuia să ajung la armată:

– Timpule, vino mai repede! Trebuia să ajung la căsnicie:

– Timpule, vino mai repede! Şi, după ce a trecut de astea, mi se părea că melcul care era timpul atunci s-a prefăcut în iepure. Şi fuge, şi spun:

– Timpule, stai mai încet! Stai mai încet! Şi au trecut anii şi am acuma peste 72 de ani… Niciodată nu m-am gândit că voi trece de 40. Şi mi se pare că au fost un vis toţi. Mâine… vă veţi uita aici, vă veţi aduce aminte că a fost cândva un om care a spus aceste cuvinte şi… încet, încet o să vi se şteargă din minte şi imaginea aceasta.

Cât de puternic ni se pare prezentul şi cât de lung ni se pare prezentul! El este ca un vis, mai trecător decât visul din somn. De aceea, folosiţi prezentul acesta acum atât de scurt – clipa aceasta, ceasul acesta care e ca şi trecut. Şi hotărâţi-vă pentru Domnul, cei care nu v-aţi hotărât. Naşteţi-vă din nou, predaţi-vă Domnului, întoarceţi-vă la Domnul. Spun aceasta copiilor care au trecut de 7 ani şi care-L cunosc pe Domnul şi nu s-au hotărât pentru El. Să se hotărască. Dar sunt aici şi oameni care au trecut de multe zeci de ani şi nu s-au predat încă Domnului. Vă rog, predaţi-vă Domnului! Nu-i de ajuns că v-aţi botezat. Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Nu-i de-ajuns că ne-am născut creştini. Trebuie să devenim creştini”, adică prin transformarea aceasta. De drept suntem, dar de fapt nu suntem decât atunci când ne hotărâm. De drept, pot fi moştenitorii unui tată zece copii; dar de fapt nu este moştenitor decât acela căruia tatăl îi dă moştenirea pe care i-a promis-o. Tot aşa, de drept, toţi putem fi copiii lui Dumnezeu prin Botez. Dar, dacă nu suntem de fapt, prin credinţă, prin naşterea din nou, noi ne putem pierde moştenirea.

 

(…) Să ne întoarcem cu faţa spre Hristos şi să umblăm în lumina Lui, ca să căpătăm iertarea, împăcarea cu Dumnezeu şi viaţa veşnică.

Vor mai urma câţiva fraţi la cuvânt; cel din urmă frate va face chemare. Noi ne rugăm Domnului de pe când a început cuvântul acesta şi până va sfârşi acest cuvânt de chemare. Când fratele care va fi ultimul la cuvânt va face chemarea, hotărâţi-vă pentru Domnul. N-aşteptaţi să se repete, nici sfârşi; pentru că, de multe ori, dacă ei vor tăcea… cum a spus Mântuitorul odată: „Vă spun că, dacă ei vor tăcea, vor striga pietrele”. Să nu ne lase Domnul să n-ascultăm Cuvântul până când ne vor grăi pietrele. Ştiţi cum grăieşte piatra? Ştiţi cum grăieşte grindina şi pietrele cele mari? Cum au grăit pietrele când au căzut peste Sodoma şi peste cei care n-au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu? Aşa se va întâmpla, aşa vor cădea pietrele şi vor grăi pietrele asupra celor care nu ascultă Cuvântul.

Dea Domnul ca acest Cuvânt sfânt să mişte inimile celor care nu s-au hotărât pentru Domnul, care încă n-au intrat pe uşa mântuirii spre slava veşnică, şi să intre. Nu-i de-ajuns că sunteţi botezaţi – o dată sau de zece ori dacă aţi fi. Dacă nu sunteţi născuţi din nou prin Duhul lui Dumnezeu şi prin Cuvântul Său, până n-aveţi naşterea din nou adevărată şi trăirea în viaţa duhovnicească, sunteţi fără Dumnezeu, fără nădejde şi fără mântuire.

Dea Domnul ca toţi cei care au ascultat Cuvântul Său să-l primească.

Şi să respectăm Crucea, pentru că ea este semnul văzut al Jertfei nevăzute. După cum respectăm Biblia, care este semnul văzut al Cuvântului celui nevăzut, şi după cum respectăm Împărtăşania, Pâinea şi Vinul, care sunt semnul cel văzut al Trupului şi Sângelui celui nevăzut, aşa să respectăm şi Crucea, fiindcă ea este semnul văzut al Jertfei şi al puterii lui Dumnezeu, răscumpărătoare, care stă în Crucea lui Iisus cea nevăzută. În felul acesta noi devenim oameni duhovniceşti, noi înţelegem lucrurile duhovniceşti şi vom umbla în ele cu lumina lui Dumnezeu, pentru viaţa veşnică.

Domnul Iisus să ne ajute tuturor la aceasta şi să putem vedea cu bucurie mântuirea Lui. Amin.

 

Dorim din toată inima mirilor noştri şi celor care îi însoţesc viaţă veşnică şi fericită, şi moştenitoare în Împărăţia lui Dumnezeu.

Iar celor care ascultă, mulţumindu-le că au ascultat până aci, îi rugăm să asculte şi mai departe cu atenţie. Încă puţin, şi se va încheia această parte; după aceea va urma pauza de masă – cum am spus – şi programul celălalt, care va fi frumos şi fericit pentru cei care au ochi şi inimă să asculte şi să primească Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Din vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Hăpria (Alba) – 13 septembrie 1987

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol.6

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *