Am dori să-i sfătuim pe cei dragi ai noştri să facă ceea ce n-au făcut mulţi în căminele lor şi pentru care şi-au pierdut fericirea şi mulţi tot plâng acum singuri pe drumuri, o viaţă întreagă, şi nu o mai găsesc.
Fraţii mei tineri, voi să păstraţi fericirea!
În căminul vostru să domnească fericirea mereu!
În căminul vostru să rămână pacea!
Despre căminul vostru să poată spune oricine va trece pragul vostru că a fost într-un cămin unde sunt cu adevărat nişte credincioşi, unde sunt nişte copii ai lui Dumnezeu.
Acolo unul cu altul se înţeleg numai cu ochii.
Acolo fiecare ghiceşte gândul celuilalt.
Acolo fiecare se gândeşte cum să-l facă fericit pe celălalt!…
Acolo-i fericirea! Acolo se umblă cu multă gingăşie. Acolo se calcă aşa de uşor şi aşa de gingaş, ca nu cumva fericirea să se stingă, să se ducă şi să nu mai vină.
M-am gândit în multe locuri, când terminam o casă de făcut şi proprietarul zicea: „Atunci şi atunci o să facem inaugurarea casei. Atunci o să chemăm neamurile şi o să petrecem în locul acesta”… de multe ori am suspinat: O, neamurile şi petrecerile… O, dacă L-aţi chema pe Hristos! O, dacă L-aţi chema pe Dumnezeu! Neamurile prea puţin vă vor ajuta, prea puţin. N-o să poată să vă facă fericiţi… Numai Hristos, numai Dumnezeu poate.
În rare locuri, în rare case, această inaugurare se face cu Hristos, se face cu Dumnezeu, se face în Numele Lui. Aşa ar trebui!
Cum poate să fie o fericire fără Dumnezeu?
Cum poate să fie fericire fără rugăciune?
Cum oare doresc oamenii să aibă de toate: şi pâine, şi de toate celelalte, când ei nu-L cunosc pe Hristos?
O, un cămin fericit cu Domnul… Cât de rare sunt aceste cămine şi cât de scumpe! La acele rare şi scumpe dorim să fie adăugat şi acest cămin. Hristos să se simtă bine şi fericit în locul acesta. Mulţi dintre tinerii care ajung nefericiţi nu ştiu de ce ajung atât de nefericiţi. Ei nu ştiu, că nu-L cunosc pe Dumnezeu.
În căminul vostru drag, fericirea să fie hrănită.
Frate tânăr şi soră tânără, în orice dimineaţă vă sculaţi acolo, udaţi fericirea voastră cu lacrimi, ca, în orice noapte vă veţi întoarce înapoi, s-ajungeţi deodată, dacă vreţi s-o aveţi şi să fie în casa voastră şi să se bucure şi acei care v-au sfătuit cu lacrimi, din anii cei mai frumoşi ai tinereţii voastre. Mulţi tineri care n-au făcut aşa s-au trezit prea târziu şi-n zadar au plâns apoi; fericirea zburată nu s-a mai întors niciodată înapoi, căci de unde zboară fericirea, ea nu mai vine iarăşi.
Mulţi au spus: „Eu nu sunt vinovat!”
Multe au spus: „Eu n-am fost vinovată!”
Şi totuşi fericirea a zburat de peste căminul lor şi nu s-a mai întors niciodată.
Spunea cineva: „Eu n-am făcut rău nimănui, mie nu mi-a trebuit a nimănui, eu n-am străjuit casa nimănui, eu n-am aprins, eu n-am luat avutul nimănui…” Dar numai pe Hristos L-ai răstignit. Numai pe Hristos L-ai alungat. Pe nimeni altul nu. Pe Hristos L-ai lovit. Numai pe Hristos L-ai batjocorit.
Sora mea credincioasă, fratele meu credincios! Este fericire în căminul tău? Acolo-i raiul! Ori de câte ori vei spune o vorbă nepotrivită, ori de câte ori vei spune un cuvânt răstit, fericirea plânge, Hristos e cel ce plânge. Ori de câte ori cântarea din cămin se stinge, ori de câte ori în locul rugăciunii blestemul ia locul, Dumnezeu e lovit şi tu L-ai răstignit. Tu I-ai bătut cuie în mâini şi în coastă. Tu ai fost acela care ai făcut să moară iubirea.
Alţii o cereau cu lacrimi şi cu suspine. Tu, neîmpăcat şi zburdalnic, ai lovit încoace şi încolo cu ascuţişul săbiei din limba ta şi Dumnezeu S-a dus şi a rămas numai numele că acolo sunt credincioşi, că au fost credincioşi.
Scumpele noastre surori, voi sunteţi cel mai mult acasă. Voi sunteţi cel mai mult în cămin. Voi să aveţi grijă cel mai mult să trăiască Hristos în căminul vostru. El e pasărea cea rară! El este fericirea voastră! Unde-i Hristos, acolo e rai, acolo-i fericirea, acolo toţi iubesc, acolo toţi se înţeleg, acolo-i aşa de bine, te simţi aşa de fericit!
Spunea cineva: „Femeia este îngerul casei”. Femeia poate să fie înger, femeia poate să fie diavol. După cum se poartă femeia, după cum te porţi, soră, în căminul tău, aşa vei face să trăiască Dumnezeu la tine în casă sau să nu trăiască Dumnezeu în casa ta.
Vei avea necazuri? Spune-i lui Hristos! Pleacă-ţi genunchii în faţa Lui, cere‑I cu lacrimi să-ţi dea putere să-l faci fericit pe soţul tău.
Vei avea necazuri, frate? Treci peste ele, priveşte la Hristos! El îţi va da putere s-o faci fericită pe soţia ta.
Căminul vostru va fi fericit şi fericirea va locui în el – şi atunci vor putea să vadă oamenii cei din lume. Au văzut numai la biserică oameni credincioşi, numai la adunare oameni credincioşi, dar când s-au dus acasă, în căminul lor, acolo a fost nervozitate, acolo au fost vorbe răstite, acolo au fost vorbe urâte, acolo a fost nerăbdare şi neorânduială, care nu se potriveau de multe ori tabloului frumos pe care îl vedem pe pereţi: „Eu şi casa mea vom sluji Domnului”.
La voi, scumpii noştri tineri, să se potrivească cuvântul acesta, să se potrivească atât de bine cum parcă ar fi fost crescut din voi, nu numai atârnat pe nişte pereţi, nu numai scris pe nişte hârtii.
Avem atâta nevoie de un cămin model!
Avem atâta nevoie de tineri în care să se poată vedea într-adevăr această viaţă trăită cu Hristos, fericită, pentru că în lume nu-i fericire.
O, sărmana omenire, de-ar şti ea că fericirea este numai în Hristos şi de aceea nu-s oamenii fericiţi, pentru că nu-L au pe Hristos!
din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la inaugurarea unei case din Beiuş – iunie 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
