Uitarea niciodată, nimic să nu-ţi ascundă,
iubirea-ţi scalde totul cu limpedea ei undă,
recunoştinţa-ţi vină mereu cu flori divine
spre cine ţi-a dat mâna, spre cel ce-ţi face bine.

Micimea niciodată să nu te facă-n stare
să uiţi recunoştinţa spre cine ţi-e datoare,
că nu eşti mai netrebnic şi vinovat vreodată
ca dacă-ntorci călcâiul spre cel ce ţi-a fost tată.

Mândria niciodată să nu te-nnebunească
pân’ a-ţi ajunge gura batjocuri să grăiască
chiar împotriva celui ce singurul pe lume
te-a ridicat din tină şi ţi-a făcut un nume.

…Căci dacă toate-acestea te vor orbi pe tine,
eşti vrednic pe vecie de blestem şi ruşine;
poţi să tot cânţi atuncea şi să tot spui de toate,
aceasta doar osânda ce-o porţi o să arate.

Nu-i orb mai orb pe lume ca cel ’nălţat de soartă
prin merite umflate şi laudă deşartă,
căci pe acela-l duce trufia nebuniei
mai sigur ca pe-oricare în focul veşniciei.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014