– după Psalm 87, 6 –
Tu n-ai să poţi uita că Domnul pe calea Oastei te-a chemat,
c-aici ai auzit Cuvântul, că ochii-aici ţi-ai luminat,
c-aici întâia dată-n suflet iubirea sfântă ai simţit,
c-aici întâia rugăciune şi fericire ţi-ai trăit,
c-aici ai cunoscut cântarea, cuvântul cald şi luminos
şi setea dulce, şi duioasă a dragostei pentru Hristos,
c-aici ai pus, sfinţit în lacrimi, cu Domnul veşnic legământ
şi-aici juraşi să-I fii statornic, acelaşi până la mormânt,
c-aici sunt fraţii cei cu care te-ai bucurat şi-ai plâns atunci,
c-aici au fost şi sunt cei care ţi-au spus curatele porunci,
c-aici, statornici, merg şi sufăr toţi fraţii tăi înaintaşi
şi-aici e tot ce niciodată n-ar trebui
să poţi să laşi…
Tu, n-ai să poţi să uiţi c-aici sunt cei ce la Domnul te-au adus;
nici harul cel dintâi, nici pacea, nici părtăşia cu Iisus,
nici drumurile fericite, nici bucuriile şi nici
nimic din tot ce niciodată tu n-ai să uiţi c-au fost aici.
Atunci, cum poţi acum cu alţii ca să te duci pe-un drum străin,
de dragul cui lăsat-ai calea, călcând Cuvântul cel Divin?
De ce-ai trădat Lucrarea Sfântă şi Legământul ce l-ai pus,
de ce-ai batjocorit cărarea pe care te-a chemat Iisus?
Nu vezi că de-ar fi alta calea pe care Domnul te-a dorit,
te-ar fi-ndreptat dintâi acolo
– şi nu apoi, dac-ai pornit!
Tu n-ai să uiţi că nu acolo e calea şi credinţa ta,
că nu aceia îţi sunt fraţii că n-ai primit, nici simţit aşa,
o, n-ai să uiţi, chiar dacă astăzi te amăgeşti că ai uitat,
vor reveni mai greu regretul şi dorul după ce-ai lăsat…
Nici Dumnezeu să nu te lase în veci să-i poţi uita pe-ai tăi,
să-ţi fie-aducerea aminte chemarea de pe-acele căi,
ca-ntors cu pocăinţă-adâncă din nou în casa-n care-ai fost,
să-ţi afli-n dragostea şi-n fraţii dintâi adevăratul rost…
– Căci neîntors,
pe conştiinţă îţi va rămâne-n orice loc,
în veci rozând-o ca un vierme
şi-n veci arzând-o ca un foc.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Luptătoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
