Rugăciunea lui Solomon – II Cronici 6, 14
Cât de puțin te poți bizui pe oameni și pe legămintele lor! Aproape n-a fost inimă omenească să nu și le calce. Nu numai că atât de puțini sunt în stare să facă legăminte pline de gânduri bune și cu o inimă iubitoare, dar chiar și acei puțini și le țin foarte rar. Unii pentru că nu-i ajută puterea, alții pentru că nu-i ajută împrejurările. Dar Dumnezeul nostru are și Cuvânt, are și Voință, are și Putere, are și împrejurări să-Și țină legământul pe care ni l-a făcut. Numai dacă și noi, după puterea și după împrejurările noastre, avem cuvântul și voința să ni-l ținem față de El. De aceea, nu se teamă niciodată un credincios al lui Hristos! Și niciodată să nu privească cu îngrijorare la vreun drum pe care trebuie să meargă. Nici la vreo zi care ar putea veni. Nici la vreun dușman care l-ar putea amenința. Fiindcă Domnul Își va ține totdeauna legământul Său. Dumnezeu Însuși S-a legat că ne va sprijini, că ne va ocroti și ne va mântui prin orice ar fi să trecem, până la sfârșit. Iar El Își va ține totdeauna legământul Său.
Ce credem noi: Dumnezeu în zadar a vorbit? Sau nici nu credem că este adevărat Cuvântul Său? Iar dacă nu credem Cuvântul Lui, atunci ce să mai credem? Iar dacă credem într-adevăr, atunci de ce nu luptăm să fim mai plini de voință, de înflăcărare, de îndrăzneală în tot ce cere și în tot ce îngăduie El cu legământ? Vai, adevărul trist este că așa de puțini și așa de puțin ne gândim cât de adevărate și cât de puternice sunt legămintele Domnului! De aceea, așa de puțini aflăm cum și le ține El, cu câtă credincioșie și cât de adevărat, față de toți ai Lui, în orice loc.
Frate, crezi tu cu adevărat în legământul și îndurarea lui Dumnezeu față de ai Lui – și chiar față de tine? Dacă crezi, luptă, lucrează, suferă și laudă-L.
Slavă veșnică Ție, Puternicul nostru Dumnezeu și Mântuitor, Care ai pus un legământ veșnic că ne vei mântui și ne vei izbăvi! Slavă Ție, Care ai spus că în toate zilele vei fi cu noi, să nu ne temem de nimic! Slavă Ție, Care ne poți întări cu credința și voința și puterea! Slavă Ție, singurul Dumnezeu Viu și Adevărat, Atotputernic și totdeauna Credincios! Amin.
Traian Dorz – Hristos, Pâinea noastră zilnică.
2 Comments