Vreau să-ţi sfredelesc inima ta cu sfredelul dragostei lui Hristos, ca să pătrundă în ea lumina; şi atunci şi tu, ca şi mine, dintr-o dată vei lăsa cele lumeşti fără să-ţi mai spună nimeni nici un cuvânt şi de la sine vor cădea toate cele vechi, ca să vină cele noi.
Câtă binecuvântare sunt cei tineri în Lucrarea lui Hristos! Iată că noi nu mai putem, suntem bătrâni… Mă silesc uneori să cânt, dar nu mai pot cânta – vasul acesta a slăbit, a îmbătrânit şi nu mai dă acelaşi sunet duios şi plăcut, şi armonios din tinereţe.
Acum pe scena ogorului lui Dumnezeu sunteţi chemaţi voi, dragi tineri, să‑L reprezentaţi pe Hristos. Ca mâine, gura aceasta va înceta; şi am vrea să rămână în locul nostru tineri care Îl au pe Hristos, care au smerenia lui Hristos, care să fie primiţi de Hristos cum şi Hristos a fost primit de Tatăl când Tatăl L-a învăţat şi ce trebuie să spună, şi când trebuie să spună Cuvântul sfânt al Evangheliei.
Astfel de tineri am dori să rămână în urma noastră când noi vom pleca din lumea aceasta.
Am vrea să nu mai suferim şi noi durerile naşterii pentru cei care de mult ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, să ajungă fiecare suflet să ia Hristos chip în el: şi în sufletul tinerilor, şi în al celor bătrâni. Pentru că, dacă chipul lui Hristos se va vedea pe faţa noastră, aşa cum cântăm uneori, numai atunci dovedim că ascultăm şi suntem copiii lui Dumnezeu – şi nu va mai trebui să sufere fraţii durerile naşterii pentru cei ce nu ascultă.
Cât de mult ne bucurăm când privim şi vedem pe faţa unor fraţi smerenia lor adâncă, dragostea lui Hristos, chipul luminos! Atunci aşa ni se înviorează inimile la toţi! Într-adevăr sunt unele chipuri de fraţi care au pe chipul lor chipul lui Hristos. Aşa am dori să lăsăm un tineret credincios în Lucrarea aceasta în care ne-a chemat Dumnezeu…
Ce-ar fi satul acesta fără de Lucrarea lui Hristos?
Ce-ar fi ţara aceasta fără această Lucrare a lui Hristos?
Unde aş fi eu dacă n-ar fi fost un sfânt Părinte Iosif care să-L mărturisească până la jertfă pe Hristos cel Răstignit şi care să se dăruiască lui Hristos cu tot ce avea? Unde aş fi şi eu, unde ai fi şi tu fără această propovăduire vie a lui Hristos făcută de Părintele Iosif, care a vrut să readucă înapoi în Biserică viaţa şi trăirea vieţii creştine dintâi, în care creştinii erau o inimă şi un gând şi în fiecare zi frângeau pâinea şi erau nelipsiţi de la Templu?
Aceasta este menirea noastră în Lucrarea Oastei Domnului, să-L readucem pe Hristos Bisericii noastre Ortodoxe, lumii, ţării, sufletelor celor fără de viaţă… Căci fără de Hristos totul este sec, totul este putred, totul este fără de valoare.
O, dragii mei, poate că lungesc prea mult… E prima dată când vorbesc în acest an în acest loc şi poate că nu voi mai vorbi… Dar cuvântul acesta va rămâne mărturie pentru fiecare dintre cei ce staţi de faţă înaintea lui Hristos.
Am venit aici cu multe jertfe. Am venit cu multe străduinţe. Am trecut prin multe încercări şi prin multe prigoniri… Dar atunci când ştim că voi veţi rămâne statornici, cu inimile pline de Hristos, atunci mor fericit şi sufăr fericit împreună cu fraţii mei, ştiind că rămân în urma noastră acei care să poarte mai departe Steagul acesta: Iisus Hristos cel Răstignit, peste ţara noastră şi peste locurile în care trăim noi. Murim şi suferim cu bucurie, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Ne vom da ca să fim turnaţi ca o jertfă de bun miros” în slujba credinţei, ca fiecare la rândul său să-L arate pe Hristos cel Răstignit.
Sau dacă vor fi alţii care să creadă altfel, să ştiţi că iar vor începe certurile, neînţelegerile, mai departe critica împotriva Bisericii, critica împotriva fraţilor… în loc să fie ceea ce a spus Domnul Iisus: „…ca toţi să fie o inimă şi un gând”.
din vorbirea părintelui Heredea (Gavriş) la nunta de la Corocăieşti – ianuarie 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
