Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Cornuţel – septembrie 1980
„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo. Şi la nuntă a fost chemat şi Iisus cu ucenicii Lui” (In 2, 1-2).
Slăvit să fie Domnul!
Aceste cuvinte ne sunt aşa de cunoscute! Le-am tot auzit pe la toate nunţile noastre, de fiecare dată. Dar ne sunt aşa de dragi, ni-e aşa legată inima de ele, că am tot vrea să le mai ascultăm din nou.
S-a făcut o nuntă!… Doamne, multe nunţi au fost în Galilea, dar au rămas în uitare veşnică. Nu se mai aminteşte despre niciuna dintre ele.
Numai despre nunta din Cana se va spune mereu.
Cana era un orăşel micuţ şi fără însemnătate. Şi poate că n-am fi cunoscut niciodată numele acesta şi nu s-ar fi amintit niciodată despre Cana, dacă nu ar fi fost chemat la această nuntă şi Dumnezeu.
A fost chemat Iisus acolo!… Doamne, binecuvântată a fost nunta aceea! Înţelepţi şi cuminţi au fost acei miri care s-au gândit să Îl cheme pe Iisus la nunta lor. Rari sunt aceşti miri! Rare sunt acele prilejuri când tinerii vin să-L cheme pe Iisus, să-L cheme pe Domnul chiar de la primul pas al nunţii lor. Nu Îl cheamă oamenii pe Dumnezeu, mai ales în timpurile bucuriei. Mai ales la bucurii, la căsătorii, nu Îl cheamă pe Dumnezeu.
Îşi cheamă prietenii, cheamă lumea, cheamă neamurile, cheamă vinurile, cheamă petrecerile, cheamă muzicile… Dar nu-L cheamă pe Iisus! Şi de aceea, nu vă miraţi că atâţia se nenorocesc, pentru că nu-L cheamă tocmai pe Acela pe care ar trebui să-L cheme mai întâi.
Mai cheamă oamenii pe Dumnezeu în ziua necazului lor. Atunci când vine durerea, atunci când vine necazul, când vine suferinţa şi boala. Atunci ştiu să zică: „Doamne, fie-Ţi milă şi vino şi la noi acasă!”.
Îi e greu omului în durere sau în întristare. Fiica mea şi fiul meu, voi faceţi aşa cum spune în Evanghelie.
Mulţi L-au chemat pe Domnul Iisus numai în zilele necazului lor. Atunci L-au chemat cu lacrimi. Atunci L-am chemat şi noi. Dar la nunţi nu L-am prea chemat. Am prea chemat oameni, şi nu pe Dumnezeu.
Fraţii mei dragi, dintre toţi câţi suntem aici!… Când L-aţi chemat pe Domnul Iisus? Vom spune, poate, mulţi dintre noi: „Nici nu L-am chemat, decât numai când ne-a durut…”.
Până când n-a venit nuiaua…
Până când n-a venit durerea…
Până când n-a venit întristarea…
Până când n-a venit necazul…
Până când nu ne-am simţit fără nimeni în ajutor…
Până atunci n-am strigat către Dumnezeu!
Slavă Ţie, Doamne, că Tu nu ne-ai risipit nici atunci. Chiar dacă unii dintre noi Te-am chemat numai în ziua durerii şi a necazului nostru, Tu şi atunci ai venit. Tu şi atunci i-ai mângâiat pe cei care Te-au chemat pe Tine.
Am vrea, fraţii mei dragi şi surori iubite care L-aţi chemat pe Dumnezeu într-o zi a necazului vostru şi El va ascultat, să nu uitaţi că v-a ascultat Domnul atunci. Să scrieţi undeva cu litere de foc şi să scrieţi, ca să fie neuitat acel scris: „Doamne, eu atunci Te-am chemat pe Tine şi atunci Te-am ascultat – şi Tu mi‑ai răspuns!”. În noaptea aceea când lacrimile curgeau pe obraji, când nimenea nu mai putea să mă ajute, atunci m-ai ajutat Tu. Şi nu mă lăsa să uit niciodată clipa şi momentul acela.
Nu uitaţi! Acei care L-aţi chemat pe Domnul într-o zi de necaz, nu uitaţi niciodată! Nu uitaţi ajutorul pe care l-aţi primit! Nu uitaţi ce I-aţi promis atunci şi ce I-aţi spus Domnului: „Doamne, dacă mă vei izbăvi acuma, viaţa mea va fi a Ta. Eu Îţi voi sluji Ţie cu toată casa mea şi cu toată inima mea”.
Binecuvântaţi să fiţi voi, dragi tineri din Cana, că voi n-aţi aşteptat necazul şi durerea să vină la voi. Voi L-aţi chemat pe Domnul Iisus la prilejul bucuriei voastre, al nunţii voastre. Voi L-aţi chemat pe Domnul în ziua veseliei voastre. Voi singuri aţi fost o pildă pentru toţi, să-L chemaţi pe Domnul atunci când trebuia. Să-L chemaţi la primii paşi, nu când e prea târziu, ci la vremea potrivită, la vremea cercetării, la vremea mântuirii.
Binecuvântaţi să fiţi şi voi, tineri dragi din faţa noastră, a căror sărbătoare o sărbătorim azi aşa de fericit. Suntem fericiţi că vă găsim. Dar mai ales suntem fericiţi că la nunta voastră a fost chemat şi Iisus cu ucenicii.
N-am fi venit nici unii dintre noi în locul acesta niciodată, dar suntem fericiţi că voi v-aţi gândit să-L chemaţi la nunta voastră şi pe Iisus cu ucenicii Săi.
Când am auzit că Îl chemaţi şi pe Iisus la nunta voastră… am trecut peste orice şi am zis: „Să ne ducem şi noi!…Vreau să mă întâlnesc şi eu cu Iisus. Va fi acolo? Să-I spun şi eu ceva… Sau, chiar dacă nu-I voi spune nimic, să mă ating numai de poala hainei Lui. Am şi eu nevoie să-I spun ce n-am putut să spun la nimeni… Nici mamei mele, nici nimănui. Aceea Îi pot spune Lui”.
Voi, care sunteţi în cortul acesta… vă daţi seama oare că aici e Dumnezeu?… Aici e Dumnezeu între noi!
Doamne, ce mare binecuvântare! S-a coborât Dumnezeu din Cer. Pământul acesta e plin de silnicie, numai de blesteme şi de hule ale Numelui Sfânt al lui Dumnezeu… Dumnezeu l-a creat, dar El, Creatorul pământului, azi nu Se mai poate coborî oriunde… Mai poate în mijlocul vostru doar. A fost chemat şi de data aceasta aici Dumnezeu. A venit Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi. A venit să ne binecuvânteze pe noi, pe fiecare în parte.
Mulţumim lui Dumnezeu că Se mai coboară din când în când, unde şi unde. Mulţumim lui Dumnezeu pentru încă un cămin care s-a gândit să-I facă o bucurie şi lui Dumnezeu şi alor Lui, şi de această dată, şi în acest loc.
La nunta din Cana… Mult s-a vorbit despre nunta aceasta, că Mama lui Iisus a fost acolo. Şi fiindcă Mama lui Iisus a fost acolo înainte, de aceea a fost chemat şi Iisus cu ucenicii Săi. A fost cineva care a aranjat, care a tratat. A fost cineva care s-a îngrijit şi i-a convins şi pe unii, şi pe alţii să-L cheme şi pe Domnul Iisus la nuntă, pentru că numai atunci vor fi binecuvântaţi.
Şi aceasta a fost Sfânta Lui Mamă! Şi pentru că ea a fost acolo întâi, numai în urma ei a venit Iisus, Fiul ei. Numai în urma ei a venit Fiul lui Dumnezeu, numai după ce ea I-a pregătit calea, s-a netezit cărarea Domnului.
Numai în urma ei a venit Mântuitorul tău şi Mântuitorul nostru cu ucenicii Săi. Binecuvântate suflete care se duc înaintea lui Iisus să-I facă loc şi lui Iisus să poată veni pe urmele lor! Binecuvântate mame care ştiţi să faceţi o slujbă aşa de frumoasă, ca în urma voastră să poată veni Dumnezeu! Ca în urma voastră să poată veni Iisus… Ca în urma voastră să poată veni El cu ucenicii Săi…
Rare sunt pe pământ sufletele acestea! Acestea sunt sufletele care merg înainte, care merg curate. Sufletele care se îngrijesc de fiecare… Doamne, rare sunt sufletele acestea care să facă această slujbă!
Suntem la nunta aceasta, dar noi la nunta aceasta nimic nu am făcut. A fost cineva care dinainte s-a îngrijit. A avut grijă ca fiecare să se simtă în locul acesta fericit, să se simtă bine în locul acesta. Fiecare să aibă un loc, fiecare să aibă din belşug pe masa lui tot ce îi trebuie pentru sufletul lui.
Da! A fost cineva care a venit pe aici şi a aranjat toate lucrurile. Dar noi n‑am făcut nimic… Numai ne simţim şi noi că suntem în mijlocul acestui cort şi ne bucurăm din plin cu fraţii noştri.
Fraţii mei dragi, la nunta din Cana Galileii a venit Iisus… A fost chemat Iisus şi El a binecuvântat nunta toată. A binecuvântat şi vasele – şi s-a vorbit mult despre aceste vase, despre sfinţirea lor, despre desăvârşirea lor, despre lucrarea harului lui Dumnezeu.
Despre schimbarea vieţii s-a vorbit mult. Am vrea să ne mai oprim puţin în clipa aceasta la lucrarea pe care a făcut-o Iisus în Cana Galileii când El le-a spus: „Umpleţi vasele acestea până sus!”.
Datoria slugilor era să umple vasele de prima dată. Se vede din acest citat că vasele n-au fost pline până sus şi de aceea Domnul Iisus a trebuit să strige: „Umpleţi-le până sus!”… Slugile acestea, probabil că au făcut slujba lor numai dintr-o datorie. Au pus apă în vase, dar numai cât au crezut ei că e de ajuns, numai cât s-au gândit ei că e bine – şi le-au lăsat apoi aşa.
„Ajunge…”, şi-or fi zis între ele slugile. Aşa cum, de obicei, foarte mulţi fac o slujbă şi mulţi fac o lucrare numai din datorie, numai să li se plătească acest lucru. Nu o fac din dragoste.
Dacă ei ar fi umplut vasele de prima dată, Domnul Iisus nu ar mai fi trebuit să le spună: „Umpleţi-le până sus!”, că vasele ar fi fost la vreme pline. Şi nu numai pe jumătate sau pe trei sferturi, ci ar fi fost pline până sus. Pline până sus!
David spunea şi el în altă parte: „Paharul meu este plin peste măsură şi dă peste el!”. Aşa era vasul lui David. El era plin până sus. Vasele din Cana Galileii n-au fost pline până sus şi de aceea le-a spus Domnul slugilor: „Umpleţi-le până sus pe toate!”.
Slugile au ascultat. Totuşi ele au ascultat când Domnul Iisus a venit la ele şi le-a spus. Au ascultat slugile. Iisus a venit la ele… Când vine Iisus, atunci toate slugile bune ascultă.
Slugile lui Dumnezeu ascultă. Dar până nu vine Iisus, toate slugile îşi fac doar datoria. Numai de mântuială fac toate lucrurile. Iar atunci când vine Iisus, atunci când porunceşte El, toate se fac după Cuvântul Lui. Când e de faţă El, atunci toţi Îl ascultă. De El toţi ascultă!
S-a făcut schimbarea cea mare nu numai cu vasele… S-a făcut schimbarea cea mare şi în slugi. Atunci şi-au făcut lucrarea lor cinstiţi, cu hărnicie şi cu respect. Lucrarea pe care trebuia s-o facă.
„Umpleţi vasele până sus!”
Fraţii mei dragi, slugile au ascultat!
Sfânta Mamă şi-a făcut slujba ei cel mai frumos, cel mai cinstit, cu cea mai mare hărnicie şi cu cea mai mare sfinţenie. Dar Domnul e binecuvântat numai prin faptul că cineva înaintea Lui a lucrat şi a pregătit „Calea Domului”.
Am vrut de data aceasta să ne oprim la un lucru de care nu s-a vorbit la nunţile noastre. Apostolii Domnului Iisus au fost acolo de faţă, dar ei n-au făcut nimic. Nimic n-au făcut… Nici n-au umplut vasele, nici nu au aranjat nimic. Nici n-au binecuvântat nimic. Doar au fost acolo.
Mă gândesc că aşa ne asemănăm şi noi [cu ei]… aşa ne asemănăm de bine! Nici noi n-am făcut nimic. Numai ne aflăm şi noi că am intrat în ostenelile altora, când cei de dinaintea noastră au dus tot greul.
Lucrarea lui Dumnezeu – spunea cineva – se aseamănă cu un car greu care poartă bagajele tuturor. La acest car greu al Lucrării lui Dumnezeu sunt înhămaţi unii care merg înainte şi trag tot greul tuturora. Toţi îşi duc însă bagajele şi le aruncă în acest car, şi cei care sunt înainte trag aşa de greu! Asudă… Pe unde merg ei, pe unde trag ei, cad sudorile până jos… Cad lacrimile până jos… Nu mai ştii, este ud drumul în urma lor de sudori sau de lacrimi! De multe ori e presărat cu sânge!…
Sunt fraţii tăi înaintaşi! Sunt părinţii tăi care trag şi acum tot greul carului.
Sunt acei care s-au dus înainte, ca să-I facă loc lui Iisus să poată veni şi prin părţile noastre. Niciodată poate, nici în satul acesta n-ar fi venit Iisus dacă n-ar fi tras cineva brazde udate de lacrimi şi de sudori şi stropite cu sângele lor…
Sunt părinţii voştri! Sunt fraţii voştri!
Sunt acei care au purtat grijile!
Sunt acei care au stat cu mâinile în sus după Iisus!
Sunt acei care se roagă pentru noi!
Sunt acei care ne poartă pe braţe!
Sunt acei care poartă tot greul!
La carul acesta sunt însă mulţi care mai împing, care mai ajută şi mai opintesc şi ei.
La carul acesta sunt însă mulţi care se fac că pun şi ei mâna şi că împing, dar nu împing nimic.
Dar mai sunt alţii, care numai aruncă bagajele şi greutăţile, ca să le fie şi mai greu celor care trag.
Fraţii mei dragi, ne doare inima de acei care nu fac nimic. N-am fi vrut ca, în Evanghelia aceasta, ucenicii să nu facă nimic. Am fi vrut aşa de mult să fi făcut ceva şi ucenicii Domnului, să-L ajute pe Domnul…
O mamă se topeşte, se îngrijeşte, asudă, aleargă, nu poate dormi… Uită de oboseală, ca să fie toate lucrurile în bună rânduială, să vadă feţele copiilor şi a soţului ei că sunt fericite şi mulţumite… O mamă…
Şi chiar şi slugile, sărmanele, şi ele se ostenesc să aducă apă şi să umple vasele până sus. Toţi fac ceva…
Numai ucenicii nu fac nimic!
Cineva, un scriitor de demult, care scria mersul timpurilor de pe vremea lui, spunea aşa: „În timp ce atenienii zideau cetăţi, spartanii purtau războaie… ai mei nu făceau nimic!…” S-o fi gândit scriitorul: „Aş vrea să scriu ceva şi despre ai mei… Oare ce să scriu despre ai mei?…” N-a avut ce să scrie decât: „Ai mei nu făceau nimic”…
Fraţii mei scumpi, în timp ce părinţii voştri scumpi au asudat şi s-au jertfit, şi s-au trudit pentru voi… în timp ce şi astăzi unii dintre fraţii noştri se trudesc şi se jertfesc, şi muncesc din greu, şi trag tot greul… ce se va putea spune despre noi?
Parcă tot mai des se aud, pe ici şi pe colo, vorbele şi cuvintele lui Cain de altădată: „Da-s eu păzitorul fratelui meu? Ce-mi pasă mie de el? El ştie dacă trăieşte sau dacă moare… El cunoaşte, el a auzit…”.
Frate drag, tu nu faci nimic? Când alţii şi-au dat viaţa, când alţii au plătit atât de scump, ce faci tu?
Ogorul şi Lucrarea de care noi ne bucurăm astăzi atât de mult, le vedem aşa frumoase… Dar ce faci tu?
Când fraţii tăi sunt în post şi în rugăciune, tu ce faci? Tu nu faci nimic? Nu eşti una cu ei?
Când fraţii tăi plâng şi asudă, tu nu faci nimic?
Ce faci tu? Ce fac eu? Ce facem noi?
Chiar dacă nu faci tu nimic, Estero modernă, de data aceasta, izbăvirea poporului lui Dumnezeu tot va veni, din altă parte, să ştii… Dar Estera a fost binecuvântată! Ea n-a fost ca aceea care nu făcea nimic. Ea a fost aceea care şi-a pus viaţa pentru fraţi şi, dacă ar fi trebuit să moară, ea a fost gata atunci să moară, dar să scape poporul sfânt.
Fraţii mei cei dragi, e vremea noastră astăzi! Sunteţi şi voi acolo. Sunteţi şi voi aici. Sunteţi şi voi în Lucrare. Priviţi la vasele din jurul vostru cum îşi împlinesc datoria şi solia lor şi daţi-vă şi voi toate silinţele să vă umpleţi şi să le umpleţi până sus. Vasele aşteaptă…
Priviţi la înaintaşii cei care trag greul.
Priviţi la sudorile lor. Ştergeţi-le sudorile!
Priviţi la lacrimile lor. Ajutaţi-i la munca grea pe care o duc. Nu-i lăsaţi singuri la greu, ajutaţi-vă părinţii!
Pentru ca odată – şi nu-i mult până atunci când se va face Nunta cealaltă Sus în Ceruri – să fim toţi acolo. Pentru că toate nunţile acestea sunt visuri, sunt umbre… Acestea nu sunt nunţi!… Ci închipuirea Nunţii Viitoare!
Astăzi îi vezi tineri şi aşa de fericiţi… Iar mâine îi vei vedea că aşa au trecut, că nici nu-i vei mai cunoaşte. Pentru că tinereţea şi zorile tinereţii sunt aşa de trecătoare…
Nunta aceasta este un vis, nunta aceasta este închipuirea Nunţii Viitoare, a Nunţii celei adevărate care va veni. Pentru Nunta aceea care se face în Cer, a trimis Dumnezeul cel Sfânt aici pe pământ oameni care să meargă înaintea Lui.
Oameni care să pregătească terenul.
Oameni care să pregătească sufletele.
Oameni care să poarte grijile…
„Pe lângă greutăţile din afară – spunea un Sfânt Părinte de demult –, mă apasă grija pentru toate Bisericile, grija cea dinăuntru”. Pentru toate Bisericile… Pentru toate adunările…
„Cine este slab şi să nu fiu şi eu slab?…” „Cine cade în păcat şi să nu ard şi eu?…”
Aşa a spus! Oamenii lui Dumnezeu aşa au spus! Sfinţii lui Dumnezeu aşa au spus. Şi înaintaşii noştri aşa au spus! Şi ei aşa au făcut!…
Aşa a făcut şi a spus Părintele Iosif…
Aşa au spus urmaşii lui… Aşa spun şi astăzi fraţii noştri. Acei care poartă greul. Acei care trag jugul. Acei care muncesc din greu, ca noi să ne bucurăm acum.
Aşa au spus ei şi aşa au făcut!
Eu ce-am făcut? Când mă gândesc la cei care au muncit aşa de mult… mă văd şi pe mine că mă asemăn aşa de bine, Iisuse, cu ucenicii Tăi, care nu făceau nimic în Cana Galileii. Şi eu am avut parte de atâtea binecuvântări şi haruri, dar n-am făcut nimic… Nimic!… Am stat la mese pline de bogăţie strânsă de alţii, muncită de alţii, adunată de alţii… Dar eu n-am făcut nimic… Eu m-am odihnit în aşternutul meu când voi aţi muncit greu… Eu am dormit nopţi întregi când voi aţi vegheat pentru Biserică şi pentru fiecare suflet. Eu mi-am văzut numai de lucrurile mele când voi aţi văzut numai de lucrurile lui Dumnezeu. Şi n-aţi avut în inimile voastre altceva mai scump decât lucrarea Evangheliei, lucrarea lui Iisus, ce o avea El de făcut din partea Tatălui.
Eu n-am făcut nimic!…
Atunci când voi fi la Nunta aceea din Cer, voi vă veţi primi răsplata aceea mare!
Dar noi, care n-am făcut nimic, ce vom face atunci?
Fraţii mei dragi, surori mame, este timpul scurt al vostru, timp în care voi aţi putea să faceţi ceva. Întipăriţi pe inimile, pe fiinţele copiilor voştri, pe inimile voastre scumpul Nume al lui Iisus. Lucrul cel mai scump pe care îl puteţi voi face. Fraţii mei scumpi, priviţi la cei de dinaintea voastră. Noi am avut părinţi aşa de credincioşi şi de sfinţi!
Haideţi să semănăm şi noi cu ei!
Haideţi să privim şi noi la hărnicia lor, la munca lor şi să facem la fel, ca să fim vrednici de numele pe care îl purtăm. Iar voi, tineri dragi, tineri scumpi, tineri iubiţi, voi, care aţi fost chemaţi din tinereţea voastră la o Lucrare atât de scumpă şi înaltă… Tineri dragi, ascultaţi-vă părinţii voştri! Preţuiţi pe cei pe care îi aveţi lângă voi, cât mai sfătuiesc azi. Pe cei care vă poartă pe braţele rugăciunii, pe cei care vă iubesc, pe cei care vă sfătuiesc cu lacrimi – ascultaţi-i astăzi, cât îi mai aveţi printre voi… Că mâine vor pleca. Ascultaţi-le sfaturile lor, ca să nu vină ziua de mâine când n-o să-i mai aveţi; şi-atunci aţi mai tot vrea să-i ascultaţi, dar nu veţi mai avea pe cine să ascultaţi.
Doamne, nu ne lăsa să uităm niciuna din binefacerile Tale! Şi nunta aceasta este o binecuvântare de la Dumnezeu. El a fost chemat aici, ca să ne binecuvânteze pe fiecare dintre noi. Am dori din tot sufletul nostru ca, în căminul nou care se întemeiază astăzi, să fie o binecuvântare şi pentru cer, şi pentru pământ.
Am vrea ca să nu fim dintre aceia care nu fac nimic, ci să ne îndoim râvna, să ne îndoim rugăciunea, să ne îndoim puterile, să ne îndoim lucrările chiar dacă mulţi de lângă noi stau şi nu vor face nimic; ca să facem, să lucrăm îndoit, dublu, şi în locul celorlalţi.
Aşa să faceţi şi voi, fraţii mei a căror inimă rămâne zdrobită de atâtea ori când, în jurul vostru, vedeţi că nimeni nu mai face nimic. Când Ogorul lui Dumnezeu, pe ici, pe colo, aproape se usucă, mai udaţi-l!…
„Umpleţi vasele până sus!” „Daţi-vă toate silinţele şi uniţi cu credinţa voastră şi fapta…”
Şi astfel să se poate bucura Iisus, Acela care binecuvântează munca şi osteneala acolo unde este muncă şi osteneală.
Slăvit să fie Domnul!
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – Vol. I