Un preot-misionar, rus, istoriseşte: O bătrână văduvă, negresă, într’o dimineaţă de Duminică a povestit despre sine:
-Astăzi, în zori de zi, picioarele mele mi-au spus mie: „Îți va fi ție, bătrâno, de a mai umbla la biserică, pentru aceasta tu eşti atât de slabă, s’ar putea întâmpla, să cazi pe drum. Eu am răspuns: eu trebue să mă supun nu vouă, ci poruncii lui Dumnezeu. Dumnezeu îmi spune: du- te, eu te întăresc. Voi, picioarelor, uşor m’ați purtat în anii tinereţelor- pe calea păcatului, dar acum v’aţi lenevit”. Eu m’am forţat pe mine, – şi fără greutate mi-am îndeplinit datoria mea şi mă reîntorc acasă cu o inimă uşoară.
Această negresă se ducea către biserică și slujba dumnezeească ca şi fiica cea duhovnicească a fericitulul Ieronim – preacuvioasa Paula, care pe patul de moarte, cu buzele ce înţepeneau înaintea celei din urmă răsuflări a zis:
Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu spre curțile Domnlui I” (Ps. 84,2)
Da, iubiţii mei… aşa cugetă şi simte ucenicul Domnului. Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib, unde își pune puii….”
Ahl Altarele Tale, Doamne ale oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meul (Ps. 84,3). Ferice de cei ce locuesc în casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude” (Ps. 84,4).
Păr. Vladimir Popovici
Sursa: Oastea Domnului, supliment la Iisus Biruitorul, anul II, nr. 10, 1 martie 1936
