Efeseni 1, 3
Dumnezeu poate să facă şi să dea nespus mai mult decât cerem sau gândim noi (Efes. 3, 21). El nu este mărginit nici în puterea, nici în posibilităţile şi nici în dragostea Lui de a ne da. Dar noi nu suntem în stare de a le primi. N-avem noi pentru aceasta nici dorinţa, nici voinţa şi nici înălţimea care se cer pentru a le avea cum vrea El. Binecuvântările felurite ale lui Dumnezeu sunt date numai în „locurile cereşti în Hristos“. Adică în acele stări înalte pe care le atinge sufletul prin împărtăşirea unităţii lui depline cu Hristos. Câtă vreme stai într-o groapă, desigur că trăieşti şi în întuneric, şi în îngustime, şi în mirosuri grele. Când te ridici însă pe un munte, ai din belşug şi soare, şi lărgământ, şi aer curat… Şi, după cum starea de jos le cuprinde pe toate cele legate de ea, tot aşa şi starea de sus le cuprinde pe celelalte. Ele sunt acolo. Şi noi trăim în unele sau în altele, după cum ne este starea noastră sufletească. Dacă cineva trăieşte în păcat – unde nu este decât apăsare, mocirlă, stricăciune şi otravă – ce viaţă să aibă el decât o viaţă josnică şi nefericită? Ce tristă privelişte este un creştin lipsit de binecuvântări, lipsit de puterea curăţiei şi de bucuria rugăciunii, lipsit de nădejdea slavei şi de roadele Duhului, adică de toate feluritele binecuvântări care fac chipul să strălucească, inima să tresalte, viaţa să rodească şi bucuria să fie din belşug (Ioan 10, 10)! Ce trist este chipul întunecat al creştinului care trăieşte în lucrurile pământeşti, în lipsa lui Hristos şi în secetă duhovnicească, în timp ce viaţa din belşug este la un pas de el! Înălţimile cereşti pline de soare sunt atât de apropiate, dar aripile bietului creştin lumesc, cu care ar putea uşor să zboare prin aceste înălţimi, zac fără vlagă şi fără putere, el târându-şi-le pe pământ, prin praf şi prin noroiul sărăciei şi al deşertăciunilor sufleteşti. Ce tristă înfăţişare este un vultur care îşi târăşte uriaşele aripi pe jos, în dispreţul găinilor care râcâie prin gunoaie! Aşa suntem noi când nu ne aflăm unde ar trebui şi cum am putea să fim: în harul Domnului Iisus Hristos.
Slavă veşnică Ţie, slăvit Dumnezeul nostru, Care ai făcut înălţimile pentru aripi şi aripile pentru înălţimi! Care ne-ai dat făgăduinţa tuturor binecuvântărilor pentru râvna atingerii locurilor cereşti. Şi Care dai aceste locuri celor ce au râvna să le ajungă. Slavă Ţie pentru toţi acei pe care i-am văzut trăind în ele! Şi pentru bucuria pe care şi nouă ne-ai dat-o în rarele clipe când le-am atins. Ridică-ne, Doamne Iisuse, pe toţi până la trăirea neîntreruptă în lumina lor, prin unirea Ta deplină cu noi. Amin.
Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.
1 Comment