„Și le-a poruncit sã nu ia nimic cu ei pe cale, ci numai toiag. Nici pâine, nici traistã, nici bani la cingãtoare” (Marcu 6, 8).
Tot ce aveau ucenicii pe cale, erau hainele de pe ei și toiagul. Acestea erau cele vãzute. Iar cele nevãzute erau ascultarea lor de Mântuitorul și puterea datã lor de a scoate duhurile necurate (Marcu 6, 7).
Ucenicii aveau cu ei un simplu toiag, pentru cã oamenii aveau nevoie de ceva vãzut. Dar, în spatele toiagului, se afla puterea dãruitã de cãtre Domnul. Când duhurile necurate se scoteau din om, cu toiagul, oamenii vedeau minunea venind de la toiag. Dar puterea nu era în toiag, ci puterea era în cel care avea toiagul. Iar ucenicul care þinea toiagul primise puterea de la Domnul.
Puțini au fost și puțini vor fi acei care au toiag. Puțini sunt acei cãrora Domnul le încredințeazã aceastã frumoasã, dar grea slujbã a îndrumãrii sufletelor spre Canaanul Ceresc. Dorește Domnul sã dãruiascã putere celor care vor sã meargã sã propovãduiascã cuvântul mântuirii, dar cere sã fie luat doar toiagul. Cel ce are toiag, acela cautã doar folosul celorlalți. Cel ce are mai mult de atât, acela cautã și folosul sãu. Când Domnul i-a trimis pe Cei Doisprezece doi câte doi, a cãutat doar folosul celor la care îi trimitea. Știa Domnul ce primejdie îi pândește pe cei ce cautã și folosul lor, nu doar folosul Domnului! Deci se cere sã fim cu mare luare-aminte și cu multã grijã!
Fratele Gabriel ARGHIRE
