Meditaţii

Traian Dorz, din meditaţii la Apostolul din Duminica I a Postului Mare (a Ortodoxiei)

„Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.“ (Evrei 11, 24-25)

Cea dintâi şi cea mai frumoasă dovadă a adevăratei credinţe este, desigur, alegerea şi primirea suferinţei împreună cu Domnul Hristos, împreună cu Evanghelia Sa şi împreună cu poporul Său. Aceste trei părţi ale suferinţei sunt una şi aceeaşi. Hristos nu poate fi despărţit de Evanghelia Sa şi de poporul Său. Nimeni nu poate spune că suferă pentru Hristos, dacă el nu trăieşte smerit curăţia şi sfinţenia Evangheliei. Şi dacă nu este puternic părtaş cu fraţii săi, cu familia sa şi cu poporul său credincios.
Cine are o credinţă adevărată, acela trebuie neapărat să aibă parte într-un fel şi de o suferinţă pentru ea. Să luăm însă bine seama că o suferinţă nu totdeauna poate fi neapărat semnul unei credinţe adevărate. Pot fi suferinţe şi pentru credinţe false. Dar vom cunoaşte uşor o credinţă falsă prin cele trei semne: nu suferă pentru Hristos, nu suferă împreună cu Evanghelia şi nu suferă împreună cu poporul lui Dumnezeu care are dreapta învăţătură şi sfinţenia unei trăiri după pilda Domnului Iisus.

Moise, omul ales şi profetul lui Dumnezeu, ne este dat nouă aici ca o pildă despre atitudinea unui om de credinţă. El avea la curtea lui Faraon tot ce putea visa să aibă un om muritor. Desigur că, fiind crescut acolo, umblând la înalte şcoli, făcând cunoştinţe şi legând prietenii cu cei mai înalţi demnitari ai ţării, el ar fi avut asigurat un viitor dintre cele mai înalte, acolo unde era. Dar sângele adevărat nu se face apă niciodată şi sufletul mare este în stare de fapte mari. Glasul tainic din străfundul conştiinţei lui şi sfânta legătură a sângelui său nu l-au lăsat să tacă şi să se bucure şi el de plăcerile de o clipă ale păcatului, în timp ce fraţii lui, familia lui şi poporul lui sufereau. Numele Dumnezeului său era batjocorit, credinţa lui interzisă, poporul lui asuprit… La ce-i puteau folosi toate plăcerile lumii în care ar fi putut să se desfăteze şi el, fără să-i pese de alţii, cum făceau Core, Datan şi Abiram – şi încă destui alţii? Dar focul din sufletul lui nu l-a lăsat.

Vai, dacă ar fi tăcut şi Moise şi ar fi rămas şi el mai departe nepăsător faţă de Domnul şi faţă de poporul său, în ce nenorocire ar fi rămas, cine ştie până când încă, toţi cei care au cântat fericiţi la izbăvirea lui Dumnezeu din Marea Roşie! Cântarea lui de laudă care se cântă până astăzi şi până în veci şi în ceruri (Exod 15, 1-19; Apoc 15, 3).

Dacă şi părintele Pavel ar fi tăcut şi ar fi rămas să se bucure şi el de bucuriile care erau atât de însemnate câştiguri pentru el în starea lui de mai înainte, după cum spune el Filipenilor la 3, 4-8, ce s-ar fi ales de toate mulţimile de suflete, de poporul lui Hristos care a fost dezrobit prin el? Dar el a ales mai bine să sufere împreună cu Hristos, să sufere împreună cu Evanghelia şi să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, ca să ajungă la o mântuire veşnică, în Ierusalimul de Sus, împreună cu toţi cei ce l-au urmat.

Dacă şi Părintele Iosif ar fi rămas la scaunul moale şi la situaţia avantajoasă pe care le avea înainte de a porni de la rugul Oastei Domnului pentru a dezrobi mulţimile care zăceau gemând în robia păcatului şi a diavolului, trupeşte ar fi putut fi bine şi de el, cum fusese bine mai înainte de Moise la curtea lui Faraon, sau de Pavel în preţuirea mai-marilor săi din Ierusalim. Dar, vai, ce ne-am fi făcut noi cei la care a fost trimis el şi pe care el ne-a dezrobit prin Hristos din întunericul cel mai nefericit şi din osânda cea mai adâncă?

Binecuvântat să fie Domnul şi Dumnezeul nostru care nu i-a lăsat pe aceşti dezrobitori să se bucure mai departe de plăcerile de o clipă ale lumii şi ale condiţiilor pe care le aveau, ci i-a ales şi i-a trimis să sufere, să lupte împreună cu poporul care trebuia dezrobit şi călăuzit până la ajungerea în Canaanul şi Ierusalimul cel Ceresc.
Domnul şi Dumnezeul Răsplătirilor să le dăruiască în veşnicie slava şi cununa Lui pentru tot ce au suferit ca să ne mântuim noi.

Hristos puterea apostoliei vol. 2 (ediția a III-a) ; Editură: Oastea Domnului