Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home TREBUIE SĂ IUBIM PE HRISTOS CA PE UN PRIETEN ADEVĂRAT

TREBUIE SĂ IUBIM PE HRISTOS CA PE UN PRIETEN ADEVĂRAT

TREBUIE SĂ IUBIM PE HRISTOS CA PE UN PRIETEN ADEVĂRAT

ÎNSĂ NOI ACUM ÎL URÂM ŞI DISPREŢUIM; TREBUIE SĂ IUBIM PE VRĂJMAŞI ŞI SĂ LE FACEM BINE

Să iubim deci pe Dumnezeu prin Hristos. Dar ce vrea să zică „prin Hristos”? Că El este pricinuitorul acestora, iar nu legea. Ai văzut cui a devenit Hristos pricina bunurilor, şi cui legea? Şi n-a spus simplu că „s-a înmulţit”, ci că „a prisosit foarte”. Şi într-adevăr harul a prisosit, pentru că pe noi, care eram vrednici de mii de pedepse, deodată ne-a dus la înfiere. Dar iată că şi aici particula întru înseamnă „prin”. Şi priveşte că nu numai credinţa este necesară, ci şi dragostea. Fiindcă şi acum sunt mulţi care cred că Hristos este Dumnezeu, însă nu-L iubesc pe El, şi nici nu fac cele ale celor ce iubesc. Căci în ce fel Îl iubesc, dacă pe toate celelalte le preferă înaintea lui Hristos, ca de pildă: averi, naştere, noroc, observaţiile semnelor, prezicere, ghicire în zborul păsărilor? Când noi vieţuim spre ocara Lui, apoi spune-mi: ce fel de dragoste avem către El? Dacă cineva are un prieten sincer şi fierbinte, măcar aşa să iubească pe Hristos; măcar aşa să iubească pe Fiul lui Dumnezeu, Cel dat pentru mântuirea noastră, a duşmanilor Lui, pentru Care nici un bine n-am făcut. Şi ce spun eu, că nici un bine n-am făcut? Când, din contră, am făcut mari rele, am cutezat lucruri nepermise, după miile de binefaceri şi îngrijiri din partea Lui. Dar, iată că nici atunci nu ne-a respins, ci tocmai când L-am nedreptăţit atât de mult, El a predat pe Fiul Său pentru noi, iar noi chiar şi după ce ne-am învrednicit de atâtea bunătăţi, după ce am 15 devenit prietenii săi, după ce, în fine, ne-am învrednicit prin El de atâtea bunuri, nu L-am iubit nici măcar ca pe un prieten.

Şi care va fi speranţa noastră? Poate că tremuraţi la auzul acestor vorbe? Să tremuraţi însă, când faceţi toate acestea. „Dar, zici tu, cum nu iubim noi pe Dumnezeu nici măcar atât cât iubim pe prietenii noştri?” Eu voi încerca să vă arăt aceasta, şi să pară că nu spun nimic, ci mai mult nişte lucruri de nimic; teamă îmi este, însă, ca vorbele spuse să nu se regăsească în faptele voastre. Pentru prieteni, însă adevăraţi prieteni, mulţi au preferat de multe ori să sufere chiar pagube, iar pentru Hristos, nu zic să sufere cineva pagubă, dar nici din ceea ce are de prisos, nu dă nimic. Pentru prieten de multe ori am suferit şi ocară, şi mi-am atras asupră-mi duşmănii, pe când pentru Hristos nimeni nu-şi ia asupra sa duşmănii, ci Îl iubeşte cu indiferenţă, şi tot indiferent se manifestă în ura faţă de El. Pe prieten când îl vedem flămând, niciodată nu-1 trecem cu vederea; pe Hristos însă, care în fiecare zi se apropie de noi, nu pentru vreun lucru mare, ci pentru o bucată de pâine, nici măcar nu-L băgăm în seamă, în timp ce noi suntem îmbuibaţi de mâncăruri şi băuturi, scoţând din noi miros urât mirositor din cauza vinului băut în ajun, sau ne desfătăm dând din belşug femeilor de moravuri uşoare, paraziţilor, linguşitorilor, sau pe altele de acest fel. Pe prietenii adevăraţi niciodată nu-i pizmuim şi nici nu ne mâhnim pentru că le merg bine afacerile, pe când fiind vorba de Hristos şi aceasta pătimim; şi, cu un cuvânt, ar putea vedea cineva că are mai multă putere prietenia decât frica de Dumnezeu. Căci şi cel viclean ca şi iubitorul de ceartă se sfieste mai mult de oameni decât de Dumnezeu. Cum? Eu vă voi spune. Deşi Dumnezeu este Cel ce se uită în inima omului, totuşi omul viclean nu se sfieşte să uneltească vicleşuguri împotriva aproapelui, în timp ce de un om se ruşinează dacă este văzut. Ce zici? Către un prieten primejduit alergăm îndată în ajutorul lui, şi dacă poate am amâna cât de puţin, ne temem ca nu cumva să ne învinovăţim singuri, în timp ce pe Hristos, de multe ori pătimind în legături, noi nici măcar nu-L cercetăm. Şi la prietenii cei credincioşi noi ne ducem nu pentru că sunt credincioşi, ci pentru că ne sunt prieteni.

Ai văzut că nimic nu facem din teama de Dumnezeu, şi nici pentru dragostea către El, ci pe unele pentru prietenie, iar pe altele din obişnuinţă? Când noi vedem un prieten plecând în călătorie, plângem, suspinăm, iar de cumva vedem pe vreunul murind, ne văicărim şi-1 bocim, deşi ştim că nu pentru totdeauna ne despărţim, ci că şi noi peste puţin timp, ducându-ne acolo, îl vom vedea; pe când Hristos, despărţindu-se de noi în fiecare zi, sau mai bine zis, în fiecare zi alungându-L de la noi, nedreptăţindu-L, mâhnindu-L, întărâtându-L şi făcând toate cele ce Lui nu-I plac, credem totuşi că nimic rău n-am făcut.

Dar aceasta încă nu este atât de grozav, dacă nu-L avem nici măcar ca pe un prieten, căci eu vă voi arăta că noi ne purtăm faţă de El ca faţă de un duşman. Şi cum aceasta? „Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu” (Romani 8, 7), zice. Ei bine! Cugetul trupului noi îl purtăm pururea cu noi, pe când pe Hristos care ne vine în ajutor Îl alungăm — căci faptele cele rele asta fac: când în fiecare zi prin lăcomiile noastre, prin răpirile noastre, noi într-una Îl batjocorim. Poate că cineva este slăvit de lume, bucurându-se de o bună reputaţie, şi grăieşte întotdeauna cele ale lui Dumnezeu, iar Bisericii îi foloseşte; ei bine, noi pe acesta îl pizmuim, pentru că face cele ale lui Dumnezeu. Şi s-ar părea că noi pizmuim pe acela, dar pizma aceea se îndreaptă spre Dumnezeu. Şi nu vrem ca folosinţa Bisericii să vină prin alţii, ci prin noi; nu pentru Hristos, ci pentru noi, fiindcă dacă ar fi pentru Hristos, ne-ar fi indiferent dacă acestea vin prin alţii sau prin noi. Căci spune-mi: dacă un doctor ar avea un copil, care ar fi în primejdie de orbire, iar el ar fi rămas în urmă cu ştiinţa medicală, şi pentru vindecarea copilului său ar găsi pe un alt doctor care ar putea face aceasta, oare 1-ar îndepărta pe el? Nicidecum, ci numai cât nu iar zice parcă: „fie prin tine, fie prin mine, copilului să-i folosească”. Dar de ce face aceasta? 16 Fiindcă el se uită nu la interesul său, ci la interesul copilului.

Tot aşa şi noi, dacă am avea în vedere cele ale lui Hristos, am zice: „fie prin noi, fie prin alţii, destul este ca cele bune şi folositoare să se facă”. „În tot chipul, fie din făţărnicie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte.” (Filipeni l, 18) Ascultă şi pe Moise zicând către cei ce voiau a-1 aţâţa, pe când cei de pe lângă Eldad şi Modad proroceau în tabără: „căci nu urmezi tu mie? O, de ar fi toţi profeţi în poporul Domnului”. (Numeri 11, 29) Toate acestea deci vin din iubirea de slavă. Aşadar, nu sunt acestea oare fapte ale duşmanilor? Poate că te vorbeşte cineva de rău? Tu iubeşte-1 pe el. „Dar cum este cu putinţă?” zici tu. Este cu putinţă, numai dacă tu ai voi. Dacă tu îl iubeşti, vorbindu-te de bine, nu ai nici un folos, fiindcă ai făcut aceasta nu pentru Domnul, ci pentru laudă.

Poate că te-a vătămat cineva? Fă-i bine, căci dacă îi faci bine în schimbul binelui pe care şi tu 1- ai avut de la el, nu ai făcut vreun lucru mare. Ai fost poate nedreptăţit şi păgubit mult! Tu caută să răsplăteşti cu cele contrare. Da, vă rog; căci numai aşa vom fi în bună rânduială cu cele ale noastre. Să încetăm de a mai nedreptăţi şi urî pe duşmani. Dumnezeu ne porunceşte de a iubi pe vrăjmaşi, dar noi chiar şi pe El, care ne iubeşte, îl alungăm. „Să nu fie una ca aceasta”, zici tu. Toţi ne mărginim la a spune astfel numai cu vorba, în timp ce cu faptele, nu toţi. Atât de mare este orbirea păcatului, încât cele ce nu sunt suferite în vorbă, sunt suferite în fapte. Să ne depărtăm odată deci de cele ce ne vătăma mântuirea noastră, ca astfel să ne învrednicim de cele ce cu dreptate se învrednicesc prietenii şi cei iubiţi ai săi. „Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o.” (loan 17, 24) Căreia fie cu toţii să ne învrednicim, prin Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sf. Ioan Gură de Aur
Tâlcuiri la EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE TIMOTEI
a Sfântului Apostol Pavel
Ed. Nemira, Bucuresti, 2005

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *