„Căci vă râvnesc pe voi cu râvna lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit unui singur Bărbat, ca să vă înfăţişez lui Hristos fecioară neprihănită” (II Cor 11, 2).
Sfântul Apostol Pavel, insuflat de Duhul Sfânt, Îl numeş-te pe Domnul Iisus „Singur Bărbat”, pentru că numai El este desăvârşit în dreptate, în sfinţenie, în fapte de laudă. El este Mirele Bisericii, iar Biserica Mireasa Lui.
Râvna de mai sus, după unii autori gelozia, este realitatea mărturisirii dorului de a vedea slujba împlinită şi instrument în gura Apostolului Domnului, pentru a sustrage privirile de la potrivnicii Adevărului şi a ne îndrepta numai spre Bărbatul Desăvârşit, Logodnicul de Care ne-am legat prin Botez, Mi-rungere, Legământ, Sfintele Taine, din care nu lipsesc mărtu-risirile de credinţă, legămintele că-I vom sluji până la capăt cu credincioşia şi curăţia fecioarei neprihănite, înţeleaptă şi cu candela aprinsă (cf. Mt 25, 1-13).
Trecerea de la copilul ascultător la omul mare, desăvârşit, (cf. I Cor 13), nu este o presupunere sau o părere insinuantă, ci o realitate divină, în procesul duhovnicesc de transformare prin înnoirea vieţii şi înaintare spre desăvârşire: „Când eram copil vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copi-lăresc” (I Cor 13, 11).
„Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii prooroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea Sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi Adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Ef 4, 11-15).
Există oameni mari de statură, înaintaţi în vârstă, şi cu fapte copilăreşti. Aceştia se fac de râs înaintea oamenilor, de plâns în taină, căci omul copilăros înseamnă fără judecată. Când în Lucrarea lui Dumnezeu se află din aceştia, înaintarea Evangheliei este mult păgubită.
Numirea de „prunc” se dă celui de curând născut. Aceştia se hrănesc cu laptele duhovnicesc şi curat spre creştere (cf. I Pt 2, 2).
Sfinţii Apostoli, ca păstori adevăraţi, plini de Duhul Sfânt, pentru creşterea în Domnul a copiilor lor sufleteşti, au avut faţă de ei cele mai alese consideraţii: erau blânzi, plini de dragoste creştinească, de dragoste maternă (cf. I Tes 2, 5-7).
Sunt şi copii care se cred mari. Aceştia se fac vinovaţi prin faptul că resping sfatul cel bun şi se fac pricini de poticnire pentru alţii. Datorită lor Evanghelia este vorbită de rău.
Cine are inima curată şi duhul umilit, prin felul său de a se purta este dulce, blând, simplu, gingaş, fără vicleşug, nefă-ţarnic, cinstit cu gândul şi sfânt în toată purtarea sa. Aceste însuşiri scot la iveală simplitatea, realitatea mărturisirii, lucrarea Adevărului. Căci „într-adevăr, precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor rămâne înaintea Mea, aşa vor dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru (Is 66, 22).
Sămânţa din care ne naştem spre viaţa eternă este Cuvân-tul lui Dumnezeu care nu poate putrezi, este viu şi lucrător, rămâne veşnic viu şi face viu (cf. I Pt 1, 22-23).
Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
