Eseu premiat în cadrul celei de a III-a ediţii a CONCURSULUI NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU „TRAIAN DORZ” – 2021
Doamne, de n-am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-se spre noi, cum am îndrăzni, Mântuitorule, a Te lauda pe Tine, pe care Te binecuvintează neîncetat îngerii?
Știutorul inimilor, iartă sufletele noastre.
A da mărturie despre cunoașterea omului de rezistență al lui Dumnezeu, fr. Traian Dorz – e greu, implică un nivel de apropiere față de dânsul, implică o sforțare de a te lăsa lucrat de Duhul Sfânt spre a răzbi în intemperiile vieții.
Fr. Traian s-a arătat dispus chemării lui Dumnezeu, s-a alineat în rând cu înaintașii sfinți – viața, prin urmarea voii lui Dumnezeu a rezervat-o pentru a transmite scopul existenței lui în această lume și la ce se va duce în lumea cealaltă.[1]
Cu plugul iubirii să scot ne-ncetat
pacatul cu-a lui rădăcină,
că-n dragoste sufletul este curat,
prin ea se păstrează-n lumină.
în răni de păcate să torn nesfârșit
balsamul iubirii divine,
căci dragostea-i semnul că Domnul Slăvit
Născutu-m-a nou dintru Sine.
Răspunsul la jertfă, i-a dat trăinicia în Hristos.
Când trebuie o jertfă, eu mă gândesc la tine,
Iubirea mea cerească, frumos și drag copil,
și simt că tu ești prețul izbânzilor divine
și-aștept să vină-altarul, să-l văd, cerându-ți-l.
Scopul jertfei, nu a fost și nu este, în principal, o chestiune de renunțare, ci de dăruire față de Dumnezeu și față de aproapele. Semnul că dăruirea este primită de Dumnezeu – e dat de restaurarea comuniunii[2] cu El și împlinirea datoriilor față de semeni.[3][4] Cât de anevoios spune fr. Traian că este acest drum de inițiere, de formare și de rămânere continuă pe drumul Golgotei și al ajungerii la Înviere,[5] în poziționarea față de Dumnezeu ca fiu și a lucra de acolo.[6][7]
Și n-am fost floare răsărind
din gras pământ de seră
ci-odraslă din pământ uscat,
trudită și stingheră,
De-aceea rodul meu sărac
e plin de-amărăciune
și tot ce are bun în el
e-un strop de rugăciune.
Fr. Traian ne este pilda fiului, cel în relație cu Tatăl Ceresc – neîntârziat stării de fi și de a face. S-a pus în starea de a face. Opera lăsată vădește starea fr. Traian de dinaintea realizării lucrului, starea lui din timpul lucrului și starea lui de după săvârșirea lucrului.[8][9]
Arhimandritul Sofronie Saharov spune că, o bună misiune ortodoxă presupune două lucruri: să ai prezența Duhului Sfânt în tine și să vorbești limbajul culturii oamenilor cărora îți adresezi misiunea. Viața de zi cu zi a fr. Traian a împlinit rugăciunea sa către Domnul. Harismele și roadele Sfântului Duh – untdelemnul milei, prezența sării credinței a picurat în inimile deschise și neștiutoare stropul de har căutat.[10]
Plângeţi, ochii mei, mereu
rugători spre Dumnezeu,
pentru buni şi pentru răi,
căci toţi sunt copiii Săi.
„De aceea și noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară și păcatul ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, pentru că înaintașii noștrii sfinți, n-au primit făgăduința – pentru că, Dumnezeu rânduise pentru noi ceva mai bun, ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea.”[11]
Cu ale lor rugăciuni,
Doamne, miluiește-ne.
Amin.
[1] Din Prietenul tinereții mele.
[2] Cum să trăim Ortodoxia astăzi, p. 59.
[3] Din Hristos – Puterea Apostoliei.
[4] Este-acel hotar la care încetează-n totul firea încetează mărginitul, începînd nemărginirea.
Încetează orice simțuri, piere orice rațiune, înghițite de lumină, strălucirea le supune. – din Scrisoare despre jertfă
[5] din afară lupte, din lăuntru temeri – II Corinteni 7:5, vezi și nota 9.
[6] “Ce bine este când bunul lucrător al Cuvântului este și un bun lucrător al mâinilor, al lacrimilor, al genunchilor, al inimii. Evanghelia propovăduită în felul acesta este singura Evanghelie vie, adevărată, rodnică și sfântă. Și propovăduitorii unei astfel de Evanghelii sunt adevărații trimiși ai lui Hristos.” – din Hristos – Puterea Apostoliei
de Popa Cristina
