Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home UN APEL CÃTRE FRONTURILE OASTEI

UN APEL CÃTRE FRONTURILE OASTEI

UN APEL CÃTRE FRONTURILE OASTEI

Vorba zboară şi se uită, internetul poate să cadă într-o clipă şi să se piardă toate informaţiile stocate, dar cartea, tiparul sunt sfinte. Scrisul rămâne. Oricât s-au luptat, în vremea prigoanelor din toate veacurile, potrivnicii lui Hristos să ardă Bibliile, să ardă manuscrisele cu un conţinut creştin, nu au reuşit. Unele din ele au scăpat, fiind bine ascunse, iar la momentul potrivit au reînviat, fiind multiplicate, tipărite şi împânzite peste tot în lume.

Astăzi, se vede că generaţia tânără pune mare bază pe arhivarea electronică a scrierilor duhovniceşti. Mare greşeală! E bună şi aceasta, dar până într-un punct. Chiar dacă spre acolo se merge, noi nu putem pune bazele arhivării electronice care să ne dea siguranţa că acestea vor dăinui până la sfârşitul veacurilor, din generaţie în generaţie. Putem rămâne cu biblioteci întregi stocate pe harduri de mii de gigabyte şi să nu le mai putem deschide niciodată. Dar hârtia, tiparul, scrisul, toate acestea sunt sfinte. Ele vor dăinui şi vor face cunoscut Numele Domnului la orice neam.

De ce am făcut această introducere? Pentru că mă doare când văd că, din ce în ce mai mult, scade numărul abonamentelor la „Iisus Biruitorul”… Cărţile Părintelui Iosif, ale fratelui Traian şi, în general, opera Oastei stă de ani de zile în Librăria Oastei şi nu se mai cumpără. Sau foarte puţin se mai cumpără. Odată cu plecarea din mijlocul nostru a generaţiei de ostaşi de dinaintea noastră, s-a simţit această încetinire a distribuirii de carte la Oastea Domnului… Familiile tinere se mulţumesc cu cartea de cântări pe telefon, cu citate sau cărţi de pe internet.

Lipsa aceasta de interes pentru scrierile înaintaşilor noştri a avut şi are un mare impact şi în divizările din Oaste. De aceea, aş vrea să fac un apel, pe această cale, ca fiecare ostaş, din orice grupare s-ar situa, să cumpere literatura Oastei, să o citească cu atenţie, cu sinceritate, cuvânt cu cuvânt, şi atunci se vor diminua sau se vor spulbera multe din confuziile noastre şi vor dispărea interesele de grup, rămânând un singur interes: Iisus cel Răstignit. Pe El să nu-L pierdem. De L-am pierdut pe El, atunci am pierdut totul, altceva nu mai avem ce pierde. Scrierile Înaintaşilor noştri ne vor uni şi nu ne vor dezbina. Să le citim, să le cercetăm, în întregime – cu multă luare-aminte –, nu fragmentat, cum fac unii din celelalte confesiuni cu Biblia.

Insist să trag un semnal de alarmă către fronturile Oastei! Datoria noastră este să răspândim cuvântul lui Dumnezeu pe orice cale. Nu putem spune despre Domnul oricui, pentru că în unele situaţii chiar nici nu ne pricepem cum să vorbim spre a ne face înţeleşi. Dar când îi faci cadou cuiva o carte duhovnicească, o carte de cântări, o foaie, un almanah, un calendar cu icoane etc., acestea vor face misiune. Suntem în prag de Sărbători. Acum avem şi un prilej minunat de a face un cadou… Să nu ne zgârcim la 10 lei, 15 sau 20 de lei cât costă o carte. „Că n-ai făcut vei plânge-odată, dar n-ai să plângi c-ai prea făcut” – ne spune fratele Traian.

M-aş bucura ca, în urma acestor nepricepute cuvinte, să se golească rafturile cu carte din Librăria noastră, pentru că, golindu-se rafturile din librărie, se vor umple inimile cititorilor dragi, care au înţeles chemarea aceasta.

Pentru că, anul acesta, datorită restricţiilor impuse de autorităţi din cauza acestei epidemii, adunările mari ale Oastei nu s-au mai putut ţine şi nici nu s-a mai putut merge cu carte pe la unele mănăstiri, cu prilejul hramurilor, cartea noastră a rămas stocată în mare parte…

Deci, dragi cititori şi dragi ostaşi, citiţi şi răspândiţi pe tot locul Foia „Iisus Biruitorul” şi Opera Nemuritoare a înaintaşilor Oastei! Aceasta va fi o mare misiune duhovnicească făcută cu un mic preţ de jertfă… Se merită!!!

Haideţi să dovedim că Oastea este unită şi din acest punct de vedere… De dragul lui Iisus cel Răstignit, de dragul Părintelui Iosif şi de dragul tuturor înaintaşilor Oastei, fraţi ostaşi de pretutindeni, haideţi să ducem peste tot în lume cartea Oastei, tezaurul Oastei, tezaur care stă în aşteptare să plece de pe rafturile Librăriei de la Sibiu. Cartea nu trebuie să stea. Ea trebuie să plece să facă misiune. Pentru asta a fost scrisă şi tipărită!

Slăvit să fie Domnul!

Costel ROTARU

Author: Editor

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *