Eseu premiat în cadrul celei de a III-a ediţii a CONCURSULUI NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU „TRAIAN DORZ” – 2021
Motto: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)
Este o iluzie, după cum spunea și Pablo Neruda, de credem că răul conduce această lume. Binele mereu este aproape de noi, fiind asemeni unei dimineți. Totuși, arătându-i unui orb dimineața, acesta nu va fi în stare să o vadă. Așa e și cu binele, care nu se vede, de multe ori, fiindcă suntem orbi pentru a-l vedea. De aceea însă și este Dumnezeu Binele Suprem și de aceea este în stare să-i facă să vadă pe cei orbi, să-i facă să meargă spre credință pe schilozi și să-i salveze de noapte, pe cei care rătăcesc prin întuneric.
Traian Dorz nu a trăit nici o clipă în iluzia, pe care o crease autoritățile sovietice. Acesta mereu, chiar dacă era perioada comunistă, a avut ochi să-l vadă și urechi să-l audă pe Iisus. Viața sa aduce aminte de cea a apostolilor, care după moartea Învățătorului lor au mers prin lume, propovăduindu-I Cuvântul. Necătând la sacrificiile apostolilor, la faptul că până la urmă toți au fost omorâți pentru credința lor, aceștia cereau să li se îngăduie o altă moarte decât cea a lui Hristos, fiindcă nu se considerau demni de același sfârșit, pe cruce, pe care l-a avut Fiul lui Dumnezeu. Reveleția asemănării lui Traian Dorz cu un apostol am avut-o citind poezia sa „În biserică și-n școală”:
În biserică și-n școală
când Te-am cunoscut de mic
ah, mi-am zis trufaș, Iisuse
eu sunt totul –
Tu – nimic!
Când iubirea Ta îmi spune:
uită-te spre Jertfa Mea,
m-am uitat, dar tot zicându-mi:
totuși și eu sunt ceva!
Însă când mi-ai zis: te-apleacă
vezi mai bine chinul Meu
am văzut, smerit, Iisuse
ce ești Tu –
și ce sunt eu!
Când mi-ai spus să cad sub cruce
Și-n sus ochii să-mi ridic
ah, atunci am plâns:
Iisuse,
Tu ești totul –
eu nimic!
Faptul că răul conduce cu întregul Pământ este o iluzie. Oamenii buni, chiar dacă-s numeric mai puțini, sunt cei pe care se ține lumea. Dumnezeu e cel care-i ajută și pune putere și rezistență în sufletul lor. Se zice că aflându-se în închisoare, Traian Dorz nu avea dreptul să scrie și nici nu avea cu ce o face. De aceea, poetul scria poeziile în minte, le memora și tocmai după încheierea detenției, știindu-și pe de rost poeziile, le-a așternut pe hârtie. Aflându-se în detenție, Traian Dorz a scris sute de poeme. Însăși memorarea acestor sute de opere și transcrierea lor pe hârtie după eliberare, este o minune, iar minunile apar acolo unde este alături Hristos.
Se vede că Fiul Domnului nu a fost doar în secolul I pe Pământ. Acesta se află mereu printre noi și alături de martiri luptă pentru salvarea neamului omenesc.
Traian Dorz rămâne un exemplu de luptă dârză pentru ideal, o dovadă a faptului că binele sacrificat, biciuit, silit să tacă și umilit, neapărat învinge până la urmă, chiar dacă hotarele răului par nevăzute. Important e să credem și să nu ne oprim în drumul spre ideal. Peste doi ani de la moartea martirului URSS-ul a dispărut pentru totdeauna de pe harta lumii, crimele regimului fiind și până astăzi condamnate. Lumina învingătoarea a poeziei lui Traian Dorz, după rătăcirea de 74 de ani prin pustiu și-a găsit țara promisă – țara sufletului nostru.
„Moise s-a urcat din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este înaintea Ierihonului. Domnul i-a arătat întreaga țară, de la Ghilad până la Dan, țara lui Naftali, țara lui Efraim și a lui Manase, toată țara lui Iuda până la Marea de Apus, Neghevul și toată regiunea din Valea Ierihonului, Cetatea de Palmieri, până la Țoar. Atunci Domnul i-a vorbit: „Aceasta este țara pe care am promis-o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov când am spus: „Seminței tale i-o voi da!”. Te-am lăsat să o vezi, dar nu vei intra în ea”. Moise, robul Domnului, a murit în țara Moad, după cuvântul Domnului.” (Deuteronom 34: 1 – 6)
de Vlad Badrajan / Localitatea: s. Zăicani, r-nul Râșcani, Republica Moldova
