Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TRAIAN DORZ – AURA REZISTENȚEI ÎN HRISTOS A UNUI NEAM

TRAIAN DORZ – AURA REZISTENȚEI ÎN HRISTOS A UNUI NEAM

TRAIAN DORZ – AURA REZISTENȚEI ÎN HRISTOS A UNUI NEAM

Eseu premiat în cadrul celei de a III-a ediţii a CONCURSULUI NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU „TRAIAN DORZ”  – 2021

Cele mai notabile forme de exprimare a credinței și a curajului ne sunt prezentate în momente de grea încercare, de dificultate susținută și de numeroase neajunsuri fizice, momente în care omul reflectă mai profund asupra provenienței sale și își întocmește o laborioasă radiografie a propriului parcurs al vieții. Regimul comunist poate că ar fi reușit să suprime aspirația spre divin, în măsura în care Hristos ne-ar fi abandonat, însă, pentru că El este cu noi în toate zilele până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20) precum Sfânta Scriptură ne mărturisește, omul se fortifică sufletește, își întărește nădejdea, iar iubirea sa pentru Dumnezeu și pentru lumea netrecătoare covârșesc suferințele lumii trecătoare, oferindu-i posibilitatea de a le depăși.

Primele secole creștine au fost scrise cu sângele martirilor și al mucenicilor persecutați pentru credința în Hristos, completând sinaxare cu sfinți și personalități care I-au urmat lui Hristos luându-și crucea și asumându-și suferința pe deplin. Secolul XX, în cadrul statului român modern, a fost să fie unul nu cu mult diferit de primele secole creștine pentru oameni de rând, scriitori, medici, oameni de cultură și slujitori ai Bisericii care au ales să îl mărturisească public pe Hristos.

Născut în județul Bihor în 1914, viitorul poet Traian Dorz, a manifestat de mic o aplecare către literatură, beneficiind de oportunitatea de a lectura, la vârsta de doar 7 ani, lucrarea „Corabia lui Noe“ a părintelui Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului. L-a mișcat profunzimea și claritatea mesajului, iar acestea l-au determinat la o meditație benefică ce l-a determinat mai târziu, la vârsta de 15 ani, să se înscrie în mișcare. În continuare, parcursul a fost constructiv din punct de vedere moral pentru tânărul ce a avut oportunitatea să compună propriile poezii și să fie redactor, dar și din punct de vedere ortodox, contribuind la sporirea credinței și culturii fraților creștini într-un context în care accesul la educație era cu mult mai limitat decât în zilele în care ne desfășurăm noi activitatea.

„În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33) este îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos ce s-a reactualizat permanent în mintea poetului Traian Dorz când comuniștii au scos Oastea Domnului în afara legii în 1948. Propovăduirea adevărului, a libertății și demnității umane precum și a valorilor a fost considerată o acțiune ostilă ordinii sociale. Reperele creștine și felul de a fi raportat la mântuirea celuilalt, propovăduite de Mântuitorul Hristos până în timpurile noastre pseudomoderne, aveau să fie considerate periculoase și, drept consecință, s-au depus eforturi susținute pentru a fi îndepărtate.

O introspecție cursivă și necenzurată prin istorie ne prezintă catastrofele și crimele ce s-au petrecut în timpul regimului comunist pe teritoriul țării noastre. Traian Dorz se numără printre multiplii „inamici ai poporului” asemenea preoților curajoși precum părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, părintele Arsenie Papacioc, părintele Sandu Tudor, părintele Arsenie Boca, dar și oamenilor de litere precum Nicolae Steinhardt sau Radu Gyr. După ce Oastea Domnului a fost scoasă în afara legii, urmărirea și condamnarea poetului Traian Dorz în închisori a devenit aproape o rutină pentru comuniști. Însumați, 17 sunt anii pe care aceștia i-a petrecut în foame, frig și durere în temniță. Când închisoarea nu îi era cămin, muncea și se istovea la Livada Beiușului sub atenția neîntreruptă a paznicilor prigonitori. Noaptea, timpul acordat odihnei, plângea, se ruga și se străduia să își consemneze ideile până când gardienii soseau la fereastra casei și îi interziceau să scrie. A suferit până în 1989, urmând ca la câteva luni după mutarea sa la Hristos, România să își formeze noi perspective în urma prăbușirii regimului comunist.

Radiografia parcursului său pământesc reprezintă un reper de moralitate și de asumare, dar mai cu seamă prezintă creșterea duhovnicească prin suferință, elemente pe care tinerii asemenea mie ar trebui să le observe. Învățăm că „noi nu suntem nici în mâinile oamenilor, nici în ale sorţii, nici în ale întâmplării, ci suntem în mâinile puternice, sigure, milostive, bune, înţelepte şi iubitoare ale Domnului şi Dumnezeului nostru” („Hristos – mărturia mea”- lucrare a autorului). Suferința este un element constructiv și, deși dificil de acceptat, este benefică omului care se ancorează în credința vieții veșnice. Suferința, de asemenea, îi oferă omului o viziune amplă, multilaterală și îi permite să se raporteze la duhovnicesc mai mult decât la pământesc. Desigur, aceeași suferință, poate să fie zadarnică și să constituie o simplă durere, un simplu simțământ de disconfort, dar pentru omul care călătorește împreună cu Hristos pe acest drum al Emausului trecător, ea devine un instrument ajutător pe care omul îl întrebuințează în vederea cultivării virtuților.

Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi fericește pe cei asupriți și care rabdă cu smerenie răutățile acestei lumi („Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor”- Matei 5,10), iar unul dintre aceștia a fost și poetul Traian Dorz. În lume, efortul nu i-a fost răsplătit, iar timpul petrecut în temniță l-a ajutat să reflecte mai mult asupra condiției umane. În măsura în care suntem suficient de receptivi la mesajul operei și chiar al vieții autorului, vom înțelege rostul și importanța noastră în viață. Traian Dorz rămâne pentru tineri și pentru generația zilelor noastre un model de bărbăție și de statornicie în credință. Conjunctura istorică în care acesta și-a desfășurat activitatea împreună cu biografia sunt repere de introspecție pentru noi într-o lume din ce în ce mai demoralizată.

Persistența omului în bine îl determină pe acesta să se fortifice sufletește, să se întărească și să privească către Hristos, Lumina lumii. Același Dumnezeu care s-a jertfit pe Golgota pentru neamul omenesc i-a întins și poetului mâna în această lume. Noi suntem invitați să parcurgem cărarea anevoioasă a vieții raportându-ne la Dumnezeu și la sfinții săi, dar având ca modele de fapte bune pe oamenii cu valori morale înalte ce au trăit înaintea noastră și, în conformitate cu posibilitățile vremii, s-au străduit să ne ofere o lume cât mai curată sufletește și cât mai bine ancorată în credința mântuitoare.

Îndemn toți tinerii să își aleagă modele creștine, să înțeleagă că sutele de victime ale regimului comunist s-au chinuit și au murit pentru idealul valid al vieții veșnice, dar să fie și conștienți de lucrarea lui Dumnezeu în lume prin oameni. Traian Dorz a fost, dincolo de un poet ce și-a lucrat talantul primit de la Stăpânul Hristos, un răbdător și iertător în vremuri de grea încercare pentru poporul român, iar, din acest punct de vedere, memoria acestor personalități trebuie reactualizată constant în mintea și sufletul tinerei generații ce are nevoie de sprijin și tact duhovnicesc pe marea învolburată a acestei vieți.

de Leonte Sebastian-Marian

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *