Tot mai ne-nţeles îmi pare
că-mi tot mustri calea rea.
De ce nu mă laşi, Iisuse,
să mă duc cum vreau pe ea,
dacă trebuie să umblu
printre spinii unde sînt?
Vezi că nu mai pot cu Tine
să-mi ţin pusul legământ!
De ce să nu stai cu mine,
dacă vezi că eu pot sta
şi cu Tine, şi cu lumea,
şi cât de uşor e-aşa!
E aşa plăcută viaţa
să slujeşti la doi stăpâni,
dacă astăzi îmi e bine,
ce-mi mai pasă ce-o fi mâni?
…Vai, aşa se poate-ajunge
să gândeşti când cazi din har,
prăbuşirea asta merge
până-n iadul cel amar.
Dacă nu vine-o minune
ori o lovitură grea,
până-n iad nu se trezeşte
cel care-a ajuns aşa!
TRAIAN DORZ din ”Cântările Căinței”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
