Biblia ne spune că odinioară Domnul Dumnezeu a pedepsit cu zece plăgi pe Faraon cel trufaş şi pe egiptenii lui. Fiecare plagă era o chemare a Domnului Dumnezeu. Era un fel de înfricoşătoare arătare şi minune cerească.
Cele zece plăgi au început cu minunea petrecută când Moise şi Aron se prezentară în faţa lui Faraon şi prefăcură toiagul în şarpe şi şarpele în toiag (imaginea de alături arată această minune).
Şi ce-au făcut Faraon şi egiptenii în faţa celor zece înfricoşătoare minuni şi arătări cereşti? Exact ceea ce facem noi azi. S-au spăimântat de ele, au făgăduit ascultare, dar n‑au ascultat.
Spaima lui Faraon ţinea numai până când şarpele şi celelalte plăgi stăteau cu gura căscată spre el şi apoi iar se învârtoşa să nu asculte porunca Domnului. De câte ori sosea o plagă, Faraon făgăduia ascultare, dar îndată ce trecea plaga, „văzând că are uşurare, i se învârtoşa inima şi nu asculta“. Exact aşa parcă se petrece şi cu noi.
De la război încoace, cu adevărat, parcă şi noi trăim plăgile Egiptului. Abia se gată un necaz şi altul şi mai mare soseşte. Abia scăpăm dintr-un rău şi altul, mai mare, ne ajunge.
De câţiva ani încoace, Domnul vorbeşte cu noi prin fel de fel de pedepse şi plăgi, aşa cum vorbea odinioară către Faraon prin Moise şi Aron.
Între plăgile Egiptului a fost plaga cu sângele, cu broaştele, cu musca câinească, cu ciuma vitelor, cu vărsatul negru, cu grindina şi focul, cu lăcustele şi altele (Exod, capitolele 7, 8, 9 şi 10).
Trăim parcă şi noi astfel de plăgi. După „plaga sângelui“ (războiul), veni plaga cu gripa, cu scumpetea, cu musca columbacă, cu valuri de foc iarna şi valuri de ger iarna, cu secete cumplite, cu furtuni şi uragane grozave şi altele multe.
Câte plăgi trecură peste noi de la război încoace şi câte poate vor mai trece, căci semnele sunt mai mult de rău decât de bine.
Prin aceste plăgi, Domnul Dumnezeu vorbeşte cu noi, însă noi ne vedem înainte de păcate şi răutăţi.
Domnul Dumnezeu a început a vorbi cu noi şi prin fel de fel de înfricoşătoare semne şi arătări cereşti: ploi de cenuşă, cutremure de pământ, uragane etc. Ca odinioară Moise şi Aron în faţa lui Faraon cel împietrit, aşa şi Domnul Dumnezeu a făcut minuni în faţa noastră: a schimbat ploaia în cenuşă, zăpada cea albă în zăpadă roşie.
Iar noi ce facem? Exact ceea ce făcea odinioară Faraon şi egiptenii. Simţim plăgile, dar nu ascultăm chemarea lor. Vedem semnele şi arătările cereşti, ne spăimântăm de ele, dar de răutăţi nu ne lăsăm, nu vrem să ne îndreptăm.
„Şi, văzând Faraon că are uşurare, i se învârtoşa inima şi nu asculta“ (Exod 8, 15). Aşa şi noi: făgăduim îndreptare numai până când ne îmblăteşte pedeapsa cerului de sus, dar, îndată ce se uşurează pedeapsa, uităm de îndreptare. Şi zicem: „suntem scăpaţi“; şi iarăşi facem tot aceleaşi urâciuni (Ier. 7, 10).
Părintele Iosif Trifa, din volumul „Trăim vremuri biblice”
