1. M-ai luat cu Tine şi… parcă treceam prin toate compartimentele veacurilor, iar Tu îmi arătai toate deşertăciunile avuţiilor lumii.
2. Pe cântarul Adevărului Tău, toate nu valorau nimic.
3. Treceam cu Tine dintr-un veac într-altul şi pragurile lor erau atât de aproape!
4. Îmi arătai ce preţ are Timpul şi eu înţelegeam cât este de nebun cel care îl pierde alergând după gunoaie şi după nimicuri.
5. Priveam cu Tine la cei nedrepţi şi la cei tirani – care calcă în picioare pe cei neprihăniţi şi pe cei mulţi, numai spre a ajunge mai degrabă şi mai vinovaţi la judecata cea mai cumplită şi la osânda cea mai de jos
6. – şi mă miram cât de mult se poate orbi omul!…
7. Ascultam cu Tine la zgomotul lăudăros al minciunii – pe care o aşteaptă peste o clipă focul nimicitor – şi îmi ziceam:
până când oare vor fi atât de mulţi nebuni şi proşti în toate veacurile?
8. Până când oare nu pot privi oamenii înainte, ci numai în jos?
9. Vedeam mulţimile adunând gunoaie şi nimicuri, în timp ce deasupra fiecăruia era un înger ţinând câte o cunună strălucitoare.
10. Dar gunoierul nu se uita în sus, până când cădea pe spate, cu mâinile goale peste gunoiul său.
11. Am văzut multe cântare. Şi toate cântăreau:
unul, sângele şi iubirea,
altul, slava şi iubirea,
altele, aurul şi iubirea,
altele, viaţa şi iubirea.
12. Şi pe toate acestea am văzut că mai scumpă decât sângele era iubirea;
13. şi mai înaltă decât slava;
şi mai de preţ decât aurul;
şi mai durabilă decât viaţa…
14. La urma tuturor am văzut un cântar mare şi alb. Pe una dintre părţile lui erau toate capetele încoronate cu aurul zadarnic al tuturor veacurilor.
15. Iar pe cealaltă parte, Capul încoronat cu spini al singurului Mântuitor.
16. Şi toate nenumăratele lor cununi de aur zadarnic nu puteau cântări cât cununa Lui de spini.
17. Atunci am înţeles că o mie de cântece ale veseliei nu preţuiesc cât o singură lacrimă a suferinţei.
18. Şi am văzut apoi pe alt cântar, asemenea lui, de o parte – toate iubirile lumii: iubirea aurului, iubirea slavei, iubirea vieţii, iubirea cuceririlor.
19. Iar de cealaltă parte – iubirea lui Dumnezeu.
20. Şi, mai grea, mai scumpă, mai strălucită, mai dulce decât toate acestea, am văzut că era – singură Ea!
21. Şi m-ai purtat mai departe, după sfârşitul tuturor acestora, şi m-ai făcut să văd lucruri pe care nu-i este îngăduit unui om să le vadă,
22. şi m-ai făcut să aud lucruri pe care nu-i este îngăduit să le spună,
23. şi mi-ai descoperit lucruri pe care nu-i este îngăduit nimănui să le afle, decât acolo.
24. Şi abia atunci am înţeles de ce…
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
