Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TRADIŢIA BISERICII ŞI «TRADIŢIILE» LOCALE

TRADIŢIA BISERICII ŞI «TRADIŢIILE» LOCALE

TRADIŢIA BISERICII ŞI «TRADIŢIILE» LOCALE

Definirea cuvântului «tradiţie», în sens general, cuprinde ideea de datină sau de obicei ce s-a transmis şi s-a moştenit de la o generaţie la alta. Cuvântul «Tradiţie», definit în sens teologic, este totalitatea adevărurilor revelate de Mântuitorul Iisus Hristos şi de Sfinţii Apostoli pe cale orală, neconsemnate în Sf. Scriptură şi fixate mult mai târziu în scris de către Sfânta Biserică. Se poate spune, pe drept cuvânt, că între Sfânta Tradiţie, Sfânta Biserică şi Sfânta Scriptură există o legătură profundă, deoarece Sfânta Tradiţie generează şi naşte Biserica din punct de vedere istoric, iar Biserica formulează şi transmite valorile Sfintei Tradiţii peste veacuri. În ceea ce priveşte Sfânta Scriptură, ea s-a formulat ca adevăr transmis de Dumnezeu unor persoane alese într-o comunitate de credinţă umană pentru nevoile spirituale ale acesteia. Astfel, Biserica este autoritatea cea mai îndreptăţită pentru a interpreta corect Sfânta Scriptură prin prisma Sfintei Tradiţii.

Din cuprinsul Sfintei Tradiţii fac parte: hotărârile Sinoadelor ecumenice şi ale sinoadelor locale recunoscute de Sinodul al VI-lea ecumenic, simbolurile şi mărturisirile de credinţă ale Bisericii primare şi cele mai noi, canoanele apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi etc. Iar toate acestea pot fi preluate, actualizate şi dezvoltate de Biserică.

Din tot ceea ce am spus până aici, trebuie trasă o primă concluzie şi anume că, în misiunea sa pastorală, preotul trebuie să se ghideze în mod obligatoriu după Tradiţia bisericească şi nu după cea locală. În tradiţia locală a unei parohii, se cuprind anumite datini, din care o parte se înregistrează canonic sub aspectul obiceiului pământului în tradiţia bisericească, iar altele, din păcate, sunt total străine de tradiţia bisericească şi chiar, de multe ori, dăunează vieţii religioase a credincioşilor.

Preotul, în calitatea sa de îndrumător al vieţii păstoriţilor săi, are obligaţia ca, pe parcursul timpului, prin tact pastoral şi printr-o explicare bine documentată, să elimine practicile nesănătoase din punct de vedere spiritual din viaţa religioasă a comunităţii credincioşilor din parohie.

Spre exemplificare, aş aminti câteva din acestea, cu care m-am confruntat atât eu, cât şi alţi fraţi slujitori ai altarelor:

– botezarea, în ziua de Sfântul Ioan, a hainelor pruncilor morţi, fără să fi primit Taina Sfântului Botez, sau a celor avortaţi;

– dezhumarea după şapte ani a creştinului trecut la cele veşnice;

– pomenirea celor adormiţi sau chiar organizarea de praznice în Săptămâna Luminată;

– unele obiceiuri la priveghiurile creştine, cum ar fi: organizarea unor jocuri sau distracţii, care umbresc doliul acelei familii; venirea mascat, în perioada sărbătorilor de iarnă, la biserică, pentru o binecuvântare din partea preotului etc.

Toate acestea au o sorginte păgână.

Concluzia finală este aceea că, pentru a avea cu toţii o viaţă religioasă sănătoasă, trebuie să ne ancorăm adânc în tradiţiile creştineşti ale Bisericii; iar acele „tradiţii“ care au altă origine decât cea creştină, trebuie eliminate neapărat, pentru a începe să sporim spre acel stadiu al „bărbatului desăvârşit“, prin mijloacele sănătoase şi cu adevărat creştine ale Bisericii.

Slăvit să fie Domnul!

Preot Iulian ANIŞCA Ludaşi – Bacău

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *